Cicoare - Cichorium Intybus Familia Compositae

Previzualizare referat:

Extras din referat:

CICOARE

Cichorium intybus Fam Compositae

Denumiri populare: doruleţ, încingătoare, ochiul fetei, orologiu, paza drumului, sporiş.

În tradiţia populară: oamenii cavernelor foloseau această plantă amară în cadrul meselor gargantuerice. Cuvântul”chicoree” vine din latină, şi a apărut în limba franceză în sec XIII-lea. Nu se ştie la ce face referire expresia de „barbă de călugăr” care I-a fost atribuită: călugărilor sau maimuţei diavol care este o mică maimuţă mică din America, cu o barbă lungă. Expresia a fost de altfel atribuită cel puţin altor două plante: usnea barbata-lichen şi nigella- negrilică- o plantă aromatică cu seminţe negre.

Naturalizată de puţin timp în America era folosită însă de europeni din timpuri străvechi, în special în zona mediteraneană unde se folosea şi se foloseşte la salată frunzele, iar rădăcinile prăjite şi garnisite cu unt sau smântână.

În 1806 anul în care Napoleon I a decis să ruineze economic Marea Britanie interzicând accesul navelor britanice în porturile Europei-nave care transportau cafea-rădăcina de cicoare a folosit ca înlocuitor de cafea. În Franţa se amestecă cu cafeaua în scopul echilibrării savoarei şi pentru a contracara aciditatea şi efectele indezirabile ale stomacului. De altfel se foloseşte pentru tratarea acidităţii stomacului.

Francezii o cultivă şi o socotesc ca prima plantă indispensabilă în afecţiunile digestive, folosită de fapt de ei la toate tulburările digestive.

Frunzele crude se puneau, pe răni şi tăieturi, ca şi petalele florilor, uneori plămădite în undelemn. Decoctul florilor se folosea contra afecţiunilor oculare, iar ceaiul contra durerilor abdominale, contra durerilor de dinţi, pentru calmarea durerilor canceroase şi scăderea tensiunii arteriale.

Din flori, amestecate cu trifoi roşu se făcea un ceai pentru dureri de cap.

Pentru ficat şi curăţirea stomacului se bea primăvara sucul stors din frunzele fragede amestecate cu zer.

Peste planta înflorită se turna apă fierbinte şi se punea deasupra stomacului ca să liniştească durerile.

Rădăcina de cicoare se folosea la durere de inimă. Se pisa şi se fierbea în apă sau rachiu şi se bea.

Dacă cineva vroia să simuleze gălbinarea folosea doze mari de rădăcină şi ochii şi pielea deveneau galbene dând aspectul de bolnav de gălbinare.

În tradiţia populară cine găsea o cicoare albă trebuia să o lege cu un fir de cânepă de un băţ şi aşa avea puterea să apere de deochi şi la multe alte lucruri, inclusiv să fie iubit.

Rădăcina de cicoare era considerată un adevărat panaceu bun pentru a vindeca toate bolile.

Descriere- Plantă cu floarea albastră ca cerul senin. Este o plantă erbacee, perenă, foarte răspândită la noi, începând de la şes până la munte, prin locuri necultivate, pe marginea drumurilor şi a râurilor. Are rădăcina groasă pivotantă şi tulpina dreaptă, ramificată şi înaltă până la 2 m. Frunzele bazilare sunt alungite, adânc scobite, iar cele tulpinale întregi fără peţiol, oval lanceolate, ascuţite la vârf şi înconjoară prin baza lor, tulpina. Florile hermafrodite, pentamere, de culoare albastră sunt dispuse în capitule axilare sau terminale, grupate fie solitar pe tulpină, fie pe ramurile laterale. Au caliciul redus şi corola ligulată. Înfloresc din iulie până la sfârşitul lui August.

În scopuri medicinale se întrebuinţează atât rădăcina cât şi părţile aeriene. Primele se recoltează toamna târziu, iar celelalte în timpul înfloririi.

