Structură porțelan dentar

1.Introducere

Omenirea a fost întotdeauna preocupată de problema restaurării părţilor corpului care sunt pierdute ca urmare a unor accidente sau boli. Stomatologii au fost confruntaţi încă de la începuturi cu această problemă, iar modalităţile de înlocuire a structurii dentare pierdute cu materiale artificiale continuă să constituie o preocupare majoră a unei mari părţi a cercetărilor stomatologice.

Înlocuirea dintelui pierdut este dorită din două motive fundamentale: estetic şi restaurativ funcţional (parţial sau total).

2.Generalităţi

Porţelanurile sunt mase ceramice complet vitrifiate, deci compacte, obţinute din argile care ard alb, caolin spălat şi argile refractare, în amestec cu nisip şi feldspat.

Din punct de vedere mineralogic sunt constituite din faze cristaline şi fază vitrioasă, în proporţie necesară pentru a asigura lipsa totală a porozităţii.

Din punct de vedere chimic, după natura cationilor care predomină, porţelanurile pot fi:

- porţelanuri alcaline, care corespund aluminosilicaţilor din sistemul

MO-Al2O3-SiO2 (în care M poate să fie Mg, Ca sau Ba)

- porţelanuri de titan, care au formula generală:

MO-TiO2,MO-SiO2-Ti-O2, MO-Al2O3 –TiO2 şi MO-SiO2-Al2O3-TiO2 (în care M poate să fie Mg, Ba, Ca, Be, Fe)

În funcţie de compoziţia masei şi de temperatura de ardere se disting următoarele tipuri de porţelanuri:

- porţelan tare –porţelanul cu conţinut ridicat de component plastic, respectiv caolin şi argile refractare şi care vitrifiază la temperaturi de 1350-14500C; compoziţia clasică a porţelanului „tare” se obţine din: 50% caolin şi argilă refractară, 25% cuarţ şi 25% feldspat.

-porţelan moale - porţelanul în care componentul fondant apare în cantitate mare; temperatura de vitrifiere este cuprinsă între 1200-13000C; prezintă rezistenţă mecanică şi rigiditate dielectrică mai scăzută.

3.Compoziţia chimică

Calitatea oricărui porţelan depinde de alegerea ingredientelor, proporţiile corecte ale fiecărui component şi controlul procesului de ardere. În producerea porţelanurilor dentare sunt utilizate cele mai pure ingrediente datorită necesităţii stringente de culoare, tenacităţii fără apariţia caracterului casant, insolubilităţii şi translucidităţii, ca şi caracteristicilor de rezistenţă şi dilatare termică. În multe situaţii, rezultatul trebuie să fie un compromis între proprietăţile menţionate.

Componentii de bază a porţelanurilor, inclusiv a porţelanurilor dentare, sunt: caolinul, cuartul si feldspatul (Fig. 1). In compozitia porţelanurilor dentare, se mai adaugă o serie de substanţe adiţionale ca: fondanţi, oxizi metalici, agenţi adiţionali sau de flux (Fig. 2).