Consum De Energie La Producerea Sticlei

Sintem obisnuiti cu ideea, reiterata frecvent, ca sticla este un material la a carui producere se consuma o mare cantitate de energie.

Specialistii dispun de date concrete, sub forma de cifre, care intr-adevar nu sint mici. Nespecialistii, care viziteaza o fabrica de sticla, sint frapati de tabloul impresionant al cuptoarelor uriase, de care nu te poti apropia din cauza radiatiei termice intense si in care se intrevede un mediu incandescent, imposibil de privit cu ochiul liber. Impresia unui consum fantastic de energie termica este inevitabila.

Putini dintre cei interesati au curiozitatea, iar dintre cei care o au putini au posibilitatea de a compara consumurile de energie implicate la producerea diferitelor materiale uzuale. Dificultatile sint legate in primul rind de volumul mare si de diversitatea informatiilor necesare pentru o evaluare corecta. In principiu, aceste informatii trebuie sa includa, pe linga datele privind consumurile de energie inregistrate direct intr-o intreprindere producatoare, si date privind costul energetic al materiilor prime, al diferitelor materiale, utilaje etc.

Mergind pina la capat ar trebui luata in considerare chiar si energia necesara pentru producerea energiei umane consumate pe unitatea de produs. Daca nu se procedeaza asa, atunci, in cazul sticlei, consumul de energie termica concentrat intr-un singur agregat termotehnologic - cuptorul de topit sticla - apare intr-adevar foarte mare fata de consumul de energie disipat pe mai multe utilaje si agregate, aflate in sectii sau chiar intreprinderi diferite, specific altor materiale si produse.

Din aceste motive, evaluarile corecte, cuprinzatoare, sint rare, greu de depistat in literatura, de specialitate foarte dispersa si uneori dificil de comparat din cauza modalitatilor diferite si insuficient explicate, in care au fost efectuate calculele.

Cu atit mai interesante sint datele furnizate de Oliver in anul 1977 pentru o serie de materiale utilizate in general in constructii. El a prezentat, intr-un mod intuitiv, costul in energie al unor materiale uzuale incluzind si sticla.

S-a luat in considerare energia totala cheltuita pentru a pune materialul pe piata, respectiv pentru pregatirea, fabricarea si transportul produsului dar si a materiilor prime. Ca urmare, pentru sticla se indica circa 30 MJ/kg fata de numai 9 - 15 MJ/kg cit se consuma in acea perioada, in Anglia, pentru topirea propriu-zisa a sticlei.

Se remarca pozitia avantajoasa a sticlei, din acest punct de vedere, fata de otelurile aliate si fata de materialele plastice (care consuma circa 60 MJ kg-1) fara a mai aminti cuprul si mai ales aluminiul care consuma respectiv 153 si 256 MJ/kg. Deoarece in constructii sint importante rezistenta mecanica si rigiditatea materialelor si desigur greutatea materialului care asigura o anumita valoare a proprietatii utile. Desi rezulta niste unitati mai putin uzuale, se obtine pe aceasta cale o evaluare a eficientei consumului de energie din punctul de ...