Cancerul este o boala a carei cauza nu este cunoscuta pana astazi. Numarul anual al victimelor pe care il face aceasta boala, pentru care nu s-a gasit inca un remediu, este foarte mare.
Terminologia utilizata in oncologie este deseori complicata pentru nespecialisti. Se disting doua tipuri de tumori, deosebite atat din punct de vedere morfologic, cat si prin evolutia lor: benigne si maligne. Tumorile benigne raman localizate in tesutul unde au aparut si nu modifica starea generala a bolnavului. Dupa tesutul in care sunt localizate, tumorile benigne poarta diferite denumiri: fibrom, lipom, adenom etc. Tumorile maligne, dintre care mentionam epiteliomul si sarcomul, se generalizeaza insamantand diferite parti ale corpului, altele decat cea in care s-a ivit prima formatie neoplastica si duc la moartea bolnavului. Epiteliomul este cancerul tesuturilor epiteliale (piele, glande, cai respiratorii si digestive); sarcomul este cancerul tesuturilor de legatura (oase, ligamente, tendoane) iar leucemia este considerata un cancer al sangelui.
Tumoarea canceroasa (neoplasmul) ia nastere intr-un tesut normal. Cresterea si multiplicarea celulelor neoplasice nu mai asculta insa de legile naturale ale celulei normale, ci decurge independent, anarhic si atipic, intr-un ritm accelerat. Celula neoplastica se comporta ca un organism strain care nu se mai integreaza in tesutul normal, in detrimentul caruia se dezvolta. Astfel, in timpul dezvoltarii unei tumori s-a putut constata o tulburare in metabolismul azotului; acesta este retras, in parte, din circulatia normala, pentru a fi utilizat de tumoarea canceroasa la sinteza proteinelor sale (experiente cu aminoacizi marcati). Proportia de nucleoproteine, totdeauna prezente in celulele care se multiplica, creste rapid in tesuturile neoplasice. Spre deosebire de celelalte celule, celulele neoplasice pot fi mobilizate si transportate de circuitul sanguin, producand insamantari si dand astfel nastere la noi tumori, denumite metastaze.
Pentru dezvoltarea problemei cancerului, la care se straduiesc cercetatori din lumea intreaga, se urmeaza doua cai principale: pe de o parte, producerea experimentala a cancerului prin diferite mijloace in scopul stabilirii cauzelor care determina aparitia celulei neoplasice, iar pe de alta parte, cautarea unor mijloace care sa impiedice inmultirea celulelor neoplasice.
Se cunosc mai multe metode folosind diferiti agenti, prin care se poate realiza experimental formarea unei tumori maligne. Este greu de admis un mecanism comun de actiune si nu s-a putut face o legatura intre cancerul experimental si cel natural.
Agentii fizici, cum sunt razele ultraviolete, razele X sau diferite alte emanatii radioactive pot provoca formarea unei tumori.
Agentii chimici cuprind un numar mare de substante chimice, cu ajutorul carora se obtine un cancer experimental la animale. Rezultatele spectaculoase s-au obtinut cu o serie de hidrocarburi polinucleare condensate, ca: metil-colantrenul, 1,2,5,6-dibenz-antracenul, benz-pirenul, 5,6-dimetil-benz-antracenul. Aceste substante administrate oral, parenteral sau unele dintre ele chiar prin simpla pensulare, produc la sobolani cancer al stomacului, al tesuturilor conjunctive sau a pielii. Se cunoaste de mult faptul ca gudroanele carbunilor de pamant, care contin asemenea hidrocarburi, produc o boala profesionala, cancerul de piele.
Actiunea cea mai puternica o are metil-colantrenul; tumoarea apare dupa 2-3 luni, fata de 4-8, respectiv 5-6 si 8 luni la celelalte hidrocarburi. Metil-colantrenul contine un nucleu ciclopentano-fenantrenic, ce reprezinta scheletul de baza al produsilor naturali din clasa steroidelor. Dupa unele ipoteze, cancerul natural ar lua nastere sub influenta unei hidrocarburi de acest tip, provenita din degradarea biologica a colesterinei, a hormonilor sexuali sau a acizilor biliari.
Studiul unui mare numar de hidrocarburi polinucleare a dus pe unii cercetatori la concluzia ca activitatea carcinogena este strans legata de configuratia electronica a moleculei respective [1]. Introducerea grupelor metil, donoare de electroni, in pozitii favorabile (cu posibilitati mari de conjugare) ale unei hidrocarburi carcinogene potentiale (de exemplu, benz-antracenul) duce la aparitia activitatii (dimetil-benz-antracenul). Calculele de mecanica cuantica au dus la rezultate interesante in aceasta privinta; o densitate optima de electroni intr-o anumita parte a moleculei este un indiciu ca molecula are o actiune carcinogena.
Actiunea carcinogena prezinta si unii coloranti azoici: dimetil-amino-azobenzenul produce tumori ale ficatului la sobolani. Multi alti compusi azoici au o actiune similara. Se cunoaste de altfel un cancer profesional intalnit in fabricile de coloranti de anilina, care se datoreaza atat azo-derivatilor, cat si unor amine simple, cum este 2-naftil-amina, care introdusa in hrana cainilor sau a iepurilor, produce la animale un cancer al vezicei.
Multe alte clase de substante cu actiune carcinogena au fost descoperite, in special in legatura cu cercetarea substantelor cu actiune inhibitoare asupra tumorilor
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
