Contractul de Asigurare

Prefaţă

Societăţile de asigurări realizează dispersia riscurilor prin mecanismul coasigurării respectiv al reasigurării.

Coasigurarea constă în participarea mai multor societăţi la asigurarea unui bun de valoare mare.

Reasigurarea este o formă de asigurare prin care o organizaţie de asigurări poate transfera către un alt reasigurator, parţial sau în întregime obligaţiile sale de plată ce decurg din contractele de asigurare pe care le-a încheiat.

În raporturile de reasigurare, societăţile de asigurare apar într-o dublă postură – ele cedează altor companii de asigurări o parte din riscurile asumate în cadrul asigurării directe având calitatea de reasiguraţi dar primesc în reasigurare diferite riscuri dobândind calitatea de reasiguratori.

Sistemul asigurărilor din România este complex constituit din sistemul public naţional al asigurărilor sociale, asigurările sociale de sănătate, şomaj asigurări de persoane, bunuri, de răspundere civilă, reasigurări, asigurări externe.

Asigurările de persoane sunt o măsură suplimentară de prevedere şi de economisire pe termen lung pentru cetăţeni şi familiile lor în legătură cu producerea unor evenimente din viaţa lor.

Asigurările au o mare importanţă în protejarea categoriilor de bunuri.

Asigurările de răspundere civilă sunt impuse de interesul economic şi social, acoperind prejudiciul produs de asigurat unor terţe persoane.

Prin lucrarea ,,Asigurări’’ autorii îşi propun să asigure o pregătire minimă în materie de asigurări necesară viitorilor economişti şi altor specialişti în activitatea lor.

1. Piața Asigurărilor

1.1 Caracteristicile pieţei asigurărilor

Operaţiile de asigurare realizate pe baze contractuale se desfăşoară într-un cadru care este piaţa asigurărilor. Se foloseşte această denumire pentru că aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile dornice să încheie diverse titluri de asigurări şi oferta de asigurare susţinută de organizaţii specializate să funcţioneze în acest domeniu şi capabile, sub raport financiar să desfăşoare o astfel de activitate. Denumirea de piaţă valabilă atât pentru ţările în care operează mai multe organizaţii de asigurare cât şi pentru cele în care în virtutea monopolului de stat fiinţează o astfel de organizaţie.

În primul caz, avem de-a face cu o piaţă concurenţială în sensul că fiecare organizaţie de asigurare este preocupată să-şi adjudece un segment cât mai mare din cererea de asigurare.

În cel de-al 2-lea caz existând o singură ofertă de asigurare, organizaţia de asigurare nu se mai află în competiţie cu alte organizaţii similare în ceea ce priveşte condiţiile asigurării oferite.

Această piaţă aparent neconcurenţială, în realitate prezintă elemente de concurenţă de un fel deosebit. Organizaţia unică de asigurare este preocupată să convingă persoanele fizice şi juridice asigurabile să accepte condiţiile de asigurare oferite şi în felul acesta să aducă cererea de asigurare la dimensiunea ofertei sale.

În lipsa mai multor organizaţii de asigurare, persoanele fizice şi juridice asigurabile au de optat între a accepta unica ofertă de asigurare existentă pe piaţă şi a o respinge. Cele care acceptă oferta organizaţiei de asigurare sunt preocupate să găsească asigurării o alternativă viabilă, reală sau aparentă.

Pentru persoanele care doresc să încheie o asigurare de viaţă, care să le ofere concomitent protecţie de asigurare şi posibilitatea fructificării economiilor, alternativa constă în depunerea la casa de economii a disponibilităţilor băneşti spre păstrare şi fructificare. Aceasta pe considerentul că suma încasată la o asigurare de viaţă, la expirarea termenului de asigurare de asiguratul supravieţuitor, este mai mică decât cea pe care ar fi încasat-o dacă ar fi încredinţat unei case de economii spre păstrare şi fructificare, o sumă de bani egală cu totalul primelor de asigurare plătite. În realitate, nu este vorba de faptul că organizaţia de asigurare fructifică mai slab economiile populaţiei decât casa de economii, ci că ea acoperă şi riscul de deces al asiguratului pe perioada de valabilitate a contractului, pentru care este îndreptăţită să perceapă o anumită primă de asigurare.

Unităţile economice şi gospodăriile populaţiei interesate în protecţia bunurilor lor în locul asigurării prin intermediul unei organizaţii specializate, au la îndemână soluţia autoasigurării cu toate limitele sale.

O altă problemă legată de piaţa asigurărilor se referă la dimensiunea acesteia. Elementul hotărâtor, care defineşte dimensiunea unei asemenea pieţe îl constituie cererea de asigurare, determinată, de puterea economică a persoanelor fizice şi juridice asigurabile, iar pe de altă parte, de convingerea acestora în utilitatea asigurării mijlocite de organizaţiile specializate.

Cererea de asigurare se concentrează în contracte de asigurare după confruntarea ei cu oferta. Este posibil ca nu toate persoanele care au solicitat oferte de la organizaţiile de asigurare să încheie contracte cu acestea, datorită fie faptului că nu găsesc convenienţa sperată, fie că acele condiţii ale solicitanţilor nu sunt acceptate de ofertanţi. În final, mărimea pieţei de asigurare se exprimă cu ajutorul mai multor indicatori printre care: numărul contractelor încheiate în perioada de referinţă, numărul poliţelor active, valoarea anuală a primelor de asigurare, cuantumul sumelor asigurate în perioada de referinţă şi valoarea totală a angajamentelor asumate de societăţile de asigurare la un moment dat.

Universitatea: “Dunărea de Jos din Galaţi”

Facultatea: “Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste Economice şi Inginereşti”

Specializarea: “Management Financiar Bancar” Master.