Cardul - Instrument Modern de Plată

Cardul – instrument modern de plată

1.Istoricul apariţiei cardurilor

Iniţial cardul a avut forma unor bonuri valorice în schimbul cărora se puteau face achiziţii de la comerciamţii care au acceptat să participe la acest plan de creditare. Comercianţii care vindeau mărfuri, de rugulă de valori mici, în schimbul acestor bonuri valorice, le depuneau periodic la bancă, iar banca factura cumpărătorilor contravaloarea acestora.

Primul card a fost creat în anul 1950 ţi a fost un card de credit pentru plăţi în restaurante, având marca DINERS CLUB CARD.

La sfârşitul anului 1950 existau deja 20.000 de posesori ai acestor cărţi de credit. După încă un an cartea era acceptată în aproape toate marile oraşe ale Americii iar valoarea plăţilor era de 325.000 USD, cu un profit net afferent de 60.000 USD. La începutul deceniului şase, Diners Club trece oceanul şi înfiinţează prima reprezentanţă în Marea Britanie.

Diners Club devine prima carte de credit acceptată internaţional de oamenii de afaceri din Marea Britanie, Canada, Cuba şi Mexic. Hotelurile şi restaurantele din ţări cu tradiţie turistică încep să accepte cărţile de credit.

În anul 1957, după numai cinci ani de la înfiinţare, Diners Club avea deja 200.000 de posesori de carduri.

Anul 1958 a fost remarcabil pentru dezvoltarea cardurilor universale. În acest an a fost creat cardul Carte Blanche care iniţial, a fost un card particular al corporaţiei hoteliere Hilton.

Pe 1 octombrie a fost emis primul card American Express, iar peste un an această companie deţinea 32 de mii de întreprinderi şi peste 475 de deţinători de carduri.

În anii ’50 peste 100 de bănci americane au demarat propriile programe privind cardurile de credit. Cu toate acestea, perioada nouă în dezvoltarea businessului cu carduri a început atunci când au intrat pe piaţă băncile americane: Bank of America şi Chase Manhattan Bank.

Bank of America a lansat cardul BankAmericard.

Pe măsura creşterii programelor de card majoritatea băncilor s-au confruntat cu primul obstacol- caracterul local al deservirii cardurilor sale. În 1966 Bank of America a început să ofere licenţe de emitere a cardurilor BankAmericard altor bănci.

Ca răspuns la aceasta, câteva bănci mari concurente ale Bank of America au creat propria Asociaţie interbancară de carduri- ICA (Interbank Card Association). În 1969 această asociaţie a procurat drepturile asupra cardului Master Charge.

La rândul lor, băncile ce emiteau Bank Americard au insistat ca programul de carduri să fie scos de sub controlul Bank of America, astfel în iulie 1970 a fost creată NBI (National BankAmericard Incorporated).

La începutul anilor ’70 îm SUA s-au creat doi concurenţi de bază pe piaţa cardurilor universale: NBI şi ICA. Băncile care începuseră emiterea cardurilor s-au alăturat fie la NBI fie la ICA.

Bank of America şi Chase Manhattan, în octombrie 1976 au depus cerere pentru a deveni membri în Asociaţia interbancară de carduri pentru emiterea cardurilor Master Charge.

Paralel cu dezvoltarea pieţiii americane avea loc şi internaţionalizarea operaţiilor cu carduri. Ea a început încă din 1951, când Diners Club a eliberat prima licenţă pentru utilizarea numelui şi sistemului său în Marea Britanie.

Concurenţa asociaţiilor de carduri a continuat şi în Europa. În 1974 ICA a făcut un pas însemnat în lupta de concurenţă cu BnakAmericard făcând o înţelegere cu sistemul britanic Access Card care intră în Asociaţia Eurocard şi astfel începe colaborarea dintre Eurocard şi Asociaţia intrebancară de carduri americane ce emitea Master Charge.

Aceasta a fost una din cauzele care au dus la faptul că în 1976 NBI a schimbat denumirea cardului BankAmericard în cunoscuta VISA. La fel a procedat în 1980 şi ICA redenumind cardul în MasterCard.

Eurocard de asemenea nu a staţionat. Lărgind colaborarea cu Mastercard, această asociaţie, pe măsura apariţiei noilor tehnologii, a încheiat înţelegeri cu companiile Cirrus şi Maestro, ceea ce a permis să extindă spectrul serviciilor oferite clienţilor datorită cardurilor pentru ridicarea numerarului de la bancomate. La sfârşitul anului 1992 a avut loc unirea Eurocard Interbational cu sitemul de plăţi Eurocheck. Organizaţia nouă a fost numită Europay International.

