Introducere
Ultimele decenii au fost caracterizate de un proces amplu de dezvoltare a inovaţiei financiare şi a sistemului financiar, care a determinat apariţia unor pieţe noi, crearea de noi produse financiare sau transformări în domeniul reglementării şi supravegherii. Datorită acestor transformări, domeniul financiar a fost caracterizat de un proces de reglementare, apoi dereglementare, re-reglementare şi autoreglementare.
Diversitatea şi complexitatea instrumentelor financiare existente pe piaţa financiară, au condus la apariţia preocupărilor autorităţilor de supraveghere. Totodată, criza financiară declanşată în anul 2007 a conturat aspectele problematice specifice supravegherii din sectorul financiar, atât la nivel naţional, cât şi global. Se observă faptul că la nivel naţional, cadrul de supraveghere nu a fost corelat cu procesul de globalizare şi tendinţele actuale de pe pieţele financiare internaţionale.
Conceptul de supraveghere înseamnă existenţa unei autorităţi specializate care are ca atribuţii monitorizarea şi controlul domeniului financiar din sfera sa de jurisdicţie, dar şi analiza modului de respectare şi îndeplinire a normelor. Existenţa unui cadru de supraveghere adecvat pentru pieţele finanaciare contribuie la sustenabilitatea stabilităţii financiare, la limitarea dispersiei riscurilor, prevenirea potenţialelor crize financiare şi a ,,bulelor speculative” Autorităţile specializate în activitatea de supraveghere a sectorului financiar urmăresc protejarea actorilor pieţei şi a investiţiilor efectuate, informarea acestora, buna derulare a activităţilor etc.
Datorită actualelor tendinţe de globalizare şi internaţionalizare a pieţelor financiare, dar şi a crizelor financiare, autorităţile sunt preocupate de conturarea unui model de supraveghere adecvat, care să rezolve problemele existente şi să impulsioneze dezvoltarea economică. Modul de organizare a activităţii de supraveghere este diferit de la o ţară la alta şi depinde de nivelul de dezvoltare economică, de concepţii, de competitivitatea sectoarelor de piaţă, de gradul de internaţionalizare. Astfel, în unele ţări cadrul de supraveghere poate fi caracterizat de o organizare foarte dispersată sau concentrată. La nivel global se observă orientarea către un model de supraveghere ce implică existenţa unei singure entităţi responsabile.
Există mai multe modele de supraveghere financiară, dar cele mai importante şi răspândite sunt:
- supravegherea integrată (o singură autoritate supraveghează întreaga piaţă financiară);
- supravegherea sectorială (există câte o entitate responsabilă pentru fiecare segment al pieţei financiare naţionale).
Specialiştii din domeniu îşi orientează cercetările către stabilirea celui mai adecvat mod de desfăşurare a activităţii de supraveghere financiare şi de aceea apar o serie de aspecte cheie ce trebuie urmărite, cum ar fi: care model este mai eficient, dacă este elocventă implicarea băncii naţionale, care sunt cauzele trecerii de la un model de supraveghere la altul, potenţialele riscuri, daca modelul de supraveghere integrată contribuie la o reducere a nivelului costurilor.
Lucrarea de faţă îşi propune să contureze aspectele esenţiale ale supravegherii integrate şi sectoriale şi elementele care le diferenţiază.
N. Dardac, suport de curs ,,Politici monetare şi tehnici bancare”, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Bucureşti, 2007.
Ovidiu Stoica, suport de curs ,,Reglementări şi instituţii ale pieţei de capital”.
Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Master: Bănci şi Pieţe Financiare
Disciplina: Reglementări și instituții ale pieței de capital
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
