Reforma sistemului bancar după 1990

În evoluţia sistemului sistemului bancar românesc, dupǎ anul 1990 pot fi identificate patru etape principale ale reformei.

A. Prima etapǎ a reformei bancare (1991 – 1996) se caracterizeazǎ prin douǎ elemente esenţiale:

- prin aprobarea Legii nr.33/1991 privind activitatea bancarǎ şi a Legii nr. 34/1991 privind statutul Bǎncii Naţionale a României s-a asigurat structurarea sistemului bancar de douǎ paliere:

- dezvoltarea noilor funcţii ale bǎncii central (politicǎ monetarǎ, valutarǎ, reglementare, autorizare, supraveghere sau sisteme de plǎţi)

- înfiinţarea de bǎnci comerciale.

- prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 s-a constituit Fondul de garantare a depozitelor populaţiei în sistemul bancar.

B. A doua etapǎ a reformei bancare (1997 – 2000) este caracterizatǎ prin urmǎtoarele elemente:

- Îmbunǎtǎţirea şi completarea cadrului legislative bancar prin aprobarea unoe legi noi: Legea privatizǎrii bǎncilor (Legea nr. 83/1997), Legea bancarǎ (Legea nr. 58/1998), Legea falimentului bancar, (Legea nr. 83/1998), Legea privind statutul BNR (Legea nr. 101/1998).

- crearea noului cadru legislative al funcţionǎrii cooperativelor de credit (Ordonanţa de urgenţǎ a guvernului nr. 97/2000, modificatǎ prin O.U.G. nr. 272/2000, modificatǎ şi aprobatǎ prin Legea nr. 200/2002).

- obiectivul fundamental al BNR în aceastǎ etapǎ a fost stabilirea monedei naţionale în vederea asigurǎrii stabilitǎţii preţurilor

- instrumentele de intervenţie ale BNR au fost modernizate prin eliminarea vechilor linii de credit direcţional şi intriducerea operaţiunilor de piaţǎ deschisǎ

- demascarea programului de restructurare a sistemului bancar, destinat prevenirii riscului systematic, care a vizat îmbunǎtǎţirea calitǎţii supravegherii prudenţiale, prin asanarea şi consolidarea sistemului bancar.

C. A treia etapǎ a reformei bancare (2001 – 2006) a vizat finalizarea armonizǎrii cadrului legislativ în domeniul instituţiilor de credit la prevederile directivelor UE şi la principiile de bazǎ ale Comitetului de la Basel privind supravegherea bancarǎ eficientǎ.

În aceastǎ etapǎ au fost urmǎrite trei obiective esenţiale:

- Modificare şi completarea legislaţiei adoptate în etapa a doua: Legea nr. 101/1998, Legea nr.58/1998 şi Legea nr. 83/1998

- Aprobarea noului statut al BNR (Legea nr. 312/2004), prin care s-au adus o serie de elemente noi:

- dezvoltarea fǎrǎ echivoc a obiectivului fundamental a României care este stabilitatea preţurilor

- consolidarea independenţei instituţionale a bǎncii centrale

- interzicerea finanţǎrii directe a sectorului public de cǎtre banca central

- eliminarea accesului privilegiat al sectorului public la resursele instituţiilor financiare.

- aprobarea noii Legi bancare (Ordonanţa de urgenţǎ a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatǎ şi modificatǎ prin Legea nr.227/2007), prin care s-a realizat armonizarea deplinǎ a legislaţiei în domeniul instituţiilor de credit cu directivele UE:

- anul 2006 a consemnat deasemenea finalizarea liberalizǎrii contului de capital, fapt care a deschis calea cǎtre o mai puternicǎ integrare a economiei naţionale în fluxurile financiare globale, dar care a complicat conducerea politicilor macroeconomice.

D. A patra etapǎ a reformei bancare (începutǎ în anul 2007) are în vedere consolidarea sectorului bancar româesc în perspective atingerii prevederilor stabilite prin Programul Naţional de Convergenţǎ. Conform acestui document este prevǎzutǎ participarea la Mecanismul Cursului de Schimb de tip II (ERMII) pentru anul 2012, iar adoptarea euro, pentru anul 2014. Acest orizont de timp este considerat necesar pentru realizarea convergenţei nominale, dar şi pentru asigurarea sustenabilitǎţii acesteia prin avansarea suficientǎ a convergenţei reale.

În evoluţia sistemului sistemului bancar românesc, dupǎ anul 1990 pot fi identificate patru etape principale ale reformei. Acest referat face o trecere in revista a acestor etape.