Banca Santander

Istoria Bancii Santander a inceput la 15 mai 1857, cand regina Isabel a-II-a a semnat un decret regal prin care autoriza incorporarea Santanderului. Chiar de la inceput a fost o banca deschisa catre lumea intreaga, fiind initial legata de activitatea de comert intre portul Santander din nordul Spaniei si America Latina. Intre 1900 si 1919 Banca Santander si-a marit capitalul social la 10 milioane de pesetas, i-au crescut veniturile, iar in anul 1917 inregistreaza un profit de jumatate de milion de pesete. In acest timp au fost fondate trei mari banci spaniole care au sa devina peste timp ceea ce este acum banca Santander: Banco Hispanoamericano (1900), Espanol de Credito (1902) si Banco Central (1919).

Perioada 1919-1939 a fost cruciala pentru banca Santander. In anul 1923 si-a mutat sediul central in cladirea Paseo de Pereda, a fondat Banco de Torrelavega si avea o modesta retea de filiale in provincie (prima in El Astillero) si in afara ei. In anul 1934 Emilio Botin y Lopez a fost numit director general al bancii si in anul 1950 el a preluat presedintia bancii, incepand o larga expansiune a ei in afara Spaniei care a fost continuata in anii '60 cu achizitionarea unui mare numar de banci locale. Astfel in anul 1947 si-a deschis primul birou general in America, in Havana (Cuba) fiind urmat de altele in Argentina, Mexic si Venezuela si unul in Londra. In anul 1956 a fost infiintat departamentul bancii in America Latina.

In 1957, la cea de-a o suta aniversare, Banca Santander a devenit cea de-a saptea casa financiara din Spania. Odata cu achizitia in 1976 a Primei Banci Nationale a Puerto Rico, si apoi a bancii Espanol-Chile in 1982, Banca Santander devine un pionier in activitatea bancara comerciala din America Latina.