Impactul Crizei Financiare asupra Țărilor în Curs de Dezvoltare

Introducere

Alan Greenspan a definit recent această criză drept un “ tsunami al creditelor care apare o dată la un secol”, generată de un colaps ale cărui cauze profunde se regăsesc în sectorul imobiliar american.

Unda de instabilitate s-a propagat de la un sector la altul, mai întâi din sectorul imobiliar în cel bancar şi în alte pieţe financiare, iar apoi în toate domeniile economiei reale. Valul de criză a depăşit graniţa dintre domeniul public şi cel privat, dat fiind că lovitura primită de situaţiile financiare ale firmelor private a impus, actualmente, noi cerinţe împovărătoare asupra finanţelor din sectorul public. Ea a depăşit şi graniţele naţionale din cadrul universului ţărilor dezvoltate, aşa cum a simţit-o din plin şi poporul român, iar acum această criză ruinează pieţele emergente şi alte ţări în curs de dezvoltare, reducând dezvoltarea lor economică substanţială din ultimii ani.

Cei 1,4 miliarde de oameni care trăiesc în sărăcie lucie sau la limita acesteia, sunt cu toţii locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare; având în vedere marja de supravieţuire redusă a acestora, orice criză economică va avea cele mai grave consecinţe asupra populaţiilor din ţările în curs de dezvoltare.

Cererea generată de avântul creat de investiţiile din ţările în curs de dezvoltare a contribuit în mare măsură la expansiunea economică globală rapidă înregistrată în acest deceniu şi este foarte posibil ca prevenirea deflaţiei şi a depresiunii economice să depindă de menţinerea acestei creşteri.

Creşterea economică se dovedeşte a fi una de natură nesănătoasă, de vreme ce se poate evapora ca un fum într-un singur trimestru. Şi asta pentru că în aceşti ani a fost o creştere bazată pe consum, finanţat pe datorie. Consumul privat a fost excesiv, dar nu trebuie blamată populaţia: toate măsurile macroeconomice au fost pro-ciclice, stimulând consumul.

Vom începe cu o scurtă discuţie pe marginea dinamicii creşterii globale dintre 2002 – 2008 , punând accentul pe avânturile care s-au favorizat reciproc din ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Apoi vom continua cu modul în care această creştere a început să se destrame în 2007 – 2008, odată cu criza imobiliară din Statele Unite. În secţiunea finală, se regăsesc moduri în care se poate reacţiona la această criză pentru a reduce costurile plătite de ţările în curs de dezvoltare.

1. Motivele creşterii economice globale între anii 2002-2008

În perioada 2002-2008, fluxurile de investiţii străine au înregistrat un trend ascendent, susţinut de creşterea economică la nivel mondial, de liberalizarea regimurilor privind investiţiile străine şi implementarea pe scară largă a strategiilor de internaţionalizare.

1.1. Creşterea economică a ţărilor dezvoltate

Creşterea ţărilor dezvoltate a fost alimentată de politica monetară şi fiscală expansionistă pe care acestea le-au abordat. Expansiunea din 2002-2007 a început cu spulberarea iluziei capitalului tehnic american din 2000-2001, care a avut un efect substanţial în ceea ce priveşte averea naţională, răsfrângându-se şi asupra gospodăriilor americane. Pentru a se mai reduce durata şi gravitatea recesiunii rezultate s-a dorit stimularea unei dezvoltări explozive a pieţei imobiliare şi s-a adoptat o politică monetară agresivă, prin reducerea fie a ratei dobânzii la fondurile federale, fie a ratei de scont, de 27 de ori între ianuarie 2001 şi iunie 2003, rata dobânzii la fondurile federale scăzând de la 6,5% la 1% în perioada respectivă. Datorită preţurilor mai ridicate din domeniul imobiliar s-a ajuns în mod excesiv la pierderi ala bogăţiei naţionale şi la declinul pieţelor de capital din 2000 - 2002 care au alimentat o explozie a consumului, iar politica monetară expansionist a Rezervei Federale a menţinut economia Statelor Unite inundată de lichidităţi în exces. În plus, creşterea productivităţii şi stagnarea nivelului salariilor medii reale din Statele Unite ale Ameicii în perioada expansiunii au fost interpretate drept semne ale unui excedent rămas în piaţa forţei de muncă. Un alt element fundamental care a stat la baza ratelor scăzute persistente ale dobânzilor reale americane dar şi globale, a fost orientarea ţărilor în curs de dezvoltare spre acumularea unor volume mari de active americane, motivată de experienţele acumulate în timpul crizelor anterioare şi care a fost posibilă datorită excedentelor de cont curent ale acestora. Datorită acestui lucru a fost posibilă finanţarea, de către Statele Unite, a deficitului lor masiv de cont curent pe o perioadă prelungită fără a schimba radical ratele reale ale dobânzilor sau a cursurilor de schimb reale.

Pe plan mondial, şi alte economii dezvoltate s-au confruntat cu acelaşi impact nefavorabil, iar când băncile centrale şi-au scăzut dobânzile, mai lent decât Rezerva Federală, au constatat că economiile lor şi-au revenit de asemenea rapid. În alte câteva economii dezvoltate, preţurile din domeniul imobiliar au ajuns să fie foarte ridicate, ba chiar în anumite cazuri, acestea fiind chiar mai mari decât cele din Stale Unite ale Americii.

Astfel, rezultatul acestei combinaţii a politicii monetare cu psihologia pieţei a dus la recesiunea globală de scurtă durată din 2001-2002 , care a fost urmată de o perioadă de creştere dinamică rezonabilă în Statele Unite precum şi în multe dintre ţările în curs de dezvoltate, creştere care a fost dublată şi de costurile scăzute de capital.