Uleiurile volatile - generalități

1.1 Generalitaţi

Uleiurile volatile sunt produse izolate din plante sau organe ale acestora printr-un procedeu fizic care au o anumita volatilitate (mai mare sau mai mica) si posedă un miros agreabil caracteristic sursei din care provin.

Sunt cunoscute si sub numele de uleiuri eterice sau esenţiale, si de obicei denumirea lor este dată de numele popular al plantei din care se extrag. În unele cazuri numele plantei este intraductibil si se foloseşte ca atare pe plan mondial : ylang-ylang, palmarosa, cajeput.[1]

Există si denumiri latine care provin din denumirea Latina a plantelor , utilizarea acestora este limitată la domeniul farmaceutic. Pentru un număr relative mic de uleiuri eterice denumirea latină este singura cunoscută: se menţionează uleiul de cascarilla, costus, cordamom, cubeba. În multe cazuri denumirile comerciale nu au legătură cu denumirea plantei însa s-au impus pe plan mondial, intrând in limbajul curent de specialitate: Neroli bigarade (flori de portocal amar), Petitgrain (ramuri, frunze si fructe imature de citrice ), Ho (lemn de Cinnamomum).

Cea mai importantă caracteristică a acestor amestecuri, care conferă de altfel si valoarea economică deosebită, o constituie gustul sau gustul specific. Acesta stă la baza utilizării lor in parfumerie, in produse cosmetice si in industria alimentară. Multe uleiuri volatile au calităţi terapeutice deosebite, o parte dintre acestea fiind cunoscute si folosite încă din antichitate.

Ca si uleiurile vegetale, cele volatile se găsesc in citoplasma celulelor a circa o treime din plantele cunoscute, dar spre deosebire de acestea, difuzia uleiului prin membranele celulare spre suprafaţa externa a plantei este relative uşoara. Prin evaporare de pe suprafaţa plantei, imprastie in mediu mirosul caracteristic acesteia.[2]

Biosinteza substanţelor odorante are loc in frunze unde se afla cea mai mare parte a lor si ramane pana la înflorire. La înflorire uleiurile volatile migrează in flori, iar o parte se consuma in procesul de fecundare. După fecundare acestea se acumulează in fructe si seminţe sau are loc o migrare in frunze, scoarţa si rădăcina. Pe parcursul maturizării plantelor compoziţia uleiurilor volatile se modifica: in plantele tinere acestea conţin in principal hidrocarburi terpenice si compuşi cu molecula mai simpla, in timp ce organele de reproducere conţin uleiuri eterice mai bogate in compuşi oxigenaţi.

Deşi rolul lor in organismul vegetal este parţial cunoscut, uleiurile eterice au intrebuintari multiple. Se cunosc mai mult de 3000 de uleiuri volatile care sunt caracterizate fizico-chimic, dintre care numai circa 150 se produc pe scară industrială. Excluzând uleiul de terebentina, producţia mondiala este de peste 20000 tan. Unele dintre acestea sunt produse pe arii geografice restrânse, cu clima potrivită plantelor respective, dar sunt comercializate in toata lumea. Ca ex. se menţionează: uleiul de santal (India si Indonezia), uleiul de patciuli (Indonezia si Malaezia), uleiul de iris (Italia).

Uneori, calitatea excepţionala a unui ulei obţinut in anumite condiţii de clima si beneficiind de tradiţie îndelungata in producerea si utilizarea lui, limitează utilizările unui ulei produs din aceleaşi plante in alte zone, netraditionale: uleiul de trandafir din Bulgaria este mult mai apreciat decât cel din Turcia sau Maroc.[3]

1.1.1 Răspândire

Uleiurile volatile sunt relativ răspândite in regnul vegetal, unele familii fiind foarte bogate in astfel de substanţe, atât ca număr de specii cat si cantitativ.

De obicei, uleiurile volatile se găsesc in plante superioare (circa 50 de familii) aparţinând unor ordine ale angiospermelor (Asterales, Laurales, Magnoliales, Zimgiberales, etc.) sau gimnospermelor (Pinales), dar se cunosc si ciuperci producătoare de lactone sesquiterpenice si de sesquiterpene volatile, sau alge care elaborează sesquiterpene halogenate.

Deşi compuşii terpenici sunt carecteristici regnului vegetal, s-au semnalat câteva monoterpene biosintetizate de bacteriile din sol, de insecte (probabil feromoni), precum si de unele sesquiterpene si diterpene de origine animala.

1.1.2 Localizare

Sinteza si acumularea de uleiuri volatile au loc fie in exteriorul plantei, in perii glandulari (Asteraceae, Geraniaceae, Laminaceae, etc.) si in papile, fie in interiorul plantei, in celulele secretorii, in spatiile intercelulare (in canalele secretorii), fie in pungi secretorii (Anacardiaceae, Rutaceae, Myrtaceae).

Uleiurile volatile se pot acumula in toate organele plantei, insa in cantitati diferite. Astfel le putem întâlni in : rădăcini, frunze, flori, fructe, lemnul tulpinilor sau in scoarţa.

Conţinutul in ulei volatile al plantelor se situează de cele mai multe ori sub 1%, rareori putând atinge15% sau chiar mai mult, in produsul uscat al unor plante.[2]

Denumirea de plante aromatice este atribuita acelor specii care conţin o cantitate mai mare de ulei volatil (cel puţin 0.1-0.2%), care au un miros suficient de perceptibil sau care se pretează unei exploatări rentabile economic.

In afara de acesta, mai sunt insa si alte specii care, deşi au miros caracteristic, conţin totuşi substanţe terapeutice care intra in compoziţia uleiurilor volatile.[4]

1.1.3 Biosinteza

Biosinteza substanţelor odorante are loc in frunze, unde se găseşte cea mai mare parte a lor si ramane pana la înflorire.

La înflorire, uleiurile volatile migraza in flori, iar o parte se consuma in procesul de fecundare. După fecundare acesta se acumulează in fructe si seminţe sau are loc o migrare in frunze, scoarţa si rădăcina.

facultatea de chimie ovidius