Etapele Sistemului Bancar Românesc

Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei au fost descoperite intre anii 1786-1855, reprezentand 55 de placi de piatra, gasite intr-o zona de mine aurifere. Aceste placi datau din perioada Daciei Traiane si contineau detalii referitoare la contractul privind infiintarea unei institutii bancare. Clauzele principale se refereau la faptul ca bancile acordau imprumut in numerar si percepeau dobanzi.

In sensul modern al termenului, inceputurile activitatii cu caracter bancar au fost precedate de prezenta zarafilor, care aveau ca si ocupatie principala cumpararea si vanzarea de monede in scopul obtinerii unor castiguri, activitate foarte asemanatoare cu operatiunile de schimb valutar in numerar din prezent.

Ulterior, ca urmare a dezvoltarii relatiilor de tip capitalist care au presupus dezvoltarea unei noi forme de finantare de tipul creditului, zarafii au devenit camatari, realizand pe langa operatiunile de speculatii monetare si operatiuni de creditare. Insa acestia practicau dobanzi foarte ridicate pentru creditele acordate, cu valori situate intre 12-24% (in ciuda plafoanelor impuse de autoritatile publice de 10%), contribuind la cresterea discrepantelor dintre clasele sociale si conducand astfel pe de o parte la aparitia unor tensiuni sociale, iar pe de alta parte la concentrarea capitalurilor si cresterea investitiilor in activitati comerciale si industriale, ceea ce implica necesitatea de resurse financiare semnificative. In concluzie, era imperativ necesara aparitia si dezvoltarea unui sistem financiar bancar care sa reprezinte interesele populatiei si sa solutioneze dificultatile finaciare existente.

In urma unor repetate incercari si proiecte, prin Legea din 17 aprilie 1880 se stabilesc normele de organizare a Bancii Nationale a Romaniei, care urma sa-si inceapa activitatea la 1 iulie 1880. Prin infiintarea sa si prin masurile si reglementariele adoptate ulterior, Banca Nationala a Romaniei a contribuit la depasirea cu succes a perioadelor de criza cu care s-a confruntat economia tarii in periada respectiva.

Pana in 1947, anul in care Romania a trecut la economia planificata centralizata, sistemul bancar romanesc a cunoscut o perioada de dezvoltare importanta, bancile functionand conform uzantelor si standardelor internationale in materie si beneficiind de un personal cu o inalta calificare profesionala.

Dupa 1947, activitatea bancara a cunoscut un puternic recul, bancile oferind un numar limitat de servicii si produse financiare, iar sistemul bancar fiind organizat dupa modelului sovietic de monobanca. In centrul sistemului elaborat de statul roman pentru a implementa planul central si a controla administrativ fluxurile de fonduri in economie s-a aflat Banca Nationala a Romaniei (BNR), care exercita atat functii de banca de emisiune, cat si unele functii de banca comerciala. Alaturi de BNR, sistemul cuprindea si patru banci specializate in finantarea unui sector specific de activitate economica. Astfel, Banca Romana de Comert Exterior (redenumita