Tescovina Compostată Utilizată Drept Fertilizant

1. Compostarea

Metoda cea mai bună de valorificare a reziduurilor organice de tot felul o reprezintă compostarea.

a. Ce este compostul?

Prin compost se înțelege un produs obținut printr-un proces aerob, termofil, de descompunere și sinteză microbiană a substanțelor organice din produsele reziduale, care conține peste 25% humus relativ stabil format predominant din biomasă microbiană și care în continuare este supus unei slabe descompuneri fiind suficient de stabil pentru a nu se reîncălzi ori determina probleme de miros sau de înmulțire a insectelor și are raportul C:N = 10:15.

Așadar compostul este ceea ce rămâne după descompunerea plantelor şi a altor organisme vii, un amestec de culoare închisă, uscat, sfărâmicios, de consistența pământului – excelent îngrăşământ pentru plantele din jurul casei şi pentru pământul din grădină. El degajă un miros de materie organică descompusă, fiind format din milioanele de microbi (ciuperci, bacterii) care digeră gunoiul de curte şi de bucătărie (mâncare) pe care îl producem.

Compostarea poate fi deci definită ca o metodă de management al procesului de oxidare biologică care convertește materiile organice heterogene în altele mai omogene, cu particule fine asemănătoare humusului. Prin compostare se înțelege totalitatea transformărilor microbiene, biochimice, chimice și fizice pe care le suferă deșeurile organice, vegetale și animale, de la starea lor inițială și până ajung în diferite stadii de humificare, stare calitativ deosebită de cea inițială, caracteristică produsului nou format, denumit compost.

b. Fazele procesului de compostare

În natură, humusul (acel tip de sol uşor, afânat şi bogat în substanţe nutritive, care poate fi găsit în pădure), apare prin descompunerea lentă a substanţelor organice (frunzele care cad unele peste altele (litiera) încep să se descompună). Producerea compostului este un procedeu similar, doar că mult mai rapid.

Formarea compostului nu este o idee nouă; este cel mai natural şi mai comun proces biologic.

Compostul se obţine prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de coceni, pleavă, resturi de buruieni şi de leguminoase, nutreţuri depreciate) la care se pot adăuga substanţe minerale (var, cenuşă, etc.). Aceste resturi se adună în grămezi, se udă din când în când pentru a favoriza procesul fermentării. Pentru compostare putem folosi practic toate deşeurile organice care se produc în gospodărie şi în mediul înconjurător. Este o cale de a recicla gunoiul din grădină şi din bucătărie şi este un pas critic în reducerea gunoiului nefolositor sau a gunoiului ars în spatele curţii. Este foarte uşor să înveţi cum să faci un astfel de compost.

Dacă stratul este suficient de răcoros, viermii şi insectele îi vor ajuta pe microbi. Oricum, ca şi oamenii, aceste vietăţi au nevoie de aer, apă şi mâncare.

S-au identificat trei faze principale ale procesului de compostare:

• faza 1 - stadiul de fermentare mezofilă, care este caracterizat prin creșterea bacteriilor și temperaturi între 25 și 40oC;

• faza 2 - stadiul termofil în care sunt prezente bacteriile, ciupercile și actinomicetele (primul nivel al consumatorilor) la o temperatură de 50-60oC, descompunând celuloza, lignina și alte materiale rezistente; limita superioară a stadiului termofil poate fi la 70oC și este necesar să se mențină temperatura ridicată cel puțin o zi pentru a asigura distrugerea patogenilor și contaminanților;

• faza 3 - o constituie stadiul de maturare, unde temperaturile se stabilizează și se continuă unele fermentații, convertind materialul degradat în humus prin reacții de condensare și polimerizare; ultimul obiectiv este de a produce un material care este stabil și poate fi judecat cu privire la raportul C:N; materialele bine compostate au un raport C:N redus, de exemplu raportul C:N poate scădea de la 30 la începutul procesului de compostare la 15 în compostul matur.

Compostul gata format este închis la culoare şi miroase a pământ. În mod obişnuit e dificil să recunoşti orice ingredient de la început, deşi bucăţi de material greu de descompus (exemplu paie) se pot observa deseori. Nu există un punct unic în care compostul se termină de format.

În timpul compostării active, descompunerea aerobă generează bioxid de carbon și vapori de apă. Descompunerea anaerobă activă generează bioxid de carbon, metan și alte produse de fermentație care creează mirosuri neplăcute, pH-ul este redus în grămada de compostare și inhibă creșterea plantelor.

O grămadă de compostare este predominant aerobă dacă concentrația oxigenului în grămada de compostare este distribuită uniform și are valori peste 5-6%. La valori ale oxigenului sub 3% apar mirosurile și începe procesul de anaerobioză. Dacă se întrerupe fluxul de aer în grămadă chiar și numai 2 minute atunci când activitatea microbiană este ridicată în grămadă pot să apară procese anaerobe. În condiții anaerobe, apar mirosuri generate de alcolii și acizii organici volatili formați rapid, care coboară pH-ul grămezii. Restabilirea condițiilor aerobe printr-o aerare și porozitate corespunzătoare poate lua de la 2 la 6 zile.

Numeroși factori afectează generarea de mirosuri: cantitatea de oxigen din grămadă, caracteristicile materialelor supuse compostării, pH-ul inițial al amestecului și materialele utilizate ca aditivi.

Chiar dacă există o aprovizionare bună cu oxigen (obținut prin difuzie, remaniere ori aerare forțată) în grămada de compostare tot rămân unele pungi mai mici ori mai mari în care procesul se desfașoară în condiții anaerobe. Produsele din aceste pungi anaerobe se vor descompune în momentul în care ele ajung în condiții aerobe în grămada de compostare. La condiții de pH în jur de 4,5 sau mai mici, microorganismele aerobe mor, se corodează echipamentele de lucru și apar mirosuri. pH-ul coborât și apariția mirosurilor sunt cei mai buni indicatori ai nevoii de oxigen.

Roxana Modjar, Velicica Davidescu, Agrochimie, Editura Universității de Stiințe Agronomice și Medicină Veterinară, București, 2009;

Ion Creangă, Constantin Ceaușu, Agrochimie: Îndrumător pentru lucrări practice de laborator și teren, Editura Universității din Pitești, Pitești, 2002;

Ana Al., Valorificarea superioară şi complexă a produselor secundare din industria vinului. Cursuri postuniversitare, Editura Universității din Galaţi, Galați, 1987;

http://www.ziarulunirea.ro/;

http://www.fnae.ro/;

www.scribd.com;

http://www.montana.edu/wwwpb/pubs/mt9204.html;

www.wikipedia.org.

Universitatea din Piteşti

Facultatea de Ştiinţe

Disciplina: Agrochimie ecologică