Republicanismul

REPUBLICANISMUL

Din punct de vedere al existenţei celei mai obişnuite a unei comunităţi, republicanismul reprezintă o modalitate de a pune problema libertăţii fiinţelor umane, care sunt în mod necesar independente, motiv pentru care propune ca libertatea politică şi personală să poată fi realizată prin apartenenţa la o comunitate politică în care indivizi cu un anumit grad de vulnerabilitate şi care împărtăşesc un anumit destin să poată realiza împreună o anumită direcţionare a destinului lor. Această problematică a fost abordată de către foarte mulţi teoreticieni: Aristotel, Cicero, Machiavelli, Montesquieu, Hobbes, Rousseau, J.Locke, etc. în a căror abordare libertatea însemna participare şi auto-guvernare în scopul urmăririi binelui comun. Cel mai adesea republicanismul este asociat lipsei monarhiei.

Politicile republicane îşi propun ca principal scop să ofere cetăţenilor interdependenţi dreptului de a delibera asupra a ceea ce înseamnă şi de a urmări binele comun al unei comunităţi aflată în plin proces de afirmare politică cel puţin prin promovarea intereselor lor şi prin protejarea drepturilor individuale. Faptul că fiecare individ este făcut responsabil pentru realizarea binelui comun diferenţiază republicanismul de teoriile libertariene, centrate pe drepturile individuale; accentuarea faptului că binele comun se realizează prin metode politice exclude republicanismul din cadrul teoriilor liberale, care eliminau din conceptualizările lor problema valorilor şi a drepturilor individuale; iar faptul că republicanismul pune accent pe realizarea politică a unei comunităţi politice îl distinge de teoriile comunitare, care considerau politicul ca o expresie a partajării pre-politice a unor valori ale comunităţii. De multe ori republicanismul a fost asociat socialismului, dar evoluţiile de la sfârşitul anilor ”80 din fostele state comuniste şi succesul democraţiei liberale asupra socialismului nu au dus la sfârşitul republicanismului şi nici la impunerea necondiţionată a liberalismului.

Teoriile republicanismului au avut o foarte mare influenţă în Europa (Anglia, Scoţia, Irlanda, Franţa) şi în coloniile americane din sec. al XVIII-lea, în contextul dezvoltării foarte largi a comerţului (sursă a stricării echilibrului între proprietate şi independenţă şi a apariţiei despotismului – de unde şi apelurile repetate pentru realizarea unor republici agrare), a decadenţei ideii de virtute. Principala valoare pe care acestea o promovau fiind aceea a independenţei cetăţenilor unui stat faţă de orice lege din afara acestuia, dar şi de o eventuală tiranie internă, capacitatea autoguvernării adică. Republicile nu erau considerate ca o evoluţie naturală a comunităţii, şi pentru că nici un popor nu era considerat capabil să ducă o existenţă în comun în afara oricărei structuri politice se considera că indivizii au trecut la înfiinţarea principalelor instituţii care să-i guverneze. Dar în locul unui suveran unic s-a ales formula unui guvern mai complex, în care forţele sociale şi instituţiile guvernamentale să se echilibreze reciproc pentru a preveni dominaţia statului şi a realiza astfel binele comun al cetăţenilor. Libertatea era garantată prin legi şi nu prin simpla voinţă a unui conducător, dar pentru a o păstra cetăţenii trebuiau să fie activi, să accepte faptul că aveau anumite obligaţii şi să îndeplinească o serie de servicii publice (cel militar şi cel politic). Problema corupţiei nu era exclusă, ea putând apărea atunci când tendinţa cetăţenilor de nu-şi mai împărtăşi interesele cu semenii lor devenea dominantă, când se renunţa la urmărirea binelui comun iar instituţiile erau îndepărtate de la scopul pentru care fuseseră create. Problema care se punea era aceea a modalităţilor care trebuiau folosite pentru a induce spiritul public, civic în rândul cetăţenilor: legea, implicarea în miliţiile cetăţeneşti, educaţia civică şi religia civică.

Condiţiile pentru realizarea unei republici: independenţa cetăţenilor, iar ceea ce îi făcea independenţi era acţiunea civică şi politică; accesul la proprietăţi (cu rezerva că proprietatea putea fi sursa inegalităţilor economice şi s subminării vieţii politice, motiv pentru care trebuiau să fie impuse anumite limite în calea acumulării de bunuri sau să se facă o redistribuire echitabilă a acestora).