Una dintre cele mai vechi categorii ale relatiilor publice de productie ce si-a avut punctul de plecare inca din antichitate este asigurarea .Istoria a orinduit in asa mod lucrurile incit, o data cu aparitia proprietatii ,a aparut necesitatea unei modalitati de protectie impotriva pierderilor,daunelor cauzate de tilhari, de fortele naturii sau alte fenomene ce nu puteau fi controlate.Primii care s-au folosit de acest procedeu au fost proprietarii de robi,dar primele dovezi care ne demonstreaza existenta asigurarii inca din antichitate sunt cartile lui Talmud,in care sunt oglindite cele mai vechi reguli ale asigurarii, ce spuneau ca daca unii dintre ciobanii isi pierdea animalul ,Talmud ordona sa i se dea altul in loc ,dar in nici un caz o recompensa baneasca ,de aici si aparitia principiului de baza :asigurarea este doar un scut ce ne protejeaza impotriva riscului,dar nicidecum o modalitate de imbogatire.
O data cu dezvoltarea umanitatii ,problema protejarii impotriva daunelor si calamitatilor a devenit tot mai actuala.In acelasi timp cu cresterea intereselor patrimoniale sporea si numarul companiilor de sigurare ,capitalul circulant si investitiile acestora in alte ramuri ale economiei.Aceste companii erau intr-atit de apreciate ,incit la inceputul anilor ´60 ai sec.XVIII in Occident existau circa 100 tipuri de asigurare a averii si chiar asigurare de persoane .
Trecerea de la economia centralizata la economia de piata ,necesita crearea si functionarea unei pieti eficiente a asigurarilor ,ca componenta esentiala a economiei de schimb ,prin constituirea cadrului legal in care se efectuiaza operatiunile de asigurare pe baze contractuale.
Astfel s-a impus modificarea structurilor organizatorice existente in activitatea de asigurare-reasigurare ,precum si a efectuarii reglementarii in acest sens pe noi baze a raporturilor contractuale, a perfectionarii instrumetelor si tehnicilor de lucru utilizate de societatile comerciale,de intermediere si alte prestari de servicii .Dupa adoptarea unei hotariri de catre guvern ce stabilea principiile de desfasurare a procedurii de demonopolizare a economiei nationale ,precum si dupa elaborarea unor masuri de modificare si reglementare a activitatii de asigurare,s-a si inceput procesul de formare a societatilor de asigurare.
Asigurarea exprimă în principal o protecţie financiară pentru pierderile suferite de persoanele fizice sau juridice datorită unor diverse riscuri.
Acordul de voinţă este primul principiu de bază care permite realizarea unui contract între asigurat şi asigurător, prin care asiguratul beneficiază de protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat asigurătorul. Asigurătorul prin contractul de asigurare se obligă să plătească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia dintre riscurile asumate.
Un alt principiu care stă la baza asigurării este principiul mutualităţii prin care fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani, numită primă de asigurare, la crearea fondului de asigurare, din care asigurătorul acoperă daunele suferite de asiguraţi.
Contractul încheiat între un asigurat şi asigurător, este denumit contract de asigurare sau poliţă de asigurare. Sub aspect juridic acesta prezintă caracteristicile unui contract.
Asigurarea transferă riscurile şi totodată daunele unei persoane către o societate de asigurări oferind securitate financiară. Transferul riscului prin distribuţie a fost determinat în antichitate de către navigatorii şi transportatorii bunurilor pe apă prin împărţirea mărfurilor pe mai multe nave, acesta fiind un mod de protecţie.
Metodele de asigurare s-au dezvoltat odată cu nevoile de protecţie existente la un moment dat pentru oameni şi afacerile lor. Astfel, oamenii de afaceri au înţeles să folosească asigurarea pentru a micşora riscurile ce pot apărea în tranzacţiile comerciale şi cele legate de protecţia patrimoniului.
Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil.
Domeniul asigurărilor este reglementat de o serie de acte legislative şi normative. Principalul act legislativ în domeniul asigurărilor este Legea cu privire la asigurări. Acest act legislativ reglementează modul de organizare şi funcţionare a asigurărilor, reasigurărilor şi a intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări, precum şi supravegherea activităţii acestora.Activitatea de asigurare (reasigurare) este condiţionată de existenţa unui capital minim social al asiguratorului
(reasiguratorului) care este de 15 milioane lei pentru activitatea de asigurări generale, un capital
minim de cel puţin 1,5 ori mai mare pentru asigurări de viaţă şi de cel puţin 2 ori mai mare pentru activitatea de reasigurare exclusivă.
Activitatea de supraveghere a pieţei financiare nebancare este exercitată de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare (în continuare Comisia Naţională).Ea este o autoritate autonomă, care răspunde în faţa Parlamentului, inclusiv prin intermediul prezentării raportului anual de activitate.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
