Creditarea pe termen mediu și lung

Previzualizare referat:

Extras din referat:

În cazul exporturilor de mare valoare, a exporturilor complexe, ca si a unor forme de cooperare industrială, se apelează la tehnicile de creditare pe termen mediu si lung. Aceste tehnici de creditare permit mobilizarea de pe pieţele financiare internaţionale prin intermediul unor mecanisme specifice a unui volum important de fonduri cu implicarea unui număr mare de intermediari financiare (bănci comerciale, instituţii financiare specializate publice sau private). Creditarea pe termen mediu şi lung în comerţul exterior se realizează în principal prin:

- credite externe de pe euro-pieţe (eurocredite),

- credite sindicalizate,

- credite paralele,

- credite back - to - back,

- creditul furnizor,

- creditul cumpărător etc.

- Eurocreditele sunt creditele obţinute de pe piaţa financiară internaţională denominate în altă monedă decât cea a ţării de emisiune (de exemplu denominate în dolari şi acordate de un consorţiu de bănci europene). Mecanismul acestei tehnici de finanţare este complex, eurocreditarea fiind iniţiată de beneficiar care se va adresa şi va încheia un contract de credit cu o bancă de prestigiu care va coordona şi va purta responsabilitatea întregii operaţiuni - banca "lead - manager". Un rol important în stabilirea condiţiilor de acordare a creditului îl au grupul de coordonare şi consorţiu de bănci comerciale.

1 - Încheierea unui contract de credit cu o banca de prestigiu - lead manager;

2 - Constituirea consorţiului bancar;

3 - Constituirea grupului de coordonare;

4 - Stabilirea condiţiilor creditului;

5 - Stabilirea sumelor subscrise de băncile din consorţiu bancar;

6 - Atragerea de fonduri de pe piaţa monetară, depozite, investitori privaţi sau bănci comerciale.

După constituirea consorţiului bancar şi a grupului de coordonare şi după stabilirea condiţiilor de creditare (termene, dobânzi, modalităţi de rambursare), băncile comerciale implicate vor trece la mobilizarea de fonduri de pe pieţele financiare locale pe care le vor remite prin intermediul băncii lider beneficiarului. Consorţiul bancar este o grupare temporară de bănci fără personalitate juridică cu rol în mobilizarea de fonduri pe termen scurt ce sunt transformate prin intermediul acestui mecanism într-un credit pe termen mediu sau lung (creditele revolving). O formă particulară a eurocreditelor este creditul "roll - over" ce presupune creditarea cu o rată variabilă de dobândă calculată pe baza unei dobânzi de referinţă (LIBOR) la care se adaugă un procent calculat pe baza riscului (rating) pe care-l prezintă compania beneficiară.

- Creditul sindicalizat este o altă tehnică de finanţare internaţională pe termen mediu şi lung, frecvent utilizată în comerciale internaţionale. Şi această tehnică presupune contactarea unei bănci puternice care va constitui un grup de management format dintr-un număr de bănci de renume. Spre deosebire de eurocreditare, în cazul creditului sindicalizat responsabilitatea pentru întreaga operaţiune şi-o asumă grupul de management. În plus banca lider şi grupul de management vor subscrie pentru mai mult de jumătate din masa totală a creditului (maxim 60 %).

1 –

Contract de credit cu o banca lead manager sau un consorţiu bancar de co-manageri;

2 - Stabilirea grupului de management (din bănci);

3 - Stabilirea listei de bănci participante;

4 - Stabilirea condiţiilor creditului;

5 - Publicarea memorandumului de plasament;

6 - Obţinerea de fonduri de la alte bănci.

Pentru restul fondurilor solicitate, grupul de management va constitui un grup de bănci participate care va întocmi un memorandum de plasament (un fel de cerere de ofertă) adresat băncilor comerciale ce acţionează pe piaţa financiară internaţională. Dacă vor fi de acord cu condiţiile stipulate în memorandumul de acord, aceste bănci vor intra în creditul sindicalizat obligându-se să procure şi să remită fondurile pentru care au subscris. În final, sumele solicitate vor fi acoperite integral. Deoarece riscurile şi responsabilităţile sunt distribuite între mai multe bănci şi pentru că o mare parte din masa creditului este acordată direct de băncile din consorţiu bancar, creditul sindicalizat este uneori mai puţin riscant şi mai ieftin decât eurocreditele.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Creditarea pe termen mediu si lung.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 373 cuvinte
Nr caractere:
13 042 caractere
Marime:
22.88KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Bănci
Predat:
la facultate
Materie:
Bănci
Profesorului:
Matraguna Ion
Sus!