Hormoni sexuali feminini de sinteză

INTRODUCERE

Funcţiile tuturor organelor si ţesuturilor din organismul animal sunt supuse unei duble coordonări: nervoasă şi hormonală.

Activitatea hormonală este controlată direct de către hipofiză care la rândul ei este sub controlul hipotalamusului, astfel că, pe drept cuvânt, se poate spune că întreaga activitate a organismului animal reprezentată de metabolism, funcţia de reproducere şi funcţia de adaptare, este controlată de encefal.

Mult timp s-a crezut că activitatea sexuală la animale este dependentă doar de factori emotivi şi/sau sezonieri. În 1927-1930, s-a demonstrat implicarea hipofizei în desfăşurarea proceselor sexuale, prin izolarea din lobul anterior al acestei glande, a doua substanţe gonadotrope: FSH (hormonul de stimulare foliculară) şi LH (hormonul luteinizant, sau hormonul ovulaţiei). După puţin timp, s-a emis ipoteza că secreţia acestor hormoni este reglată neurohormonal (HARRIS, 1937),demonstrându-se apoi că sistemul nervos central controlează direct secreţia gonadotropinelor prin hipotalamus (EVERETT,SAWYER, 1949).

La progresul cunoaşterii în domeniul endocrinologiei,merită să fie semnalate contribuţiile unor cercetători romȃni ca:I.C. PARHON, autorul primului tratat de endocrinologie apărut în lume (1909), FRANCISC RAINER, anatomist român de naţionalitate germană, care a descris pentru prima dată (1927) sistemul port hipotalamo-hipofizar şi POPA, care, împreună cu cercetătoarea engleză UNNA FIELDING, a demonstrat caracterul port - venos al acestei reţele vasculare (1930-1932).

Descoperirea prostaglandinelor de către EULER (1934-1936) şi dezvoltarea cercetării acestor hormoni tisulari, a avut consecinţă producerea, începând cu anul 1970, la scară industrială, a prostaglandinelor sintetice.

După anul 1955, o dată cu descoperirea de către GUILLEMIN a primului hormon hipotalamic de eliberare (corticoliberina), s-au realizat progrese considerabile care au culminat după 1971, anul realizării primei gonadoliberine sintetice, cu producerea de către industriile farmaceutice ale unor ţări dezvoltate, a unei game variate de hormoni naturali şi sintetici.

Cu „arsenalul” existent în domeniul hormonilor din sfera reproductivă se poate interveni cu succes atât în terapia unor tulburări de reproducţie, cât şi în biotehnologia reproducţiei la animale, domeniu relativ recent în care se includ: sincronizarea căldurilor, inducerea poliovulaţiei, suprimarea sau amânarea căldurilor, avortul terapeutic (la cererea proprietarului), precum şi inducerea sau, dimpotrivă, amânarea fătării.

I. HORMONII STEROIZI

Hormonii steroizi sunt secretați de ovare, testicule,placentă și cortexul suprarenal și au comun nucleul ciclopentanperhidrofenantrenic.

După numarul atomilor de carbon din structura hormonilor steroizi, aceștia au fost clasificați după cum urmează:

a) C-18 (conțin 18 atomi de carbon) - sunt estrogeni;

b) C-19 (conțin 19 atomi de carbon) - sunt androgeni;

c) C-21 (conțin 21 atomi de carbon) - pot fi progestageni sau corticoizi suprarenali.

Toți hormonii steroizi derivă dintr-un precursor comun,colesterolul, un steroid cu 27 atomi de carbon. Colesterolul este o lipidă sintetizata în multe țesuturi ale organismului animal.Primul pas al steroidogenezei este conversia colesterolului în pregnenolon. Pregnenolonul este apoi convertit la rândul lui în androgeni sau în estrogeni.

Se cunosc peste 1.500 steroizi biologic activi, izolați din diverse materiale biologice, sau obtinuți prin sinteză.

Steroizii care au rol important în procesele reproductive sunt estrogenii, androgenii și progestagenii, ale caror principale surse de sinteza sunt gonadele.

Catabolismul hormonilor steroizi se face pe cale enzimatică, iar în acest proces sunt operante ficatul, intestinul și rinichiul.