Organismele sunt sisteme dinamice, articulate intr-un mediu schimbator si, de cele mai multe ori, neprietenos. Fiind sisteme, organismele au tendinta fireasca sa-si pastreze echilibrulul prin adaptari si readaptari la conditiile schimbatoare de mediu.
Mediu natural asigura cantitatea necesara de hrana, conditiile de adapostire, de spatiu vital, posibilitati de comunicare si de reproducere. Modificarea unuia dintre factorii de mediu produce schimbarea corespunzatoare a comportamentului organsimelor, detreminand o permanenta adaptare la mediu.
Comportamentul nu este altceva decat o forma de adaptare si readaptare la cerintele mediului extern si intern al organsmului. In timp ce organsimele ereditare (mostenite) cum sunt tropismele (miscarile plantelor), reflexele neconditionate si instinctele reprezinta o adaptare aproape perfecta, comportamentul invatat nu mai duce la o adaptare propriu-zisa, intru-cat organismul doar se acomodeaza cu mediul. El culege informatii, raspunde, se informeaza asupra efectului raspunsurilor si astfel se adapteaza prin acomodare, vietuitoarele amenajandu-si, prin experienta proprie, o vatra in habitatul sau ereditar. Vatra este o organizare a adaptarii individuale prin experienta proprie conditiilor de viata cumulate cu posibilitatile de raspunsuri ereditare.
Omul a fost mereu intrigat atat de mersul astrelor pe cer cat si de viata minunata a fiintelor vii cum sunt pasarile calatoare, albinele, dar si manifestarile ciudate si inexplicabile ale unor animale in anumite imprejurari, exprimandu-si astfel uimirea si admiratia, adesea prin desenele magice din pesteri sau totemurile tribale cunocute la triburile primitive, cand animalele erau considerate sacre.
Aristotel, unul dintre cei mai straluciti scriitori ai Antichitatii, contribuie la dezvoltarea stiintelor naturii cu informatii extrem de valoroase despre un numar mare de specii de animale si despre cele mai variate fenomene biologice, precum cele de anatomie, fiziologice, reproducere, obiceiuri si altele. In Historia Animalium cartea a VI-a si a IX-a, Aristotel trateaza in special probleme de psihologie animala. Astfel, Aristotel apreciaza ca majoritatea animalelor prezinta urme de calitati si aptitudini psihice. La mai toate animalele se pot constata blandete sau cruzime, supunere sau indaratnicie, curaj sau frica, teama de incredere, noblete sufleteasca sau viclenie, iar ceea ce priveste inteligenta aceasta are ceva echivalent cu perspicacitatea. In scrierile lui Aristotel este multa interpretare antropomorfista, adica atribuirea de facultati si insusiri psihice umane animalelor, dar si multe fapte reale, valabile si in zilele noastre.
Deci, principalul obiectiv al psihologiei animale este comportamentul ca punte de legatra intre organisme si mediu in vederea satisfacerii nevoilor biologice.
Pentru a demonstra acest lucru, avem numeroase exemple ale comportamentului de aparare al animalelor, insa vom da doar cateva exemple pecum pasarile, care ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
