Societăți tradiționale - albanezii

În ceea ce priveşte grupul uman al gospodăriei, lucrarea semnalează existenţa unor diferenţe atât în timp, în cadrul aceleiaşi populaţii, cât şi de la o populaţie la alta, dintre cele luate în studiu. În cazul albanezilor din nordul Albaniei bunăoară, populaţie tribală până aproape de jumătatea secolului al XX-lea, grupul uman al gospodăriei era alcătuit, de regulă, din trei generaţii: bunici, urmaşii lor,inclusiv fetele până la căsătorie, soţiile băieţilor căsătoriţi şi copiii acestora. Astfel, în aceeaşi gospodărie existau, concomitent, mai multe cupluri, iar populaţia se ridica la zeci de persoane şi,rareori, chiar peste o sută.

Gospodăria tradiţională dispune de bunuri în exclusivitate, inclusiv terenuri

agricole, şi de proprietăţi devălmaşe: izlaz, pădure, ape etc., care sunt exploatate în comun de întreaga unitate socială supraordonată gospodăriei: tribul. Patrimoniul funciar al gospodăriei este, în afara unor situaţii excepţionale, inalienabil. La rândul ei, proprietatea devălmaşe este apărată de ansamblul coproprietarilor prin instituirea unor reguli care să limiteze accesul străinilor la aceste bunuri.

Persoanele care compun grupul domestic se diferenţiază prin statul social şi prin rolul pe care îl au de îndeplinit. Capul acesteia, care e, de regulă, tatăl, deţine o poziţie dominantă. Aşa cum se arată în volum, în cadrul populaţiei albaneze dominaţia capului de gospodărie capătă dimensiuni discreţionare. El este cel care „administrează bunurile grupului său, vinde, cumpără terenuri, animale, unelte, poate să împrumute sau să fie garant, construieşte case, dependinţe, stabileşte munca oamenilor din gospodărie, repartizează vinul, rachiul, îi pedepseşte pe membrii grupului său (privându-i de hrană, de arme, legându-i sau închizându-i în casă, sau chiar alungându-i)”. Participarea sa la munca ce se desfăşoară în cadrul gospodăriei este extrem de redusă, grija sa de căpetenie fiind armele şi rezolvarea conflictelor cu bărbaţii altor gospodării, ceea ce se întâmpla frecvent până după primul război mondial, dată de la care codul civil şi-a intrat, tot mai mult, în drepturi.