Controlul Calității Apei

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Prin apă potabilă se înțelege apa destinată consumului uman. Aceasta poate fi:

• orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin rețea de distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;

• toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate consumului uman.

În România apa potabilă este definită și reglementată prin Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 - privind calitatea apei potabile, completată și modificată prin Legea nr. 311 din 28 iunie 2004.

La nivelul Uniunii Europene, apa potabilă este reglementată prin Directiva 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman.

Într-o primă aproximație se admite că apa pură este formată din molecule de oxid de hidrogen, H2O. Dar apa în stare pură nu este propice vieții și nici nu se găsește în natură. Apa în natură conține numeroase substanțe minerale și organice dizolvate sau în suspensie.

Astfel, calitatea apei se determină funcție de caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, biologice și bacteriologice.

Controlul calitatii apei

Conform prevederilor normelor internationale elaborate de OMS, potabilitatea apei depinde de factorii fizici si chimici, de ab¬senta substantelor toxice si de eliminarea organismelor patogene.

În tara noastra supravegherea apei potabile se face pe baza a doua tipuri de programe, unul continuu si altul periodic, care se efec¬tueaza conform Normelor metodologice pentru supravegherea sanitara a calitatii apei de baut, aprobate prin Ordinul Ministerului Sanatatii numarul 1193/1996.

Controlul continuu de rutina este efectuat de producatorii de apa, în sistem public sau privat în laboratoarele uzinale ale acestora, obli¬gatoriu autorizate de Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva, ca reprezentant local al Autoritatii Nationale de Sanatate Publica. Acest control se executa la nivelul sursei, a sectoarelor de tratare si de stocare si la nivelul sistemelor (instalatiilor) de aprovizio¬nare cu apa si are drept scop livrarea de apa potabila consumatorilor.

Controlul periodic este efectuat, de autoritatea locala de sanatate publica si consta în inspectia sanitara si determinari de laborator pen¬tru întregul sistem de aprovizionare cu apa, (sursa, sectorul, statia de tratare, de aductie, de stocare si de distribuire).

Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva jude¬tene elaboreaza, pe baza Normelor metodologice, programe de su¬praveghere periodica a calitatii apei pentru fiecare sistem de aprovizi¬onare cu apa potabila si aproba programele de supraveghere continua a calitatii apei elaborate de producator.

Supravegherea sanitara a calitatii apei consta în inspectia sanitara si controlul de laborator, care se fac pe parcursul sistemelor, inclusiv al apei la consumator.

Inspectia sanitara este o evaluare la fata locului, a conditiilor de protectie sanitara, a conditiilor de igiena din statiile de tratare, rezer¬voarele de stocare a apei si retelele de distributie, care se încheie cu un raport privind constatarile facute.

Controlul de laborator se refera la recoltarea, conservarea, iden¬tificarea, transportul, pastrarea si analizarea probelor. Analiza probelor de apa, în functie de destinatie, se poate face în laboratoarele autori¬zate din reteaua M.S.; M.A.P.P.M.; M.A.A., dupa caz.

Recoltarea, conservarea, identificarea, transportul si pastrarea probelor de apa se fac conform prevederilor STAS -ului 2852/1993.

La stabilirea frecventei de recoltare a probelor se va avea în ve¬dere urmatoarele:

- ponderea probelor necorespunzatoare în ultimele 12 luni;

- calitatea apei brute;

- numarul surselor de apa;

- eficienta procedeelor de tratare si capacitatea statiei de tratare a apei;

- riscurile de contaminare la nivelul sursei si a retelei de distribu¬tie;

- marimea si complexitatea retelei de distributie;

- numarul de epidemii hidrice din ultimele 12 luni si riscurile ras¬pândirii unor epidemii.

Observații:

UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI DIN IAȘI

FACULTATEA DE INGINERIE CHIMICĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Controlul Calitatii Apei.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
1 647 cuvinte
Nr caractere:
9 838 caractere
Marime:
109.98KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Chimie Organică
Predat:
la facultate
Materie:
Chimie Organică
Sus!