Comparație privind Dezvoltarea Piețelor Financiare în SUA și în Uniunea Europeană

Capitolul 1

Piaţa bancară din SUA versus piaţa bancară din Uniunea Europeană

Începând cu secolul al XIX-lea, în aproape toate ţările occidentale a avut loc un amplu proces de consolidare a sistemelor bancare, evoluţia acestora îmbrăcând diverse forme de la o ţară la alta. Dacă avem în vedere modul de organizare al activităţii bancare dar şi gradul de specializare se identifică două mari tipuri de sisteme bancare şi anume:

- Modelul American, ce are la bază principiul unei specializări stricte a instituţiilor bancare;

- Sisteme bancare ale Europei Continentale, ce au la bază modelul băncii universale şi sunt mai puţin specilizate.

În Europa continentală modelul băncii universale s-a impus începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, timp în care bancherii au fost nevoiţi să angajeze băncile în diferite activităţi şi operaţiuni internaţionale. Din cauza integrării financiare, băncile au fost nevoite să se bazeze pe principiul băncii universale, cel mai dezvoltat şi complet model de bancă universală fiind cel din Germania. Şi alte instituţii bancare din Franţa precum Societe Generale, Credit Lyonnais şi Banque Nationale de Paris au fost înfiinţate şi organizate după acest model al băncii universal.

Sistemul bancar american are la bază sistemul dual al licenţelor, în sensul că unele bănci sunt coordonate atât de guvernul federal cât şi de cel al statului individual respectiv, principiile băncii universale fiind aplicate doar până la reformele bancare ce au urmat crizei din anii ’30.

Sistemul bancar al SUA este caracterizat prin descentralizare, datorată structurii federale a ţării şi Constituţiei SUA şi care specifică faptul că tot ceea nu este rezervat în mod expres confederaţiei este de resortul statelor, băncile aflându-se în această situaţie dar şi prin specializare, aceasta rezultând în urma crizei din 1929 .

Ca urmare a unor crize importante este înfiinţat Sistemul Federal de Rezerve – FED, acesta funcţionând ca şi o bancă centrală fiind format din 12 Bănci Federale de Rezerve ce aveau privilegiul emisunii fiind coordonate de către Consiliul Rezervelor Federale. Câţiva ani mai târziu, în anul 1935 acest Consiliu a fost înlocuit de către Consiliul Guvernatorilor, organism ce se ocupă de elaborarea coordonatelor politicii monetare şi care controlează rata de scont, iar uneori poate să modifice şi necesarul de fond.

După ce a fost înfiinţat Sistemul Rezervelor Federale, băncile naţionale au fost nevoite să adere la FED şă să aducă un capital la fondul rezervelor minime obligatorii sub forma depunerilor.

Începând cu anul 1933 în SUA a fost elaborată o Lege bancară numită Glass-Steagall Act, lege ce împărţea băncile în bănci comerciale şi bănci de investiţii. Această lege a fost însă înlocuită cu legea Gramm-Leach-Bliley Act, emisă în 1999, lege prin care băncile comerciale puteau efectua operaţiuni specifice băncilor de investiţii dar şi invers.

Legea Glass-Steagall Act emisă în anul 1933 a avut efecte asupra configuraţiei sistemului bancar american, ajungându-se la o specializare mai pronunţată a instituţiilor bancare dar şi la apariţia unei categorii aparte de instituţii financiar-bancare, numite near banks (“aproape bănci”), ce concurau băncile din aria lor de activitate sau marile societăţi de plasament cu valori mobiliare, ele nefiind supuse reglementărilor bancare.

În sistemul bancar american mai întâlnim şi o serie de instituţii de depozit precum: băncile de economii, asociaţiile de economii şi împrumuturi precum şi uniuni de credit, dar şi o serie de grupuri financiare, dintre care amintim Citigroup, Bank of America, JP Morgan Chase, Wachovia, Wells Fargo, Fleet Boston. Aceste grupuri cuprind divizii specializate pe retail banking, divizii ce au contribuit la creşterea rentabilităţii grupurilor din care acestea făceau parte, generând o rentabilitate a capitalurilor cu 20% mai mare decât cea a sistemului luat per ansamblu, pe de cealaltă parte rentabilitatea netă a capitalurilor pentru diviziile de corporate înregistrând o scădere faţă de medie cu aproximativ 10% . Din acest motiv, multe din aceste grupuri au fost nevoite să îşi orienteze strategiile către dezvoltarea activităţii de retail banking .

Anul 2007 a fost unul zbuciumat pentru sistemul bancar american datorită izbucnirii crizei financiare, aceasta având la bază creditele ipotecare acordate clienţilor de retail “subprime”, cu dobânzi promoţionale şi garanţii ipotecare supraevaluate.