Evoluția Bursei în 2011 și Perspective pentru 2012

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

INTRODUCERE
CAPITOLUL I Bursa de valori-noţiuni generale
CAPITOLUL II Evoluţia Bursei de Valori Bucureşti în anul 2011
CAPITOLUL III Perspectivele Bursei de Valori Bucureşti pentru anul 2012
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

Extras din referat:

INTRODUCERE

Prin acest referat se urmăreşte a se reliefa evoluţia pieţei bursiere din România în anul 2011 şi perspectivele acesteia pentru 2012.

Bursa de valori este una din cele mai importante instituţii ale economiei de piaţă, un segment al pieţei financiare, o piaţă secundară organizată, transparentă şi supravegheată, pe care se încheie tranzacţii referitoare la valori mobiliare.

Indiferent de forma ei juridică, care poate fi de drept public sau de drept privat, bursa de valori funcţionează sub controlul şi supravegherea statului. Pe plan internaţional, în cele mai multe state funcţionează burse de drept privat ca societăţi pe acţiuni. Bursele de drept public sunt administraţii ale statului cu caracter nelucrativ. Bursa de valori înfiinţată în România în 1995 este o instituţie de drept public.

Referatul este structurat pe trei capitole; în primul capitol sunt prezentate noţiuni generale cu privire la bursa de valori şi scopul esenţial al acesteia. În cel de-al doilea capitol este prezentată evoluţia Bursei de Valori, Bucureşti, iar în ultimul capitol, perspectivele BVB pentru acest an.

CAPITOLUL I Bursa- noţiuni generale

Bursa reprezintă piaţa pe care se oferă şi se desfac după o procedură specială, mărfuri sau valori mobiliare. Caracteristică ţărilor cu economie de piaţă, bursa este definită ca o asociaţie organizată a comercianţilor, agricultorilor, armatorilor, bancherilor, asigurătorilor în vederea negocierii de valori publice şi private pe piaţa capitalului.

Bursele de valori sunt pieţe special organizate de către stat sau de către asociaţii particulare, în cadrul cărora se pot încheia tranzacţii cu valori mobiliare: acţiuni, obligaţiuni, titluri de rentă, bonuri de tezaur etc. Tranzacţiile în cadrul burselor se încheie pe baza unor reglementări bine determinate şi a unor uzanţe şi reguli cunoscute, fapt ce sporeşte încrederea între vânzători şi cumpărători, iar cotaţiile care se stabilesc în cadrul burselor pot influenţa nivelul preţurilor şi cursurilor de schimb pentru operaţiunile care se încheie în afara acestora.

În prezent, aproape în toate statele cu economie de piaţă, precum şi în marile centre comerciale funcţionează burse de însemnătate, fie locale, fie internaţionale.

Bursa de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor necesare finanţării activităţii economice şi de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile. Ea îşi îndeplineşte acest rol mai ales prin operaţiunile de vânzare şi cumpărare de acţiuni şi obligaţiuni emise de societăţile pe acţiuni. Cei care doresc să devină proprietari şi să participe nelimitat la riscuri şi beneflcii cumpără acţiuni simple, cei care nu doresc să-şi asume riscuri şi beneficii nelimitate cumpără acţiuni preferenţiale cu un venit fix şi cu un risc minimal, iar cei care nu doresc să devină proprietari ci numai creditori, micşorându-şi riscul la maximum, cumpără obligaţiuni cu un venit fix exprimat procentual şi denumit cupon.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Evolutia Bursei in 2011 si Perspective pentru 2012.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
20 pagini
Imagini extrase:
20 imagini
Nr cuvinte:
3 136 cuvinte
Nr caractere:
15 846 caractere
Marime:
323.19KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Burse
Predat:
la facultate
Materie:
Burse
Profesorului:
Angela Cozorici
Sus!