Stilul renascentist - arhitectură

I. Stilul Renascentist si Arhitectura

1. Aparitia stilului. Perioada

In timp ce arta gotica stapaneste nordul Europei pana la sfarsitul secolului al XVI- lea, arhitectii italieni rup cu traditia franceza si in cursul secolului al XV-lea , creaza o arhitectura noua. Aparitia acestui stil a fost posibila datorita faptului ca in Italia traditia antica s-a mentinut in stare latenta mai puternic ca si in alte tari. De aceea, trecerea de la arhitectura medievala la cea a Renasterii s-a facut intr-un timp foarte scurt, Antichitatea insa a servit numai ca model de care s-au folosit arhitectii in cautarea unor noi solutii. Daca noua arhitectura ar fi fost determinata de Antichitatea clasica ea s-ar fi nascut la Roma, care era plina de monumente antice, nu la Florenta, unde arhitectura Imperiului Roman nu a lasat nici o urma.

Forta de inovatie a fost maturitatea intelectuala a artistilor , formati intr. -un mediu social mai evoluat decat in alte parti. Brunelleschi si Ghiberti , daca nu au gasit la Florenta modelele antice, s-au indreptat catre Roma unde au petrecut ani de zile masurand, desenand si studiind monumentele antice.

Intoarcerea la antichitate nu a fost pentru arhitectii Renasterii o ruptura brusca cu trecutul, nici o revolutie in conceptia si tehnica constructiei.

Urmand evolutia ei normala , arhitectura Renasterii a asimilat mostenirea bizantina si gotica si a ajuns la solutii originale printr-o lupta intre planul longitudinal , gotic si cel concentrat, bizantin.

Arhitectura Renasterii a creat o noua conceptie de organizare a spatiilor si a stabilit intre

obiectul arhitectonic si spatiul un raport care se deosebeste de cel din Evul Mediu.

Renasterea italiana e periodizata in trei epoci relativ distincte:

- Renasterea Timpurie – Quattrocento : 1420 – 1500

Se dezvolta mai ales in centrul si nordul Italiei, evidentiindu-se Scoala Toscana (cu centrul

la Florenta), Scoala Lombarda (la Milano) si Scoala Venetiana.

Este perioada de cautare si formare a noului stil, in care persistenta traditiei confera acestei

arhitecturi un farmec aparte.

- Apogeul Renasterii – Cinquecento : 1500 – 1550

La sfarsitul secolului al XV-lea , schimbarile din viata politica si economica a Europei

determina inceputul decaderii artelor italiene. Centrul artistic se muta de la Florenta la

Roma.

Este perioada de afirmare a unor arhitecti precum Donato d’Angelo Bramante si

Michelangelo.

- Renasterea Tarzie si Manierismul : 1550 – 1580

Cea mai resemnata personalitate a acestei perioade este Andrea Palladio. Esenta creatiilor

sale rezida in prelucrarea formelor clasice , adaptate la noi cerinte.

Renunta la decoratia superflua, accentuand expresivitatea arhitecturala.

2. Raspandirea stilului

In centrul si rasaritul Europei , stilul renascentist arhitectural e reprezentat prin Pavilionul Belvedere de la Praga care constituie un model de arhitectura renacentista de o mare frumusete fiind precedat de costructii ce se inspira din stilul italian. In Polonia acest stil a patruns in perioada 1507-1563 o data cu realizarea Castelului WaWel din Cracovia.

Si in Transilvania formele noi ale renasterii au patruns prin mijlocirea marii nobilimi si a clerului superior, in relatii stranse cu Roma. Inca din secolul al XV-lea se produc o serie de schimbari care anunta stilul cel nou ( Palatul Episcopal din Oradea). In secolul al XVI-lea castelele nobiliare se transforma si ele. In Peninsula Balcanica stilul nou al Renasterii a fost putin raspandit datorita mai intai faptului ca aproape intreg teritoriul ei a fost , din secolul al XV-lea, sub stapanire otomana, iar in al doilea rand din cauza diferentei confesionale.

Exista insa un teritoriu restrans pe Coasta Adriaticii, Dalmatia, pe care stapanirea seculara a Venetiei a facut-o apta pentru receptarea artei Renasterii.

In Tara Romaneasca a aparut abia in secolul al XIX-lea.

II. Caracteristicile stilului; Materiale de constructii

1. Introducere

In arhitectura, la fel ca si in artele plastice si cele decorative , stilul Renasterii a aparut intai in Italia, in sec. al XV-lea. Un rol hotarator in acest domeniu l-au avut modelele clasice greco-romane, care au impus un univers organizat cu o structura a imaginilor artistice orientata spre realitatea obiectiva si concreta. In sec. al XV-lea s-au adoptat elemente antice precum arcadele semicirculare sau coloanele, pe cand sec. al XVI-lea se remarca prin dezvoltarea temei planului central cu elevatie piramidala (Bramante, Michelangelo), desavarsindu-se compozitia ritmica a fatadelor (palatul Pitti din Florenta).

2. Reprezentanti de seama

- Fillipo Brunelleschi: 1377-1446

Unul dintre cei mai mari arhitecti ai Renasterii timpurii.

A studiat monumentele antice care i-au influentat pe multi arhitecti si oameni de stiinta ai vremii.

Cea mai renumita lucrare a acestuia este cupola bisericii Santa Maria del Fiore = mare realizare inginereasca; tehnici romane.

A intocmit planul palatului Pitti, cea mai mare cladire civila din Italia dupa cea a Vaticanului.

A fost cel care a enuntat pentru prima data legile perspectivei (=desenarea unei scene pe o suprafata plana, astfel incat desenul sa para a avea adancime, prin indepartarea graduala de prim-plan).