Din punct de vedere anatomic, ochiul este, după cum se ştie, un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale. Privind însă numai din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoarea apoasă, cristalinul şi umoarea sticloasă (sau vitroasă):
Ochiul este un organ a cărui principală funcţie este cea de a detecta lumina. Se compune dintr-un sistem sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme în impulsuri electrice. Ochii cei mai simpli nu fac altceva decât să detecteze dacă obiectele din jur sunt luminate sau obscure. Cei mai complecşi folosesc la percepţia vizuală.
Ochii compuşi se găsesc la artropode (insecte şi animale similare) şi sunt formaţi din mai multe pupile simple care permit formarea unei vederi panoramice.
La majoritatea vertebratelor şi câteva moluşte, ochiul funcţionează prin proiectarea imaginilor pe o retină sensibilă la lumină, de unde se transmite un semnal spre encefal prin intermediul nervului optic. Ochiul are o formă sferică, este umplut de o substanţă transparentă, gelationoasă numită umoare apoasă, are o lentilă de focalizare numită cristalin şi, adeseori, un muşchi numit iris, care reglează cantitatea de lumină care intră.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.