Bursa de valori în Moldova

Previzualizare referat:

Extras din referat:

In luna decembrie 1994, in baza Legii cu privire la circulatia valorilor mobiliare si bursele de valori, a fost fondata Bursa de Valori a Moldovei (BVM), reprezentind o societate pe actiuni de tip inchis. La crearea bursei au participat 34 de fondatori - participanti profesionisti la piata valorilor mobiliare.

Primele negocieri au avut loc la 26 iunie 1995, considerata ziua de "nastere" a Bursei de Valori a Moldovei. Odata cu deschiderea Bursei a fost creata baza juridica si organizatorica, contribuind la realizarea proceselor complexe pe piata de capital.

Gratie sustinerii din partea SUA (ajutor acordat prin Agentia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare), Bursa de Valori este inzestrata cu tehnologii moderne de tranzactionare.

Potrivit opiniei expertilor internationali ai Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (1998), Bursa de Valori a Moldovei este o organizatie ce se dezvolta rapid si progreseaza, in mod stralucit se distinge printre noile burse de valori din Europa de Est, avind un grad minimal de risc. Incepind cu luna mai 1995 BVM este membru activ al Federatiei Burselor Euro-Asiatice (FBEA), creata in 1995 la initiativa Bursei de Valori din Istambul, ale carui obiective principale sunt:

dezvoltarea pietei de capital a tarilor-membre privind perfectionarea structurii organizatorice;

solutionarea problemelor reglementarii si autoreglementarii mecanismului pentru brokeri si dealeri;

organizarea unui monitoring eficient;

elaborarea principiilor administrarii corporative etc.

La momentul fondarii capitalul social al Bursei constituia 238 000 lei, in 1998 era de 392 000 lei si in prezent acesta este de 500 000 lei. Normativele suficientei capitalului social de 1 000 000 lei si a fondului de garantie de 30 la suta din capitalul social stabilite de legislatie in prezent sunt respectate.

In anul 1998 BVM a fondat Depozitarul National de Valori Mobiliare (DNVM) - societare pe actiuni necomerciala de tip inchis. Odata cu dezvoltarea pietei de capital cota parte de proprietate a BVM s-a micsorat si actiunile sunt impartite intre participantii DNVM. Implementarea in 1998 a unui nou sistem de tranzactionare, integrat cu sistemul de depozitare, a permis realizarea garantata si operativa a negocierilor. Implementarea acestui sistem, la fel ca si crearea DNVM, a fost posibila gratie companiilor americane Prise Waterhouse si USAID.

La etapa initiala numarul emitentilor inclusi in sistemul depozitar era de 5, la finele anului 1999 acesta a atins cifra de 48. In prezent toate valorile mobiliare admise spre negocieri la Bursa se afla in Depozitarul National, cu exceptia valorilor mobiliare ale fondurilor

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Bursa de Valori in Moldova.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
3 098 cuvinte
Nr caractere:
18 194 caractere
Marime:
26.04KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Burse
Tag-uri:
burse, banci, tranzactii
Predat:
la facultate
Materie:
Burse
Profesorului:
Tatiana Baxan
Sus!