Împrumutul Obligatar

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Împrumutul obligatar

Este un contract de credit între o masă de creditori şi un singur destinatar.

Este accesibil marilor societăţi comerciale sau statului.

1. Împrumutul obligatar privat

Condiţii de emitere/lansare a împrumutului

- cel puţin 2 ani de existenţă,

- 2 bilanţuri legal aprobate,

- să ofere obligatarilor garanţii - directe – patrimoniu

- prin mijlocirea unor terţi – bănci, consorţii bancare etc.

Avantajele împrumutului obligatar faţă de acţiuni şi creditele bancare.

- împrumuturile obligatare se pot emite individual sau grupat – pot fi folosite şi de întreprinderile mici;

2. Împrumutul obligatar public

Statul în economia de piaţă este principalul emitent de obligaţiuni.

Scop - resurse pentru finanţarea de lucrări publice,

- acoperirea deficitului bugetar,

- restrângerea cantităţii de numerar existent pe piaţă.

Conţinutul obligaţiunii ca valoare mobilizată

- e un titlu de credit pe termen lung emis de o societate comercială, instituţie guvernamentală sau municipală;

- rambursarea ei este garantată prin bunuri patrimoniale sau ipoteci;

- pentru emitenţi reprezintă datorii ce generează plăţi periodice – dobânzi;

- pentru subscriitori reprezintă drepturi de creanţă.

- sunt emise în diferite sume şi pot fi transmise liber de la un deţinător la altul prin negociere pe piaţa bursieră sau extrabursieră.

- sunt emise de societăţi private – de regulă cele cotate la bursă – sau bănci (care sunt cele mai interesate);

Remuneraţia investitorului / celui care deţine acţiuni se materializează în dobânzi care se plătesc periodic sub formă de cupoane.

● Părţile care intervin în împrumutul obligatar între emitent şi subscriitor (cumpărător)

Fiduciarul, curtierul, banca şi comisia valorilor mobiliare.

Fiduciarul - este persoana juridică autorizată de emitentul de obligaţiuni să acţioneze în numele viitorilor subscriitori de obligaţiuni (creditori) în vederea apărării şi respectării drepturilor acestora din urmă. El înlocuieşte masa mare a creditorilor în relaţiile cu societatea emitentă.

- verifică implementarea de către emitent a condiţiilor de păstrare a bunurilor în ipotecă drept garanţie a împrumutului;

- plata cu regularitate a cupoanelor;

- amortizarea la timp a obligaţiunilor.

Curtierul – persoana juridică prin care se realizează vânzarea obligaţiunilor emise.

În mod obişnuit curtierii subscriu prin forfait/achiziţionarea pe contul lor de la început toate obligaţiunile emise şi le vând ulterior diverşilor cumpărători.

Ei acţionează şi pe piaţa secundară – cumpără şi vând aceste obligaţiuni menţinând astfel stabilitatea cursului lor.

Banca efectuează toate operaţiunile de trezorerie aferente împrumutului obligatar – prin ghişeele bancare – primirea şi vărsarea sumelor de la cumpărătorii de acţiuni, plata cupoanelor, amortizarea la scadent a obligaţiunilor;

- operaţiuni de consulting şi garantare a împrumutului;

- garantează succesul de plasare pe piaţă a obligaţiunilor în termenul înscris în prospectul de emisiune.

Comisia valorilor mobiliare – supraveghează operaţiunile cu valori mobiliare;

- înregistrează toate emisiunile de obligaţiuni ale tuturor emitenţilor;

- difuzează un prospect pentru cei interesaţi să achiziţioneze, cu date privind scopul şi suma totală a împrumutului, situaţia financiară a emitentului.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Imprumutul Obligatar.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
1 756 cuvinte
Nr caractere:
9 541 caractere
Marime:
18.72KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Asigurări
Predat:
la facultate
Materie:
Asigurări
Profesorului:
Carmen Angelescu
Sus!