Hidrogenul - Combustibilul Viitorului

HIDROGENUL - COMBUSTIBILUL VIITORULUI

1. Introducere

Omenirea se confruntă în acest secol cu câteva probleme majore cum sunt cele ale energiei, apei şi alimentaţiei, rezolvarea lor corectă fiind esenţa preocupărilor pentru o dezvoltare sustenabilă.

În zilele noastre, în contextul marilor schimbări ce au loc pe plan mondial, se remarcă preocupare insistentă pentru protejarea rezervelor şi utilizarea cât mai raţională a resurselor energetice, generată de caracterul lor limitat şi de pericolul epuizării rapide pe fondul cerinţelor din ce în ce mai mari. În acest sens, omenirea tinde spre realizarea unui echilibru între avantajele concurenţei, cerinţele economice şi ecologice ale epocii noastre, astfel încât alocarea resurselor şi stabilirea modalităţilor de producere a energiei să aibă ca rezultat nu numai crearea unui beneficiu economic, ci şi unuia general-uman.

Pe termen mediu, investiţii susţinute în energii regenerabile, eficienţa energetică reprezentată de hidrogen ca purtător de energie pot contribui la reducerea dependenţei Europei faţă de combustibilii fosili. Ultima soluţie va contribui în special în sectorul de transporturi, sector care cunoaşte cea mai rapidă creştere a cererii de energie şi de emisii de CO2 în Europa. În mod îngrijorător, această tendinţă se aşteaptă să se manifeste şi în deceniile următoare.

În prezent, sursele tradiţionale de energie ale planetei sunt reprezentate de combustibilii fosili (petrol, gaze naturale şi cărbuni), compuşii radioactivi sau alte surse (soare, căderi de apă, vânt, maree) care permit obţinerea de lucru mecanic şi căldură. Dintre acestea, combustibilii fosili sunt consideraţi ca fiind principalele surse energetice ale planetei, dar care, din păcate, sunt epuizabile.

Mai mult, utilizarea combustibililor fosili ca sursă de energie reprezintă un factor major de poluare, cunoscut fiind faptul ca oxizii de azot şi de sulf, fumul si hidrocarburile incomplet arse din gazele eşapate de motoarele care utilizează combustibili clasici sunt agenţi poluanţi majori ai atmosferei. În acest sens, este cunoscut faptul că acumularea în atmosferă a dioxidului de carbon, rezultat din arderea combustibililor clasici, contribuie la amplificarea efectului de seră.

Scăderea rezervelor mondiale de hidrocarburi fosile si majorările succesive ale preţului barilului de ţiţei, ca urmare a crizei petrolului, pe de o parte, precum si legislaţia restrictivă referitoare la nivelul de poluare al mediului produsă de gazele de ardere ale combustibililor convenţionali, pe de altă parte, au creat premize favorabile înlocuirii combustibililor pe bază de hidrocarburi cu combustibili din materii prime regenerabile.

Energiile regenerabile nu produc emisii poluante şi prezintă avantaje pentru mediul mondial şi pentru combaterea poluarii locale. Obiectivul principal al folosirii energiilor regenerabile îl reprezintă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Dezvoltarea surselor regenerabile de energie ca o resursă energetică semnificativă şi nepoluantă este unul din principalele obiective ale politicilor energetice mondiale care, în contextul dezvoltării durabile, au ca scop creşterea siguranţei în alimentarea cu energie, protejarea mediului înconjurator şi dezvoltarea la scară comercială a tehnologiilor energetice viabile.

De la adoptarea in 1997 a Protocolului de la Kyoto asupra Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite despre schimbările climatice (1992), industria surselor regenerabile de energie a fost împinsă către capitalizare pe o piaţă globală a energiei regenerabile, ţintă ce poate fi atinsă numai prin coagularea într-un plan comun a imperativelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin acest protocol, ţările dezvoltate au stabilit drept ţintă reducerea până în 2012 a gazelor cu efect de seră cu 5,2 % faţă de nivelul din 1990.

Protocolul de la Kyoto a fost semnat în Decembrie 1997 la Conferinţa din Japonia de către 84 de naţiuni, însă ratificat doar de către 37, majoritatea din acestea fiind ţări în curs de dezvoltare. Acestui protocol i-au urmat multe astfel de înţelegeri şi angajamente la nivel mondial şi european în dorinţa unei dezvoltări durabile a lumii, cum ar fi Agreementul de la Haga (noiembrie 2000) sau Bonn (iulie 2001).

UNIVERSITAEA POLITEHNICA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR