Evoluţionismul este primul curent prin care antropologia se va defini ca ştiinţă socială în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, reprezentând momentul autonomizării discursului antropologic ca discurs distinct ce are un obiect precis: „omul primitiv” şi societatea sa. Tot evoluţionismului i se datorează structurarea câmpului de interes al antropologiei, a marilor ramuri, teme şi concepte: religia, magia, tabuul, sistemele de rudenie, funcţia şi raportul funcţional etc.
James Frazer (1854-1941) a fost principalul discipol al lui Edward Tylor, ale cărui idei evoluţioniste le-a dus mai departe. Însă, fără îndoială, nu teoria a fost punctul său forte, cât mai degrabă acribia (exactitatea, corectitudinea în cercetarea științifică) şi minuţiozitatea (specifice primului său interes academic: limbile clasice) cu care a inventariat şi descris un material etnografic enorm propriu-zis, cam tot ce fusese raportat în termeni etnografici până la el. Astfel, Frazer nu manifestă un interes deosebit pentru teorie, ci este interesat mai mult de fapte. De altfel, considera teoriile ca „accesorii de care putem agăţa faptele”, astfel încât el preia teoria lui Tylor ca simplu cadru pentru ambiţiosul său proiect de sinteză a problemei religiilor umanităţii. O primă evaluare este dată în lucrarea „Totemism şi exogamie” (1910), în care interoghează în special raportul dintre totem şi tabu. Aici Frazer reia o perspectivă evoluţionistă mai veche, care etapizează umanitatea după vârstele magiei, religiei şi ştiinţei. La fel şi teoria „supravieţuirilor”: chiar dacă este anterioară religiilor, magia nu dispare în noul stadiu, şi asta pentru că indivizii nu ar poseda aceleaşi abilităţi progresiste. Ca urmare, rudimente ale magiei supravieţuiesc şi în cele mai evoluate societăţi. Chiar dacă aceste susţineri par astăzi prăfuite, ele au avut un rol important pentru noua ştiinţă socială şi anume acela că au permis privirea religiei şi a magiei dintr-o nouă perspectivă: sistemele religioase încep să fie privite ca producţii istorice, independent de considerente asupra „veridicităţii” lor, pe de-o parte, şi ca sisteme cognitive prin care oamenii interpretează experienţa, pe de altă parte.
Deși savantul britanic James George Frazer a avut o formație universitară în primul rând juridică, și-a dedicat întreaga viață studiilor etnologice, câștigându-și o celebritate mondială ca etonograf, antropolog și folclorist, dar și ca scriitor care a contribuit, prin efectele de ordin artistic ale operelor sale, la constituirea a ceea ce se numește stilul tradițional al literaturii engleze. A fost de asemenea un clasicist erudit care, prin scrierile sale originale ca și prin traducerile deosebit de artistice din autori clasici a aruncat o lumină vie, lămuritoare, asupra vieții din antichitate - mai ales asupra celei grecești - în variatele ei aspecte, de la cele economice, legate de condițiile social-istorice, până la arta, religia și mitologia lumii europene antice.
J. G. Frazer a călătorit puțin, dar și-a petrecut peste șaizeci de ani în biblioteci pentru a dărâma - după cum cred unii comentatori ai operei sale - bazele literale ale Bibliei și a face cunoscute ideile religioase și superstițiile popoarelor primitive, fiind - după aprecierea filosofului american William James - cea mai mare autoritate a timpului său în Anglia, după E. Tylor, în această materie. Dar părerile în legătură cu atitudinea lui Frazer față de religie sunt destul de împărțite. Un antropolog britanic cu importante contribuții la studiul miturilor ca Edward Evans-Pritchard scrie că scopul principal al lui Frazer a fost discreditarea religiei revelate, iar un alt antropolog de notorietate, J. C. Jarvie, îl caracterizează drept arhi-ateu. În schimb, R. A. Downie, biograful lui Frazer și colaborator apropiat al său, afirmă că acesta nu a fost niciodată destul de categoric sau de angajat pentru a putea fi socotit ateu. Oricum, însuși faptul că analizează fenomenul religios ca obiect al antropologiei sociale și folclorului ne permite să tragem concluzia că punctul de vedere al lui Frazer este, dacă nu direct potrivnic religiei revelate, cel puțin a-religios. De altfel, așa l-au și înțeles pe Frazer masele largi de cititori. Este relevantă relatarea scriitoarei Jane Harrison, care povestește cum un oarecare polițist cu nivel cultural relativ ridicat i-a mărturisit că îndeobște credea tot ce i se spunea (în legătură cu religia), dar că, după ce l-a citit pe Frazer, a rămas pentru totdeauna liber cugetător.
Începând cu anul 1910, Frazer se dedică cu totul unui proiect gigantic, o încercare de sinteză a tuturor cunoştinţelor timpului său în materie de mituri, credinţe şi rituri. Rezultatul proiectului, lucrarea The Golden Bought (Creanga de aur), la care a lucrat fără întrerupere până în 1935, va fi o vastă frescă în treisprezece volume, o operă care a impus, mai mult decât oricare alta, antropologia în cultura occidentală. Chiar o sumară listă a celor care şi-au găsit în această operă inspiraţia este relevantă: Kipling, Tennyson, Pound, Yeats, Joyce, T. Elliot, Wittgenstein. Freud a fost de asemenea influenţat de ea, reluând din punct de vedere psihanalitic teme frazeriene (în special în Totem şi Tabu, Moise şi monoteismul, Angoasă in civilizaţie). Chiar dacă elementele teoretice prezente în Creanga de Aur au pălit destul de repede, lucrarea a reprezentat un reper obligatoriu, catalizând eforturile critice şi interpretative ale antropologilor. Lucrării i se poate aloca cu greu o unitate de structură. Investigaţia pleacă de la încercarea de a elucida un ritual amintit de Vergiliu în Eneida în legătură cu preotul sanctuarului Dianei din Aricia, care veghea asupra templului cu sabia mereu scoasă. Pentru a explica însă un fapt singular, Frazer se aventurează în studii de mitologie, religie şi magie în care sunt adunate, comparate şi interpretate o sumă covârşitoare de date etnografice din Europa, Africa, Asia, America, Melanezia, Polinezia şi Australia.
Cea mai importantă dintre operele științifice ale lui Frazer, Creanga de aur, a cărei influență asupra antropologiei și științelor înrudite cu ea a fost tot atât de uriașă ca și influența ei asupra gânditorilor și scriitorilor din alte domenii și a cărei fertilitate a putut fi comparată cu cea a Originii speciilor a lui Darwin, a apărut inițial în două volume în anul 1890. O a doua ediție în trei volume a apărut în 1900, iar o a treia ediție a apărut în 12 volume, între 1911 și 1915. Creanga de aur a fost completată cu cel de-al treisprezecelea volum, Aftermath, apărut în 1936. Acest ultim volum cuprinde o serie de noi informații asupra subiectelor discutate în Creanga de aur, obținute după ce autorul a scris această lucrare; volumul nu modifică teoriile și ipotezele propuse inițial, ci le sprijină pe noi argumente.
Evident, cele douăsprezece volume ale Crengii de aur constituiau o operă care cu greu putea fi la îndemâna unui cerc mai larg de cititori. Răspunzând dorinței, adesea manifestate, ca opera sa să fie publicată sub o formă mai succintă, Frazer a alcătuit un volum prescurtat, publicat în 1922, apărut de atunci în numeroase ediții și tradus în multe limbi. Autorul s-a străduit ca, reducând considerabil dimensiunile lucrării prin renunțarea la note, referințe și bibliografie și prin condensarea relatărilor și discuțiilor, să redea esența operei mari, păstrând ideile directoare ale acesteia și un număr suficient de exemple pentru explicarea lor.
Universitatea Petru Maior Târgu-Mureș
Facultatea de Științe și Litere
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
