Matei Țimforea

Spiritul de observatie puternic, umorul sfatos si sanatos al taranului roman, fantezia bogata, au facut din Matei Purcariu, zis Timforea, cea mai interesanta personalitate din randurile iconarilor Tarii Oltului.

S-a nascut in 1836, in satul Cartisoara, la poalele muntelui Balea din masivul Fagarasului. Era fiul taranului iobag Ion Purcariu, despre care se spune ca ar fi pictat si el pe sticla. Porecla de Timforea si-a dobandit-o Matei, dupa moartea tatalui sau, cand pentru consateni a devenit fiul Floarei - Matei sin Florii - cele doua cuvinte contopindu-se si rotunjindu-se cu timpul in Timforea.

Prin 1965 unii oameni din sat iti mai aminteau de el ca fiind un om mic de statura, urat la infatisare, beteag, si catre batranete, gusat - dar cu suflet drept si cinstit. Purta parul lasat in plete lungi pe umar. Fiindca era si schiop, neputand sa lucreze la camp, s-a dedicat unei munci sedentare, catre care avea inclinatie: pictura pe sticla.

Nimic nu dovedeste ca ar fi fost ucenicul lui Savu Moga; mai tanar cu 20 de ani, e firesc sa fi copiat unele teme ale acestuia, stiind ca satul lui Moga, Arpas, se gasea la doar 3 km de Cartisoara. Insa Timforea, neputand sa mearga sa-si vanda icoanele prin targuri, avand concurenta lui Moga, a ramas sarac toata viata.

Faptul ca infirmitatea il impiedica sa munceasca precum toti taranii, ii dadea timp sa-i observe mai bine pe altii, sa-i studieze; saracia i-a creat anumite resentimente si i-a dezvoltat un ascutit simt al dreptatii, sentiment care se manifesta mai ales in scenele Judecatii de Apoi. Observatiile asupra semenilor le destina mai ales icoanelor, decat sa le impartaseasca consatenilor care, din cauza saraciei, nu-l vor fi luat in seama.

Pasionatului "povestitor" nu-i scapa nici un amanunt, tinand la exactitatea