Reasigurarea

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Reasigurarea reprezinta modalitatea prin care societatile de asigurare se protejeaza pentru riscurile pe care le-au subscris prin contractele de asigurare directa. Ea nu face altceva decat sa contribuie la dispersia riscului, acesta fiind unul dintre principiile esentiale pe care se bazeaza asigurarea ca activitate. Reasigurarile au aparut dintr-o necesitate obiectiva si anume din existenta unor riscuri foarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viata, de accidente, etc.) care ar putea genera daune extrem de mari; ele pot face ca societatile de asigurari, neavand capacitatea financiara suficienta, sa nu fie capabile sa le suporte numai pe contul lor, ducand practic la falimentul acestora. Reasigurarea ofera astfel asiguratorului direct capacitatea necesara pentru acoperirea riscurilor pe care altfel acesta nu le poate suporta singur. In asemenea imprejurari, asiguratorul care accepta preluarea unui risc (a unor riscuri) mare, peste capacitatea sa, apeleaza la una sau mai multe companii de reasigurari pentru a ceda in reasigurare o parte din risc (uneori intregul risc). Astfel, reasigurarea are ca efect "pulverizarea" riscului.

Aparitia reasigurarii ca fenomen si reasiguratorilor ca societati specializate de asigurare reunite in vederea desdaunarii colective in fata unui risc a aparut odata cu cataclismele asigurate, cu daunele de mari proportii, in fata carora evenimente de genul din 11 septembrie 2001 sau valurile tsunami au dovedit ca altfel nici nu se mai poate.

Definita strict in spiritul legii, ,,reasigurarea este operatiunea de asigurare a unui asigurator de catre alt asigurator, primul fiind asigurat, iar cel de al doilea reasigurator".

Reasigurarea are si ea regulile ei, de obicei deosebit de severe,intrucat este de dorit ca inca de la incheierea contractului de reasigurare totul sa fie clar negociat ,pentru a se evita eventualele conflicte ce pot apare la desdaunare.Acest lucru este necesar deoarece:

(a) Reasigurarea produce efecte numai intre reasigurat si reasigurator, adica asiguratul nu se poate indrepta, cu actiune impotriva reasiguratorului, el nefiind participant la contractul de asigurare;

(b) Reasigurarea nu se poate incheia pentru o suma mai mare decat cea asigurata prin contractul de asigurare;

(c) Cedand o parte din riscurile asumate ,,reasiguratul se comporta cu reasiguratorii la fel cum se comporta asiguratii cu el.

(d) Intrucat prin reasigurare reasiguratul procedeaza de fapt la o impartire a riscurilor, cedand pe cele care depasesc posibilitatile sale de acoperire, el poate conveni cu reasiguratorii sa primeasca, in reciprocitate, o parte din riscurile acestora, in acest fel, reasiguratul devine reasiguratorul partenerilor sai;

(e) Contractul de reasigurare poate avea diferite forme, deosebirile dintre acestea constand numai in modul de cuprindere, respectiv de angajare al obiectul reasigurarii partilor. In schimb mai trebuie sa cuprinda: raspunderea retinuta de reasigurat pentru raspunderea asumata de reasigurator; contul sau propriu, conditiile in care se face reasigurarea, respectiv costul reasigurarii, modul de decontare al primelor si respectiv al daunelor, alte conditii conjuncturale.

Se constata ca in ultimii ani, mai ales a doua jumatate a acestui secol, reasigurarile ocupa un loc foarte important in viata economica internationala, depinzand de productia de bunuri mobile si imobile, de comertul international, de fluxurile internationale de bunuri, servicii, valori si oameni, inregistrand o tendinta vizibila de crestere, fapt ce a influentat pozitiv si evolutia reasigurarilor. Reasigurarea isi trage astfel seva si vitalitatea din activitatea de asigurare, orice modificare in volumul asigurarilor directe antrenand schimbari similare in reasigurari. Referindu-ne la evolutie, intelegem nu numai o crestere cantitativa a numarului tranzactiilor si a volumului de prime, dar si substantiale imbunatatiri calitative ale acestei activitati cum ar fi cele privind natura si caracteristicile reasigurarii, aspectele tehnice, sistemul de comunicatii intre asiguratori directi, reasigurator, brokeri etc.Principalul rol al reasiguratorului este acela de a oferi protectie asiguratorului direct impotriva uneia sau mai multor ntamplari (daune). Reasigurarea face deci, ca pierderea suferita de compania de asigurari cedenta sa fie dispersata si deci, suportata de mai multe societati. Ea ofera capacitatea ceruta de asiguratorul direct de a acoperi riscurile pe care acesta singur nu le poate suporta. Practic, reasigurarea este asigurarea asigurarii, fiind in acelasi timp statuata prin incheierea unui contract separat de asigurare intre reasigurator si reasigurat.

Dupa modul de repartizare a riscurilor intre reasigurat si reasigurator, contractele de reasigurare se clasfica astfel:

- Reasigurare proportionala:

- Cota-parte

- Excedent de suma asigurata

- Proportionala mixta

- Pe baza de pool

- Reasigurare neproportionala:

- Excedent de dauna

- Oprire de dauna

1. REASIGURARILE PROPORTIONALE

Reasigurarile proportionale se caracterizeaza prin faptul ca raspunderile reasiguratului si reasiguratorului se stabilesc sub forma unui raport, a unei proportii fata

Bibliografie:

C.M. Dragan, ,,Stiinta asigurarilor",Ed. Universitara 2007

www.ingfn.ro

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Reasigurarea.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
8.5/10 (2 voturi)
Anul redactarii:
2015
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
17 pagini
Imagini extrase:
17 imagini
Nr cuvinte:
4 589 cuvinte
Nr caractere:
28 596 caractere
Marime:
26.64KB (arhivat)
Publicat de:
Adela Stanciu
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Asigurări
Tag-uri:
reasigurare, asigurari
Predat:
la facultate
Materie:
Asigurări
An de studiu:
IV
Sus!