Primele carduri erau din carton, pe care datele erau fie scrise, fie presate. Au început apoi să folosească plastine metalice, pe care datele se embosau şi au apărut cardurile plastice.

Iniţial informaţia despre client pe card era numai în formă de date embosate. Pe măsura dezvoltării ideilor ştiinţifice, cardul a căpătat o bandă magnetică. Pe care se păstrează informaţia de bază despre client. Apariţia benzii magnetice a permis emiterea cardurilor fără a embosa informaţia pe suprafaţa ei. Aceste carduri pot fi utilizate numai în utilaj electronic, ce permite obţinerea infotmaţiei de pe banda magnetică.

Primele au apărut cardurile de credit, care nu erau nici bancare şi nici de plastic. Destinaţia lor consta în confirmarea credibilitătii deţinătorului în afara băncii. Ele au aparut în SUA, unde creditul de consum al persoanelor fizice se dezvolta vertiginos încă la sfârşitul secolului XIX. Deja în anul 1914 unele magazine au început să elibereze clienţilor săi cei mai bogaţi şi permanenţi carduri speciale pentru a-i păstra drept clienţi. În anul 1928 compania Farrington Manufacturing din Boston a emis primele plăci de metal pe care se scria în relief adresa şi care se eliberau clienţilor de încredere. Vânzătorul introducea placa într-o maşină specială numită imprinter şi informaţia de pe placă se imprimau pe cec. În anii următori au fost inventate categorii ale schemei creditar-financiare, ca rata minimă lunară de rambursare a creditului, perioada aminării, adica creditarea fără dobândă, şi multe altele.

2. Caracteristici conceptuale şi tehnologice ale cardului

2.1. Definirea cardului

Cardul reprezintă un instrument de decontare prin intermediul căruia posesorul autorizat poate achiziţiona bunuri sau servicii fără prezenţa efectivă a numerarului. Cardul facilitează legătura financiară între comercianţi şi consumatori, fiind o simplă cheie de acces la un cont bancar: acela al deţinătorului de card.

Având caracteristicile universale ale unui instrument de plată, cardul asigură şi posibilitatea obţinerii necondiţionate de numerar fie de la automatele de bani (ATM) fie de la ghişeele băncii (în cazul sumelor mari), înlăturându-se astfel orice barieră funcţională de utilizare. Datorită acestor caracteristici, cardul este un instrument de plată universal aplicabil şi global acceptabil.

Conform Regulamentului numărul 6 din 14 noiembrie 1995, capitolul l , articolul 2, cartela de plată, care va fi denumită, conform practicii internaţionale, cardul, este definit ca fiind „ un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care semnalează că deţinătorul său ar putea avea succes la dreptul de a-l folosi pentru plată, conferit de emitent; un card este acceptabil de către comerciant ca mijloc de plată, de către deţinător, a obligaţiilor asumate de către utilizator la procurarea de mărfuri, consumul de servicii sau obţinerea de avansuri în numerar de la comerciant, în termenele şi în condiţiile legii, a obligaţiilor reciproce şi a altor reglementări aplicabile ."Un card va fi acceptat ca mijloc pentru plată conform condiţiilor în care a fost emis, stipulate prin obligaţii reciproce”. Cardul are caracteristicile universale ale unui instrument de plată, dar deţine şi o caracteristică proprie, şi anume aceea de a permite obţinerea necondiţionată de numerar.

Cardul este o inovaţie revoluţionară care a putut fi aplicată datorită introducerii pe scară largă a innoirilor tehnologice desfăşurate în ansamblul tehnicilor informatice, electronice, telematice, în măsură să faciliteze schimbul de fonduri fără support de hârtie şi implicând o relaţie principală tripartită între bănci, comercianţi şi consumatori.

Experimental, cardul a putut fi conceput şi aplicat pe măsura evoluţiei cercetărilor ştiinţifice în domeniu. În fapt, cardul a intrat definitive în familia instrumentelor de plată, atunci când aplicarea tuturor inovaţiilor componente ce putea fi dirijată la dimensiuni de masă s-a dovedit eficientă, respectiv când s-a produs o scădere semnificativă a preţurilor producţiei de masă a tehnologiei echipamentelor şi reţelelor care să fie convenabilă, atât la nivelul băncilor, la nivelul comercianţilor şi a altor factori implicaţi, cât şi la nivelul utilizatorilor, persoane fizice, primordial.