Compoziţie chimică: rădăcina conţine inulină, cicorină, colină, un principiu amar de natură triterpenică (lectrecina), tanin, acid cicoric, acizi aminaţi, amidon, materii dulci, protide, săruri minerale, etc. Aceleaşi principii se regăsesc şi în restul plantei însă în mai mică măsură. Rezine în rădăcină şi inulină. Vitaminele: B, C, K, P.

Proprietăţi farmaceutice: datorită principiilor amare, inulinei şi colinei au proprietăţi eupeptic-amare şi colagoge, în timp ce uleiul volatil şi rezinele sunt răspunzătoare de acţiunea uşor diuretică şi laxativă, stimulează funcţia ficatului şi rinichilor, ajută la digestie datorită principiului amar, redă pofta de mâncare. Taninul ajută ca astringent, dezinfectant, cicatrizant. Are şi un uşor efect antibiotic. Este deosebit de activ ca diuretic. Măreşte cantitatea de bilă şi o fluidifică (efect hidrocoleretic). Este un purificator al sângelui. Este un component major al ceaiului depurativ, iar rădăcina al pulberii laxativ- purgative. Purgativ în special în amestec cu Revent. Este un tonic general.

Se poate folosi la următoarele afecţiuni: aciditate gastrică, acnee, afecţiuni dermatologice, afecţiuni digestive diverse, afecţiuni hepatice, afecţiunile de piept (respiratorii), afecţiuni stomacale şi intestinale, afecţiuni ale splinei, anemie, anorexie, aritmii cardiace cu iritabilitate sau dureri, artritism, astenie, atonie gastrică şi digestivă, boala canceroasă, boli de ficat, calculii biliari şi renali, colici hepatice, cancerul de colon, congestie hepatică şi splenică, constipaţie, cosmetică, curăţirea sângelui, depresie, dermatoze, diabet (calmează setea), digestie dificilă, dischinezie biliară hipotonă, dispepsie, dureri de cap, dureri de stomac, dureri diverse, friguri, furunculoze, gută, hepatite cronice şi acute, hidropizie, icter, imunitate scăzută, indigestie, infecţii urinare, inflamaţii externe, insuficienţă biliară, ischemia cardiacă, lăcrimarea ochilor, lipsa calciului şi magneziului, litiază, oboseală cronică, obstrucţia viscerelor, paludism, parazitoze intestinale, piele cu aspect pătat, răni, reumatism cronic degenerativ, scrofule, stres, tahicardie, tăieturi (planta proaspătă), tulburări digestive, tulburări de metabolism, tulburări hepatice după otrăviri.

Mod de folosire:

Proaspătă -Frunzele în salate, singure sau amestecate cu altele mai puţin amare la toate afecţiunile.

Infuzie -2 linguriţe de frunze şi flori se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară şi se pot consuma 2-3 căni pe zi, mai ales în constipaţie.

-Salată cu lămâie, sare şi usturoi.

Decoct -Frunze şi rădăcini 1-2 linguri la 250 ml apă, se fierb 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.

-Suc obţinut cu storcătorul de fructe din plantă crudă- 50-250 ml pe zi, diluat cu apă.

Sirop de cicoare -pentru copii şi pentru sugari: suc de cicoare şi zahăr. Ambele în părţi egale se lasă să fiarbă până la consistenţa unui sirop. O linguriţă de 2-3 ori pe zi.

Tinctura- 50g rădăcină măcinată se pune într-un borcan cu capac. Se pune deasupra 250 ml alcool alimentar de 70 de grade. Se lasă apoi 15 zile la macerat, timp în care se agită de mai multe ori pe zi. Se strecoară după trecerea perioadei. Se pune în sticluţe care se închid ermetic de capacitate mai mică. Se ţine la rece. Se poate apoi administra câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi diluată cu 100 ml apă.

Praf- în special din rădăcină se obţine cu râşniţa de cafea apoi se cern. Se păstrează în borcane închise ermetic.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cicoare - Cichorium Intybus Familia Compositae.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
7 040 cuvinte
Nr caractere:
31 108 caractere
Marime:
17.26KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Biologie
Predat:
la facultate
Materie:
Biologie
Sus!