Mizantropul de Moliere în Ochii lui Gabor Tompa

Printre provocările cu adevărat aşteptate în lumea teatrală, se numără şi nenumăratele încercări de a plasa o prestigiosă piesă de teatru în diferite viziuni ipostazice ale regizorilor, de a le extrage fiorul de noutate, de genialitate care defineşte valoarea spectacolul teatral.

Aşa s-a întâmplat şi cu spectacolul de teatru “Mizantropul” de Moliere, ce s-a bucurat de o mediatizare largă în rândul publicul ieşean, fiind în regia lui Gabor Tompa, în prezent directorul de program al Facultăţii de Regie al Universitaţii din California.

Mulţumită echipei ce s-a întemeiat în jurul lui Gabor Tompa, spectacolul a reuşit să fie pus „pe roate”. Prin urmare, printre membrii care au compus această echipă, se identifică Andrei Both (nominalizat la Irish ESB Award pentru cea mai bună scenografie a anului 1999 in Irlanda), Judith

Dolan (premiul Tony pentru cel mai bun designer de costume in 1997), actorul Sorin Leoveanu, din cadrul Teatrului Naţional din Craiova şi actori ai

Naţionalului ieşean: Constantin Puşcaşu, Horia Veriveş, Doru Aftanasiu, cunoscuţi prin interpretări destul de reuşite în stagiuni anterioare „Mizantropului”.

Am tentaţia să-mi încep analiza asupra viziunii pe care a impus-o Gabor Tompa în „Mizantropul”, prin dorinţa de a sublinia întâi riscul la care se expune un regizor contemporan, care este nevoit să depăşească într-o oarecare măsură ideile epocii în care trăieşte, dimensiunea ontologică actuală , capabil de a transcede „ceva” pentru a înţelege ce este dincolo de acel „ceva”. Probabil aceasta reprezintă un ingredient definitoriu pentru a colabora cu un text, de calibrul lui Moliere.

Se poate totuşi ca riscul asumat să devină o provocare continuă, inepuizabilă, o cheie de înţelegere, de unde, fiecare viziune regizorală extrasă din esenţa unei singure operă, poate aduce cu sine fragmente de înţelesuri ce asamblează într-un fel mesajul întregit exprimat de însuşi Moliere. Pe de altă parte, pentru a-i da o formă rotundă acestei idei, cred de cuviinţă că opera lui Moliere nu este de sine stătătorare, limitată, ci dimpotrivă, o continuă şi nemăsurată devenire.

„Mizantropul” lui Gabor Tompa cuprinde decupaje din spiritul epocii clasiciste franceze în care a fost realizat, şi înlocuite cu imagini moderne, astfel observându-se două pespective ce relaţionează continuu. Raţiunea regizorului ce l-a determinat să-şi pună astfel în scenă adaptarea, pare să fie întemeiată pe motivul că protagonistul, Alcest precum şi celelalte personaje nu sunt pur şi simplu ipostaze vetuste ale umanităţii, ci din contră, fiecare din noi poate întruchipa un Alcest, iar esenţa operei este, pe bună dreptate, una care depăşeşte dimensiunea temporală şi spaţială şi care atinge un universalism al întregii umanităţi.

Mesajul lui Moliere devine un mesaj plin de emoţie, autenticitate, căci dramele ce se desfăşoară în interiorul protagonistului, pot fi dramele şi tălmăcirea lăuntrică resimţite de la începuturile umanităţii.

Deci, putem afirma faptul că ajustarea acestui spectacol la un nivel modern, a provocat un soi de solidaritate cu publicul receptor, fapt ce a condus spre o înţelegere mai pătrunzătoare şi mai puţin ezitantă.