Evoluția Asigurărilor în România

Introducere

Forme incipiente de asigurări (asociații de înmormântare, incendiu etc) au existat pe teritoriul României încă din secolele XVII-XVIII, atât în cadrul breșelor (primele organizații din Transilvania care au avut și caracter de mutualitate înființate în secolul XIV), cât și al obștilor sătești. Astfel hopșa a fost o formă inițială, rudimentară de asigurare a animalelor în cazuri de accidente, practicată în țara noastră cu mult timp înaintea secolului al XIX-lea, prin care locuitorii unei comune se întrajutorau reciproc.

Primele asigurări moderne din țara noastră au apărut acum aproximativ 135 de ani, începând cu anul 1871. Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă poate fi împărțită în trei etape, prima începând în anul 1871 și încheindu-se în anul 1948, a doua fiind cuprinsă între anii 1949 și 1990 iar ultima din 1991 până in zilele noastre. În acestă perioadă de timp au fost înființate diverse tipuri de societăți de asigurare,având diferite forme de proprietate și metode de conducere variate.

Aceste societăți românești de asigurări, aveau ca membri fondatori și ca membri în consiliile lor de administrație, personalități marcante ale scenei politice, economice și sociale din acea vreme cum ar fi: B. Boerescu (ministru al afacerilor străine), T. F. Negroponte, G. Gh. Cantacuzino, Menelas Ghermani, Fh. Mehedințeanu, St. Ioanide, C. Deroussi, A. Halfon, V. C. Porumbaru, Alexandru Zissu.

Asigurările sociale din țara noastră s-au dezvoltat și s-au perfecționat mereu, proces care continuă și în prezent.

Conceptul de asigurare

Asigurarea este un contract prin care asiguratorul este obligat să-l despăgubească pe cel asigurat , în schimbul unei sume de bani,numită și primă de asigurare, în cazul riscului specificat (accident, incendiu etc).

Necesitatea protejării cetățenilor, sub diferite forme, a apărut odată cu dezvoltarea factorilor de producție. Instituirea și dezvoltarea asigurărilor sociale au fost determinate de crearea și dezvoltarea industriei, când s-au instituit primele măsuri legale pentru „încurajarea și protecția industriei naționale”.

Asigurările sunt abordate, după caz, sub aspect juridic, economic sau financiar.

Abordarea juridică este cel mai des întâlnită, întrucât asigurarea, pentru a opera, trebuie să capete formă juridică, formă pe care i-o conferă contractul și care constituie „legea părților”, precum și legea propriu-zisă, care emană de la puterea legislativă. Contractul de asigurare și legea privind activitatea de asigurare, în calitate de izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări, se completează reciproc.

În abordarea economică a asigurărilor acoperirea pagubelor provocate de diverse riscuri, se poate realiza pe baza a trei categorii de fonduri bănești, acestea fiind: fonduri de rezervă constituite în mod individual, fonduri de rezervă și/sau de asigurare constituite în mod centralizat și fonduri de asigurare propriu-zisă constituite la dispoziția unor societăți comerciale sau a unor organizații mutuale de asigurare prin plăți (prime sau cotizații) descentralizate. Dintre acestea, fondul constituit la dispoziția unei organizații specializate prin metode adecvate, are denumirea de fond de asigurare. Fondul de asigurare se constituie pentru acoperirea unor riscuri viitoare șinesigure. Deci, în principiu, din acest fond nu se suporta pierderile provocate de folosirea normală a unor bunuri.

Majoritatea specialiștilor preferă modul tradițional de abordare a asigurării, potrivit căreia, asigurarea constituie un mijloc de a repartiza asupra unui număr mare de persoane, pierderea provocată de un risc unui număr redus dintre acestea.

Însă, alți specialiști susțin și alte aspecte ale problematicii asigurării, iar unul dintre aceste aspecte îl reprezintă „tratarea asigurărilor ca o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar și un activ financiar într-o economie incertă”.