Metoda ponderală

Extras din referat:

Gravimetria (gravis = greu, metron = măsură) sau metoda ponderală constă, deci, în transformarea constituentului analizat într-un compus greu solubil (precipitat) care se izolează de restul soluţiei prin filtrare şi spălare, aducându-se apoi la o formă stabilă cu masă constantă (prin uscare şi calcinare) ce se cântăreşte exact la o balanţă analitică.

Pentru determinări gravimetrice sunt alese anumite reacţii de precipitare, în chimie se cunoaşte un număr mare de reacţii care conduc la formarea de precipitate, dar nu toate pot fi folosite în gravimetrie. în acest scop, sunt utilizate numai acele reacţii din care rezultă precipitate ce îndeplinesc anumite condiţii cerute de exactitatea metodelor de analiză cantitativă.

Pentru a putea fi utilizat în analiza gravimetrică, precipitatul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

să fie greu solubil;

să corespundă unei anumite structuri morfologice (exemplu: cristale mari), uşor de filtrat şi spălat;

să fie sau să se transforme în timpul uscării şi calcinării într-un produs cu o compoziţie bine definită şi stabilă.

După cum se ştie, nici un compus chimic nu este absolut insolubil şi deci nici o precipitare nu este completă.

Pentru determinări gravimetrice se vor alege acele precipitate care în anumite condiţii pot fi socotite practic insolubile, adică acele precipitate pentru care cantitatea dizolvată, în condiţiile de lucru stabilite, nu conduce la o eroare mai mare decât cea admisă la cântărire.

Observații:

Referat sustinut la Metode chimice de analiza a poluarii

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Metoda Ponderala.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
22 pagini
Marime:
10.49MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Chimie Generală
Predat:
la facultate
Materie:
Chimie Generală
Profesorului:
Prof. Tanta Setnescu
Sus!