Benchmark

Benchmark-urile pot fi privite ca încărcări de lucru de test, rulate pe o platformă ţintă, pentru a măsura performanţele componentelor sistemului.Un benchmark poate reprezenta diferite nivele de încărcare de lucru, de la simple operaţii algoritmice, până la aplicaţii.

In cele mai multe situaţii, termenul de benchmark este folosit ca un sinonim pentru încărcarea de lucru. Kernelele, programele sintetice şi încărcările de lucru la nivel de aplicaţie, sunt numite benchmarkuri.

Benchmarking- procesul de comparare a performanţei a două sau mai multe sisteme prin măsurări.

Din cauza acestei complexităţi, benchmarkurile reprezintă unul dintre multele criterii folosite în evaluarea performanţei calculatoarelor. Nu în ultimul rând, sunt utile atât pentru proiectanţii de algoritmi care caută stilul optim de codificare pentru un sistem dat, cât şi pentru cei care dezvoltă sistemele şi caută potrivirea dintre caracteristicile maşinii şi cerinţele definite de încărcările de lucru ţintă.

Evaluarea performanţei unui sistem de calcul, poate determina dacă sistemul este sau nu o platformă adecvată pentru anumite taskuri sau încărcări de lucru. Acest tip de evaluare este o parte crucială a procesului de procurare, identificând sistemul de calcul care să fie achiziţionat.

Schemele de clasificare propuse se bazează pe nivelul şi tipul reprezentării încărcării de lucru, a componentelor măsurate (hardware, compilator) şi al conţinutului (sintetice, reale). Aceste categorii includ benchmarkuri:

- arhitecturale – determină performanţa parametrilor hardware de nivel inferior, cum ar fi : lăţimea benzii de comunicaţie şi viteza procesorului.

- algoritmice – includ algoritmi de bază cum ar fi operaţiile matriciale

- kernele – sub- programe ca de exemplu rezolvitori de ecuaţii diferenţiale parţiale

- sintetice – segmente de cod care nu sunt reprezentative pentru niciuna dintre aplicaţiile reale dar, încearcă să măsoare diverse aspecte ale sistemului

- compilator – măsoară performanţa compilatoarelor.

- încărcare de lucru – încearcă să modeleze comportamentul mai multor utilizatori care rulează task-uri simultan.

Analizam un benchmark petru testarea monitoarelor si ecranelor LCD

Monitoarele sunt clasificate pe baza unui număr de caracteristici, cum ar fi: nivelul de implementare, mecanismul de declanşare şi capacitatea de afişare a rezultatelor.

În funcţie de nivelul pe care sunt implementate, monitoarele se pot clasifica: software, hard, rezidente (firmware) şi hibride. Cele hibride sunt o combinaţie a celorlalte.

În funcţie de mecanismul care le declanşează, pot fi clasificate în: declanşate de evenimente şi/sau de temporizare (monitor de eşantionare)

WirelessMon versiunea 3.0 este astazi disponiblila.