Indicii Bursieri

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Indicii bursieri sunt produse sintetice ce exprimă evoluţia cursului valorilor mobiliare pe o anumită piaţă. Necesitatea introducerii indicilor bursieri a fost determinată de existenţa unui produs bursier prin care să se realizeze urmărirea în ansamblu a pieţei respective si care să nu reflecte doar evoluţia unui singur titlu cotat. Rolul principal al unui indice bursier este de a reflecta evoluţia de ansamblu a pieţei la care se referă.

Primul indice bursier a fost Dow Jones Industrial Average, apărut la Bursa din New York în 1896. Acesta a fost urmat de indicele britanic FT-SE 30, de indicele japonez Nikkei si de mulţi alţii, care aparţin primei generaţii de indici, în structura cărora se cuprind acţiuni ale căror emitenţi aparţin aceluiasi domeniu de activitate (de regulă, ramura industriei) si din acest punct de vedere au o capacitate de informare limitată

O etapă nouă în evoluţia indicilor bursieri a reprezentat-o apariţia indicilor din “generaţia a doua” care includ un număr mult mai mare de acţiuni din diverse sectoare ale economiei, ducând la o caracterizare mai bună a pieţei bursiere si la o mai bună satisfacere a nevoii de informare. Indicii din generaţia a doua, denumiţi si indici compoziţi (NYSE pe piaţa New York-ului, FT-SE-100 pe piaţa Londrei sau TOPIX pe piaţa japoneză), au un grad de relevanţă mai ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme, aparţinând unor domenii diferite de activitate, inclusiv instituţii bancare, de asigurări, firme din ramura transporturilor, telecomunicaţiilor etc

Caracteristica pentru generatia a doua de indici este diversificarea

larga a valorilor mobiliare ce intra în compozita indicelui, precum si alcatuirea acestuia

cu respectarea anumitor criterii ca:

- Selectarea esantionului de firme incluse în structura indicelui - din acest punct

de vedere se aleg valori mobiliare emise de societati din toate ramurile de

activitate, inclusiv sectoare bancare, de asigurari si servicii necomerciale.

- Dispersia valorilor mobiliare incluse în structura indicelui - ceea ce înseamna

ca difuzia acestora în rândul investitorilor sa fie foarte mare, astfel încât nimeni

sa nu detina controlul total asupra uneia din valorile mobiliare incluse.

- Gradul de capitalizare bursiera - în structura indicelui vor fi cuprinse valori

mobiliare ce asigura un grad ridicat de capitalizare bursiera, atât din punctul de vedere al valorilor tranzactionate, cât si prin prisma nivelului

dividendelor/actiune repartizate de emitent.

- Gradul de lichiditate al titlurilor incluse în structura indicelui - se aleg cele mai

lichide valori mobiliare, cele pentru care interesul investitorilor e mare si

constant.

In prima etapa indicii bursieri au fost construiti pentru actiuni insa pe masura dezvoltarii pietei de capital si a produselor derivate acestia pot urmarii chiar obligatiuni de stat sau titluri emise de fondurile mutuale

Ca evolutie , indicii bursieri au pornit de la a analiza piata de capital a unei singure tari , insa pe parcurs s-au constituit indici care urmaresc si piata internationala in ansamblul ei( acestia numindu-se indici mondiali ) sau a unei regiuni , de exemplu cei din spatiul monedei unice europene

1.1.2 Tipologia indicilor bursieri

Indicii bursieri se impart in mai multe categorii structurate dupa :

a) valorile mobiliare in raport cu care se construiesc , sunt :

- Indici bursieri pentru actiuni

- Indici bursieri pentru obligatiuni

- Indici pentru titlurile emise de fondurile mutuale si alte instrumente financiare

Indicii pentru actiuni detin cea mai mare pondere in aproape toate tarile lumii , dintrea acestia facand parte : Dow Jones Industial Average , Standard & Poor’s 500 si Nasdaq 100 (SUA ) , indicii FS-SE ( Marea Britanie ) , DAX ( Germania ) , Nikkei si Topix ( Japonia ) , CAC-40 ( Franta ) , BET , BET-C , BET-FI si RAQ ( Romania )

b) In functie de modul de calcul , indicii bursieri pentru actiuni se impart in :

- Indici din prima generatie , care se calculeaza ca medie aritmetica a cursului actiunilor incluse in indice , ajustata cu un divizor care sa exprime diversele modificari ce se petrec asupra actiunilor componente , cum ar fi fuziuni , divizari sau modificari de capital ;

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Indicii Bursieri.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 129 cuvinte
Nr caractere:
11 967 caractere
Marime:
16.69KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Burse
Predat:
la facultate
Materie:
Burse
Sus!