Pentru a putea fi identificate în cadrul retelei, sistemele conectate la Internet, numite host-uri, noduri, sisteme sau server-e trebuie sã poatã fi identificate printr-o adresã. În scurta istorie a Internet-ului s-au folosit mai multe sisteme de adresare si mai multe modalitãti de specificare a acestora. În continuare vom prezenta sistemul care este utilizat în prezent. Specificarea unei adrese se poate face în douã moduri:
- specificare numericã, prin siruri de numere, utilizatã pentru adrese IP;
- specificare de domenii, prin nume sau succesiuni de nume, utilizatã pentru adrese Internet.
Adresa IP v.4
Adresa IP este folositã de cãtre pachetul TCP / IP, si este un numãr întreg pozitiv, reprezentat pe 32 de biti (deci au o lungime de patru octeti); vor exista deci 232 astfel de adrese. Structura generalã a unei astfel de adrese este formatã din trei pãrti: o parte care indicã clasa adresei, o parte care identificã reteaua la care este conectat sistemul si o alta care identificã conexiunea prin care sistemul se leagã la retea. Un ruter, care are mai multe conexiuni fizice la o retea sau la mai multe retele, are câte o adresã distinctã pentru fiecare conexiune.
Figura 1. Structura unei adrese IP
Adresa completã este întotdeauna de lungime 4 octeti, în functie de retea apãrând diferente la împãrtirea cifrelor între partea de retea si cea de gazdã (host).
Clasa adresei (identificã clasa adresei). În functie de clasa cãreia îi apartine adresa, numãrul de biti rezervati pentru celelalte câmpuri (identificatorul de retea si de sistem) va fi diferit. În prezent existã cinci clase de adrese: clasa A, clasa B, clasa C, clasa D și clasa E.
Adresele din clasa A utilizeazã primii 8 biti pentru identificarea retelei, iar urmãtorii 24 de biti pentru identificarea gazdelor. Adresele din aceastã clasã au în prima pozitie bitul 0; urmãtorii 7 biti ai primului octet identificã reteaua fizicã, deci pot exista pânã la 128 de adrese disponibile (în realitate pot exista pânã la 126 retele care pot utiliza adrese din aceastã clasã, deoarece adresele 0.0.0.0 si 127.0.0.0 nu sunt utilizate, având o utilizare specialã) iar urmãtorii 24 de biti (sau urmãtorii 3 octeti) identificã sistemul (host-ul) conectat la retea. O retea din aceastã clasã poate avea practic un numãr foarte mare de sisteme (16.777.214).
Adresele din clasa B utilizeazã primii 16 biti pentru identificarea retelei, iar urmãtorii 16 de biti pentru identificarea gazdelor. Aceste adrese au în primele douã pozitii bitii 1 si 0; urmãtorii 14 biti identificã reteaua fizicã - deci pot exista pânã la 16.382 retele, iar ultimii 16 biti identificã sistemul conectat la retea (65.534).
Adresele din clasa C prezintã în primele trei pozitii bitii 1, 1, si 0; urmãtorii 21 de biti identificã reteaua, - deci pot exista pânã la 2.097.151 retele cu aceastã adresã, iar urmãtorii 8 biti identificã sistemul conectat la retea – deci într-o retea din aceastã clasã pot exista pânã la 254 sisteme.
Adresele din clasa D încep cu grupul 1110 în primele patru pozitii, iar restul de 28 de biti sunt rezervati. În prezent sunt utilizate aceste adrese pentru difuzarea mesajelor de la un sistem cãtre un grup de sisteme din reteaua globalã.
Se poate observa cã existã pentru fiecare clasã de adrese, un numãr finit de adrese de retea si un numãr finit de host-uri în cadrul fiecãrei retele. Astfel limitele maxime de adresare posibile pentru fiecare tip de adresã sunt
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
