Date despre proteine și aminoacizi

Proteinele sunt substante chimice naturale cu structura macromoleculara, care se gasesc in toate celulele vii. Sunt componente ale structurilor celulare si au functii biologice fundamentale: enzimatice, hormonale, imunologice. Proteinelor constituie in prezent un nume familiar, stiindu-se ca reprezinta o parte necesara a alimentatiei noastre, ce poate fi obtinuta in special din oua, lapte carne, cat si din fasole, mazare nuci. Ca aspect, la microscop, proteinele sunt subtiri, ca niste bastonase gelatinoase. In organele animale apar sub forma de muschi, piele, par. Ele se gasesc si in plante, in cantitati mai mici. Toate sunt amestecuri de compusi complecsi, continand carbon, hidrogen, azot, oxigen, uneori si fosfor, fier, iar de multe ori sulf. Proteinele sunt principali constituenti ai corpului animalelor. Indeplinind o mare varietate de functii, se descopera o diversificare deosebita in alcatuirea lor. S-a demonstrat ca proteinele constituie partea cea mai insemnata din substanta uscata a celulelor. In corpul omenesc, 15 % din greutate se datoreaza proteinelor. Analiza lor elementara a fost facuta de chimistul olandez Gerardus Iohannes Mulder (1802 - 1882), extragandu-le din tesuturi animale si vegetale. Acesta le-a dat, in anul 1838, la sugestia fostului sau profesor J. J. Berzelius, numele de proteine, de la grecescul protos, care inseamna primul, in prima linie. Mulder publica aceasta denumire in 1840 (in unele tratate apare anul 1843), in limba olandeza, tradusa apoi si in limba franceza. Primul aminoacid a fost descoperit de naturalistul francez Henri Braconnot (1780 - 1855), in 1818. El se numeste pectina si face parte dintre glucide; la fel ca si glicina, izolata doi ani mai tarziu, tot de el, din hidratii de gelatina. Primele cercetari pentru descifrarea alcatuirii proteinelor au fost facute de chimistul german Emil Herman Fischer. In 1875, el a aratat cum hidrazina poate fi folosita la separarea si identificarea diferitelor tipuri de zahar din amestecurile impure. Obtinand succese, a fost solicitat de Baeyer la Universitatea din Erlanger, unde a facut primele observatii asupra stereochimiei. Apoi a studiat purinele, elucidand structura acestora in detaliu, legand-o de mecanismul vietii. E. Fischer a aratat ca purinele (constituenti ai acizilor nucleici) sunt molecule-cheie in tesuturile vii. E. Fischer si-a continuat linia ascendenta. Urmatorii ani a manifestat interes in studiul moleculelor complicate ale proteinelor, aratand modul in care aminoacizii se combina in molecula proteica, precum si metoda de legare a acestora. Astfel, in 1907, a construit o molecula proteica alcatuita din 18 unitati de aminoacizi. Experimentand-o a aratat ca enzimele digestive o ataca la fel ca pe o proteina naturala. Descoperirile ulterioare au demonstrat ca, din multitudinea de aminoacizi existenti, viata a selectat doar 20, din care mentionam: glicina ...