Perioada prenatală

INTRODUCERE

“Omul nu se naşte om, sub aspectul psihologic, ci el devine om”.Acest proces al “devenirii” este unul anevoios, contradictoriu şi cu toate că se încheie,în liinile sale generale în adolescenţă se deruleaza pe traseul întregii vieţi.

Exist.Exist din momentul conceperii mele.Din acea clipă misterul vieţii s a derulat vertiginos.

Viaţa în întuneric nu mi place însă, nici poziţia care o am nu mă mai satisface.M am făcut mare! Trebue să ies! O răsucire, un efort ,încă unul,şi încă unul şi dintr o dată, sunt azvârlit dintr o lume în alta.

M am născut!

Credeam că va fi mult mai bine şi mult mai uşor ca înainte, dar nu este deloc aşa.Lumea în care am pătruns mă obligă să fac tot felul de lucruri pe care înainte nu le făceam.Spre mine dau buzna sunete ,lumini, umbre, forme ,chipuri,mirosuri, ritmuri,;îmi intră în urechi, în ochi, în nas, în gură; mă provoacă, mă irită, mă presează, mă deprimă să plâng,să cer, să surâd,să ascult, să privesc.

La început toate sunt atât de noi şi neobişnuite, iar eu atât de neajutorat.

Pe la trei luni pătrund în lumea culorilor care până acum îmi era inaccesibilă.Mai târziu, în jurul vârstei de un an, se petrece o minune,încep să merg, să cuceresc spaţiul. Pe la doi ani se întâmplă o minune şi mai mare: am început să vorbesc. Ce mare lucru este să primeşti ceea ce ceri nu ceea ce se presupune că ai cerut.

Timpul trece. Am trecut la obsedantul “ÐE CE” Imi plce jocul. Ce nu mi place? Nu mi place să fiu trimis la culcare. Uf ce chin!

Am început scoala.Trebuie să stau nemişcat, atent să vorbesc numai când mi se cere . Numai sunt în centrul atenţiei; doamna învăţătoare ne tratează pe toţi la fel.

Incep să cresc vrtiginos ba au loc chiar puseuri de creştere. Mâinile mi se lungesc ba chiar mă stânjenesc.

Sub aspect afectiv, m am schimbat. Sunt supus, adasea unor conflicte şi chiar crize emoţionale; bucuriile şi necazurile le trăiesc la intensitate maximă.Simt o puternică nevoie de independenţă şi mai ales de a fi CINEVA.

Am intrat în adolescenţă. A început perioada marilor furtuni adolescentine, cele de revoltă concertizate în refuzul de a mă supune, prin respingerea în bloc a experienţei altora, prin tendinţa de a fi original cu orice preţ, prin comportament în contratimp cu al celorlalţi.Nu suport criticile; judecăţile le emit nu cu raţiune ci cu inima, nu mi a fost deloc străină ideea sinuciderii.

O vreme m am condus după principiul “TOTUL SAU NIMIC”. Poziţia mea la această vârstă n a fost deloc uşoară. Eram parcă cu două feţe: una spre copilărie, alta spre oamenii mari.

Dar toate acestea au trecut. Am devenit adult. Am ajuns în sfârşit la ceea ce îmi doream de atâta vreme. Sunt mult mai echilibrat sub toate aspectele.

Pe negândite am ajuns la maturitate, la vârsta când personalitatea mea cunoaşte o realizare maximă, la vârsta celor mai bune rezultate.

Copii mei au crescut, au căpătat prostul obicei de a nu se supune regulilor pe care vreau să le impun , apoi şi au întemeiat propriul lor cămin

De ce obosesc atât de repede? De ce am început să fiu aşa rigid în comportare? De ce simt nevoia să mă refugiez în trecut?. Cred că am început să îmbătrânesc. Incepe să mi fie teamă de sigurătate, de boală, de spital, de durere. De speranţă, de moarte.

Dar de ce să mă gândesc la moarte? Mai bine să fiu optimist. Ma aşteaptă nepoţii. Am încă multe de făcut..

Rezumare şi adaptare după

Mielu Zlate “Omul faţă în faţă cu lumea”.