Crearea pieței unice europene și directivele privind asigurările non-viață

1. PIAŢA UNICĂ EUROPEANĂ

Piaţa unică europeană este un proiect introdus de Jaques Delores si care s-a finalizat la 1 ianuarie 1993, prin ceea ce astazi se numeşte Single European Market. Istoricul acestui concept a debutat în anul 1957, unul dintre obiectivele importante ale CEE fiind constituirea unei Piețe Comune, cu scopul de a elimina treptat obstacolele comerciale dintre statele membre.Astfel, cadrul legislativ comunitar are la baza:

• Tratatul de la Roma, format din principiile generale ale Pieţei Unice;

• Directivele adresate statelor membre UE, care le obligă pe acestea să îşi actualizeze legislaţia.

Semnificaţiile pietei comune:

• Uniunea vamală;

• Piața internă;

• Libera concurență;

• Politica comercială comună.

In Tratatul de la Maastricht din 1991 este introdus conceptul de Piața Unică Europeană și intră în vigoare în anul 1993. Deseori se distinge Piața Unică Europeană drept o formă integrată a Pieței Comune. Prin comparaţie, Piața Unică Europeană e mult mai centrată în a elimina barierele fizice, tehnice și fiscale între statele membre. Astfel de bariere restrang libera circulație a factorilor de producție.

Concurența creată de Piata Unică a îmbunătățit, de asemenea, concurența la nivel de calitate, a lărgit oferta și a favorizat o diminuare a prețurilor.

Piața Unică Europeană reprezintă un factor important pentru integrarea economiei internaționale, dar și spațiul prin care se realizeaza obiectivele comune țărilor care fac parte din acest ansamblu. Astăzi cele 27 de țări formează o piață internă cu importante prospective de creștere și dezvoltare.

2. ASIGURARILE PE PLAN GLOBAL

Fig. 2.1.

Ansamblul tranzacţiilor interne şi internaţionale de asigurări şi reasigurări formează piaţa internaţională de asigurări. Datorită existenţei unei mari diversităţi de tipuri şi categorii de afaceri, asigurările şi reasigurările care le însoţesc prezintă un grad mare de eterogenitate. Astfel, acestea se fac în mai multe pieţe, concentrate în marile centre financiare ale lumii. Pieţele de asigurări şi reasigurări prezintă câteva particularităţi determinate de existenţa unor anumite societăţi de asigurări şi reasigurări, a preponderenţei anumitor tipuri de tranzacţii, a unui anumit mod de funcţionare a acestora, a unor anumite cutume şi nu în ultimul rând a mărimii acestor pieţe.

Tranzacţiile internaţionale cu asigurări sunt influenţate de legislaţia fiecărei ţări. Piaţa internaţională se suprapune peste cea locală (naţională) atunci când o companie multinaţională înfiinţează filiale ale sale în diferite pieţe locale unde subscrie riscuri sau când subscrie riscuri la sediul său, riscuri localizate în alte ţări. Aceste servicii le oferă fie naţionalilor, fie străinilor aflaţi în ţara sa. Această categorie de afaceri este numită business transfrontiere.

Factorii care au stat la baza evoluţiei rapide a pieţelor de asigurări au fost:

• creşterea economică a ţărilor industrializate după al doilea război mondial;

• schimbările intervenite în structura pieţelor de asigurări în mai multe zone ale lumii. Apariţiea unor asigurători noi şi datorită capacităţilor reduse de preluare a riscurilor şi a lipsei de experienţă, au fost obligaţi să apeleze la reasigurători internaţionali atât pentru consultanţă cât şi pentru tranzacţii de reasigurări. Piaţa a fost dominată de societati din: Anglia, Germania, Elveţia, Franţa, SUA, Japonia.

• îmbunătăţirea climatului în domeniul afacerilor directe.