Cuvinte cheie:frunza, limb, incizii, nervaţiune, anexe, prefoliaţie, mezofil
Importanţa frunzelor.
Frunza este organul vegetativ monosimetric, cu structură dorsi-ventrală, cu creştere limitată, durată de viaţă scurtă, cu rol în fotosinteză, transpiraţie şi respiraţie. Din punct de vedere ontogenetic, frunza se formează din primordiile produse de zona meristematică periferică a apexului tulpinal. Primordiul prezintă două segmente:superior şi inferior. Mai întâi îşi începe activitatea segmentul inferior, din care iau naştere teaca şi stipelele, după care se dezvoltă şi segmentul superior din care se formează peţiolul şi limbul.
La monocotiledonate, din segmentul inferior se formează numai teaca, iar din cel superior limbul, între teacă şi limb existând un meristem intercalar, care determină alungirea limbului, frunza rămâne îngustă datorită lipsei unor zone de creştere laterală.
La dicotiledonate, zona de creştere terminală determină formarea nervurii şi a unei zone laterale meristematice, care contribuie la creşterea în lăţime a limbului. Creşterea în grosime a limbului se datorează unui meristem ventral care apare sub epiderma superioară. Segmentarea limbului foliar se realizează datorită activităţii inegale a zonei laterale meristematice.
Frunzele se împart în două categorii: Simple şi compuse
Morfologia unei frunze simple
O frunză simplă, completă, este formată din: limb, peţiol şi teacă (fig. 1.1)
Fig.1.1. Frunza simplă
Limbul sau lamina este partea lăţită, cea mai importantă a frunzei care este străbătut de nervuri.
Peţiolul (codiţa) este un cordon cilindric, plan, convex sau concav, care susţine limbul şi îl expune într-o poziţie favorabilă faţă de lumină.
Teaca este partea bazală a peţiolului, cu ajutorul căreia frunza se prinde de nodul tulpinal. La graminee (grâu), teaca este mare, cilindrică, despicată longitudinal, înconjoară internodul tulpinal. Există plante care au frunze incomplete. Astfel, la graminee, frunza este formată numai din teacă şi limb, la altele numai din limb, în aceste situaţii frunza se numeşte sesilă.
Când este formată numai din limb, frunza se prinde de tulpină prin baza acesteia şi se numeşte amplexicaulă , cum ar fi la sugel – Lamium amplexicaule sau poate înconjura complet tulpina şi se numeşte perfoliată, ca la punguliţă –Thlaspi perfoliatum.
Nervaţiunea frunzei
Limbul frunzei este străbătut de nervuri. Acestea reprezintă totalitatea fasciculelor conducătoare, care pătrund din tulpină. Modul în care acestea se dispun în limb, formează nervaţiunea frunzei.
Tipuri de nervaţiuni
Există frunze cu o singură nervură, cunoscute sub numele de uninerve, cum ar fi la brad – Abies alba şi cu mai multe nervuri (fig.1.2), după cum urmează:
Nervaţiune dihotomică se caracterizează printr-o bifurcare repetată a nervurilor,fiind specifică plantelor mai puţin evoluate, cum ar fi la unele ferigi, la Ginko biloba.
Nervaţiune penată prezintă o nervură principală, mediană, mai dezvoltată, din care pornesc nervuri secundare laterale mai subţiri, asemănătoare cu ramificaţiile unei pene, lacorcoduş –Prunus cerasifera.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
