Personalitatea Culorilor

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Definiţia culorii ca noţiune psiho-fizică sublinează faptul că suntem influenţaţi în mod remarcabil de culoare, care ne provoacă stări, trăiri şi sentimente atât de nuanţă cât şi de saturatie. Informaţia culorii se obţine atât pe cale vizuală, prin intermediul luminii care induce simţul văzului , capabil de reciepţionare a peste 90% din totalul cunoştinţelor asupra obiectelor şi fenomenelor din natură.

Culoarea accentuează puterea de memorare a omului prin trăirile pe care le induce. Ne amintim toată viaţa de un peisaj montan, un tablou celebru, o persoană, mai ales prin intermediul culorilor care ne-au fermecat la primul impact cu acestea . De multe ori, bolnavi şi pesimişti, am primit suflul vieţii prin impactul cu o culoare vie, care a indus în sufletul nostru optimismul necesar însănătoşirii. O singură culoare induce plictiseala, monotonie, dacă este privită mult timp. Ne plac peisajele, tablourile, unii oameni, încăperile pentru că sunt caracterizate prin îmbinarea armonioasă a culorilor. O adevărată armonie cromatică studiază valoarea de combinaţie a culorilor şi echilibrul cromatic .

De fapt nu culorile în sine, ci valorile cromatice obţinute prin combinarea, dispunerea, armonizarea şi echilibrarea valorilor diferitelor tonuri şi nuanţe cromatice sunt cele care îşi pun amprenta pe sufletul omenesc. Studiul culorilor, armonia lor, impactul asupra vieţii noastre a preocupat o pleiadă de cercetători care şi-au adus contribuţia la cunoaşterera mecanismului vederii în culori, la interpretarea interacţiunii dintre om şi culoare şi a influenţei culorilor asupra psihicului, a puterii de memorare, a stării de sănătate. Fără culori, fără lumină am fi mult mai săraci, mai neliniştiţi, şi am pierde puterea de a înţelege şi de a stăpâni unele fenomene naturale. Avand în vedere cele menţionate mai sus, vom reprezenta, pe scurt, domeniile în care viaţa şi culoarea interferă în beneficiul nostru.

Alături de muzică, culoarea reprezintă unul din cele mai importante mijloace prin care omul îşi proiectează şi îşi exteriorizează dinamica structurii afective. Culoarea este una din calităţile lumii, a luminii, cu cea mai mare putere de fascinaţie pentru om. Elevii vor învăţa , vor descoperi că există culori lumină, culori pigment şi că în ambele domenii omul se joacă cu o mulţime de tonuri, nuanţe, griuri colorate. Ei vor exersa diverse amestecuri cromatice descoperind elastica mişcare a culorilor spre alb, spre negru, spre vecine sau spre complementare şi simţind astfel senzaţii, stări şi sentimente noi, diferite.

Se vor juca cu tot felul de modalităţi de-a aşterne culoarea pe suprafeţe folosind pensule, degete, cuţit de paletă, burete, cârpe, diverse procedee de stropit, scurgere, presare, suflare etc. Vor cerceta şi descoperi lumea culorilor plimbându-se cu ochii printre flori, fluturi, cristale, peşti, insecte, păsări, maşini, materiale textile, prin lumea microscopică şi desigur prin peisajele figurative şi abstracte din universul picturii. Treptat elevii vor descoperii culorile specifice zilei, nopţii, celor patru anotimpuri, culorile naturii terestre, culorile cerului la diferite ore, culorile lacurilor şi mărilor şi fantasticele aurore boreale şi se vor juca, poate cu diverse filtre pentru culorile lumină. Dar vor descoperi în acelaşi timp nopţile, apele, câmpurile, cosmosurile liniştite sau rotitoare atât de diferite fascinan-

te, halucinante sau chiar înspăimântătoare ale pictorilor. Vor descoperi treptat, prin jocuri, exerciţii, explorări plastice transparenţa şi supleţea acuarelei, ambiguitate goaşei şi pregnanţa temperei; se vor juca cu prafurile de culoare pastelate şi vor descoperi, prin muzee şi expoziţii, puterea de plăsmuire aproape proteică a culorilor de ulei, iar în unele biserici vor fi fascinaţi de culorile lumină ale vitraliilor, de căldura mistică a frescelor sau de veşnicia cromatică a mozaicurilor.

Prin diferite exerciţii-joc, explorări plastice, lucrări elaborate, analize cromatice a diverse reproduceri de artă vor descoperii marea varietate de stări ale culorii : vor simţi că unele sunt calde, altele reci, unele active, altele pasive, că unele au greutate iar altele par uşoare ca fulgul, că unele se contractă în timp ce altele sunt expansive. Prin observaţii, analize şi comparaţii se vor descoperii galbenul transparent al atmosferei diurne solare, albastrul întunecat al atmosferei nocturne, roşul sângelui şi focului, verdele vegetaţiei şi concomitent faptul că galbenului i se asociază starea de activitate, acţiune, în timp ce albastrului starea de repaus, roşului comportamentul ofensiv, în timp ce verdelui i se asociază comportamentul defensiv. Toate aceste efecte, impresii, stări induse de culori în psihicul nostru vor fi descoperite, analizate, simţite, trăite şi în reproduceri de artă. Apoi elevii vor descoperi treptat lumea complicată dar fascinantă a contrastelor de culoare, a acordurilor cromatice precum şi muzicalitatea armonioasă a gamelor cromatice. Experienţa contrastelor, acordurilor şi gamelor cromatice le va deschide întrarea în fascinanta lume a picturii unde, treptat, vor lua cunoştinţă cu peripeţiile culorilor care vor fi când supuse formei ca o haină prea strâmtă, când libere sub formă de puncte sau pete

Zburătăcite, când delicate şi diafane, când incendiare şi pline de energii mistuitoare.

Elevii vor lua cunoştinţă de unele sistematizări ale relaţiilor cromatice sub formă de stele, cercuri ori sfere cromatice; vor putea contrui ei înşişi anumite aranjări spaţiale cromatice, ba chiar se vor aventura în construcţii cromatice tridimensionale.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Personalitatea Culorilor.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
2 228 cuvinte
Nr caractere:
11 312 caractere
Marime:
12.87KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Artă
Predat:
la facultate
Materie:
Artă
Profesorului:
Vasile Cioca
Sus!