Schinduf

Trigonella foenum graecum Fam. Leguminosae.

Denumiri populare: molotru, schinduţ, sfârdig.

Legendă: legenda acestei plante s-a născut undeva pe Valea Nilului, în urmă cu mai bine de cinci milenii. Se spunea că fusese adus pe pământ de însăşi zeiţa Isis, având darul ne mai văzut de a readuce femeilor sănătatea, pofta de viaţă şi puterea de seducţie. De aceia era la mare preţ în rândul nobilelor de rang înalt de la curtea faraonului. Şi medicii egipteni preţuiau schinduful pentru că era planta care-i ajuta pe soldaţi să se refacă rapid după rănile primite în luptă, îi ajuta pe cei vârstnici să-şi menţină tinereţea şi vigoarea. De altfel originea schindufului este o mare enigmă pentru cercetătorii de azi, întrucât el era folosit concomitent în Egiptul Antic, în India şi în China- trei leagăne de civilizaţie, între care comunicarea era practic inexistentă, cu 4-5 mii de ani în urmă. Indienii credeau despre schinduf că are capacitatea de a scoate acumulările toxice din organism, ajutând la vindecarea bolilor de plămâni şi anorexiei. Chinezii în schimb, spuneau că schinduful conservă şi multiplică în organism energia fundamentală Qi, ajutând astfel la menţinerea tinereţii biologice, până la vârste înaintate. Nu se ştie când au ajuns seminţele acestei plante în Dacia, dar cu siguranţă acum 2000 de ani, când Dioscoride a întocmit tratatul său de farmacologie, schinduful era folosit în mod curent de către vracii din Carpaţi. Numele dacic era Scindof (de unde şi denumirea actuală) şi îl foloseau contra bolilor de piept şi a celor digestive, pentru a le revigora pe lăuze, pentru vindecarea rănilor şi pentru tratarea ulcerelor. După perioada sa de glorie din antichitate, în mod curios, schinduful a intrat într-un con de uitare, fiind folosit mai mult ca plantă furajeră, deoarece stimulează fenomenul creşterii masei musculare la animale. De doar câteva decenii, oamenii de ştiinţă şi-au propus să studieze în laboratoare misterele terapeutice ale acestei plante atât de apreciată în vechime, iar efortul nu i-a dezamăgit.

Descriere- plantă perenă ierboasă, înaltă de 60 cm cu frunze de un verde deschis cu marginea uşor dinţată ascuţite şi flori albe-liliachii şi miros pătrunzător caracteristic. Originară din Asia vestică, cultivată la noi ca plantă ornamentală, medicinală şi aromatică. Înfloreşte în iunie-august. Se folosesc seminţele- Semen trigonela recoltate în iunie-august. Seminţele sunt mici şi de culoare cafenie. Se cultivă şi ca plantă de nutreţ mai cu seamă din cauza seminţelor, întrebuinţate pentru îngrăşarea animalelor şi în special al cailor. Se foloseşte mult şi pentru a da gust fripturilor la grătar. Creşte la noi în zona sud-estică a ţării, în special în judeţele Constanţa şi Brăila. De obicei este cultivată, dar în unele zone s-a sălbăticit, crescând spontan mai ales unde are căldură suficientă. Este foarte dificil de cules şi mai ales de procesat manual (seminţele trebuie treierate), motiv pentru care cel mai simplu este să achiziţionăm planta din Plafaruri şi din magazinele naturiste. O găsim sub numele de schinduf (Trigonela foenum graecum) sau de fenugrec- o abreviere de la denumirea sa ştiinţifică.

În tradiţia populară: se întrebuinţează de peste 6000 de ani fiind regăsit în Papirusul Ebers. Se întrebuinţa la tratarea rănilor, inflamaţiilor, contuziilor, abceselor, dar mai ales ca afrodiziac de către multe femei din sate. Li se da bărbaţilor seminţe macerate în ţuică.

Dioscoride şi medicii arabi recomandau seminţele pentru tonifierea organismului şi vindecarea rănilor, iar femeile egiptene se hrăneau cu ea pentru a creşte în greutate.

Compoziţie chimică: seminţele conţin trigonelină care se găseşte şi în strofantină, saponine steroidice, agliconi, rezine, substanţe azotoase, colină, glicozide furostanice, alfa-trigoelină, zaharuri, slachinoză, lipidesterioce, alte fitosterine, trigliceride ale următorilor acizi: acizi oleic, palmitic, linoleic, linoic. Protide, uleiuri volatile, taninuri, substanţe amare rutozid, vitaminele C, PP, mucilagii, aminoacizi liberi, săruri minerale, etc.

Acţiune farmaceutică: se cunoaşte de câteva sute de ani efectul afrodiziac, nutritive, depurative, diuretice, stimulente atât a lactaţiei la mamele care alăptează cât şi neuromuscular şi glandular. De asemenea este cicatrizant şi antiinflamator. Măreşte cantitatea de urină, stimulează metabolismul sistemului nervos central, metabolismul glucidic, lipidic, dezinfectează şi cicatrizează epiteliul renal, sau cel al pieli în cazul în care se foloseşte extern. Stimulează secreţiile salivare, gastrice, intestinale, uşurează digestia, aperitiv. Reduce cantitativ menstruaţia fiind indicat în acest caz. Sporeşte numărul leucocitelor, de aceia se indică celor care fac tratamente cu iradieri, cancer, etc. Cea mai bună plantă pentru reglarea pancreasului. Are şi acţiune afrodiziacă şi antiinflamatoare mai ales în tulburările din sfera digestivă. Stimulează metabolismul, sistemul nervos central şi neuro-muscular. Este de asemenea o bună sursă de vitamina PP. Trezesc senzualitatea, amplifică erotismul, stimulează secreţia glandelor mamare şi salivare, secreţiile gastrice sunt şi ale stimulate şi o dată cu aceasta se reface pofta de mâncare. Se ajută la uşurarea digestiei, fiind un bun stimulent al muşchilor şi sistemului nervos. Elimină sau limitează procesul inflamator ajutând la epitelizarea rănilor. Stimulează metabolismul, combate stările toxice.

Acţionează la prevenirea şi tratarea bronşitelor cronice.