Mutații în Cadrul Produselor și Serviciilor Bancare

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

Capitolul 1. Sectorul bancar – între metode tradiţionale şi tehnologii moderne
Capitolul 2. Impactul inovaţiei asupra dezvoltării produselor şi serviciilor bancare
2.1. Servicii bancare electronice: internet-banking, home-banking, mobile-banking
2.1.1. Internet-banking şi home-banking
2.1.2. Mobile-banking
2.2. Schimbări în cadrul produselor bancare
2.2.1. Produsele moderne de plată. Cardurile bancare
2.2.2. Modificări în cadrul altor produse bancare
Capitolul 3. Implementarea produselor şi serviciilor bancare moderne în România
Concluzii
Bibliografie

Extras din referat:

Capitolul 1. Sistemul bancar – între metode tradiţionale şi tehnologii moderne

Economia mondială este marcată, în toate sectoarele sale, de specificul secolului al XXI-lea, care a creat o lume informatizată, şi odată cu ea, o economie digitală, în care informaţia alături de inovaţie reprezintă premise ale supravieţuirii pe piaţa concurenţială în continuă schimbare. Impactul tehnologiilor moderne se resimte cel mai intens asupra sectorului financiar-bancar amplu dezvoltat în ultimii ani, care a căpătat un rol deosebit în funcţionarea economiei de piaţă contemporane, prin finanţarea celorlalte sectoare şi facilitarea transferurilor băneşti.

Schimbările survenite pe fondul amplificării importanţei acestui domeniu au avut drept consecinţă tendinţa de extindere la nivel internaţional şi dinamizarea activităţilor financiar-bancare şi, prin urmare, intensificarea concurenţei, devenită un factor determinant pentru crearea de produse şi servicii inovative, care să valorifice noile tehnologii. Apariţia acestor produse şi servicii demonstrează renunţarea la imaginea tradiţională oarecum pasivă a băncilor şi tendinţa spre flexibilitate faţă de necesităţile tot mai diverse ale clienţilor, tendinţă dovedită şi de substituirea specializării cu universalizarea bancară. Influenţa acestor schimbări a condus astfel la creşterea calităţii produselor şi serviciilor bancare, pentru a menţine fidelitatea şi încrederea clientelei. Acest obiectiv al băncilor este important mai ales în contextul economic nefavorabil actual, în care băncile apelează tot mai mult la stat şi la instituţii financiare internaţionale, ivindu-se astfel posibilitatea manifestării riscului de panică a clientelei.

Necesităţile clienţilor şi universalizarea activităţii bancare au determinat extinderea acesteia spre alte ramuri, nespecifice imaginii clasice a băncii: de exemplu, acestea oferă în prezent produse şi servicii privind asigurările (bancassurance), fondurile de pensii, piaţa de capital (gestionarea portofoliilor, instrumente financiare derivate etc), consultanţă financiară.

Odată cu apariţia mijloacelor moderne de comunicaţie şi a internetului, care s-a răspândit cu rapiditate pe plan mondial, băncile s-au adaptat cerinţelor unei lumi moderne: economia de timp în obţinerea informaţiilor şi plăţi, atenuarea riscurilor.

Automatizarea şi modernizarea tehnicilor şi metodelor din domeniul bancar, inclusiv a serviciilor şi produselor oferite, s-a realizat pe fondul apariţiei tehnologiilor revoluţionare, electronice şi digitale: reţeaua globală Internet a avut un impact deosebit în toate domeniile, iar sistemul bancar a devenit unul din cele mai informatizate sectoare din economie. Preluarea şi prelucrarea automată a informaţiilor a fost esenţială în contextul evoluţiei operaţiunilor specifice bancare, precum gestionarea mijloacelor de plată, evidenţa conturilor, gestiunea valorilor mobiliare şi a depozitelor, activitatea de creditare. De exemplu, în Franţa, sectorul bancar deţine 20% din cheltuielile privind informatica, deşi acest sector reprezintă numai 4% din PIB . Urmările directe ale dezvoltării industriei Internetului şi a telecomunicaţiilor asupra băncilor au determinat transformarea sistemului bancar tradiţional: în ultimii ani, odată cu intrarea în secolul XXI şi în tranziţia spre o societate informaţională, băncile au respectat tendinţa globală prin crearea de noi produse şi servicii electronice, ca alternativă la cele tradiţionale, oferind avantaje multiple:

- timpul redus de obţinere a informaţiilor şi de efectuare a operaţiunilor (operativitate în comunicarea – rapidă şi ieftină – cu clienţii);

- simplificarea tranzacţiilor prin utilizarea din ce în ce mai puţin a instrumentelor pe suport-hârtie, concomitent cu folosirea modalităţilor electronice (cardul, servicii bancare la distanţă etc.);

- reducerea costurilor (atât în ceea ce priveşte procesarea operaţiunilor, cât şi referitoare la deplasarea la sediul băncii);

- decongestionarea ghişeelor bancare şi scăderea necesităţii de înfiinţare de noi sedii;

- securizarea operaţiunilor, inclusiv prin reducerea nevoii de bani lichizi;

- orientarea personalului bancar către activităţi constructive (consultanţă pentru investiţii sau finanţare, creşterea rolului funcţionarului bancar în promovarea şi „vânzarea” produselor), întrucât operaţiunile de rutină se derulează prin intermediul canalelor electronice.

Pentru a menţine încrederea şi fidelitatea clienţilor, în contextul creşterii concurenţei, datorate adoptării facile a noilor tehnologii de către întregul sector, băncile trebuie să implementeze sisteme de siguranţă, în încercarea de a combate tentativele de fraudă. Mai mult, noile servicii oferite, în ciuda facilităţilor pe care le deţin, prezintă şi dezavantajul înstrăinării tot mai puternice a clientului de banca sa.

Serviciile bancare electronice (numite şi servicii de bancă la distanţă) oferă posibilitatea de informare şi efectuare de tranzacţii prin accesul la un calculator conectat la reţeaua Internet (Internet-banking, Home-banking), utilizarea serviciului de telefonie mobilă (Mobile-banking) sau folosirea unor programe dedicate care să facă legătura între server-ul băncii şi terminalele clientului (Electronic banking – utilizat cu precădere de către companii).

Observații:

referatul a fost prezentat in cadrul facultatii de economie si administarea afacerilor, specializarea finante banci,disciplina management bancar.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Mutatii in Cadrul Produselor si Serviciilor Bancare.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9.7/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
26 pagini
Imagini extrase:
26 imagini
Nr cuvinte:
8 641 cuvinte
Nr caractere:
48 354 caractere
Marime:
804.03KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Bănci
Predat:
la facultate
Materie:
Bănci
Profesorului:
bogdan capraru
Sus!