Metode de Investigare a Inimii

Evaluarea funcţiei cardio - vasculare. În multitudinea metodelor de

investigare care au fost propuse se dovedesc a fi mai utile, şi deci şi valabile, acele metode care se caracterizează prin accesibilitate, în sensul aparaturii şi a complexităţii tehnicii de lucru, prin reproductibilitate şi comparabilitate cu un model biologic sau cu date specifice de teren.

Metodele pot fi structurate în două mari categorii :

-probe funcţionale cardio–vasculare

-metode de explorare clinică.

Probe funcţionale cardio-vasculare.

Indicele reflexului clino – ortostatic (IRCOS) se apreciază pe baza

formulei :

F.C. orto max - F.C. clino

F.C. orto stabil, unde:

- F.C. orto max = frecvenţa cardiacă maximă măsurată în ortostatism

- F.C. orto stabil = frecvenţa cardiacă stabilizată în ortostatism

- F.C. clino = frecvenţa cardiacă măsurată în clinostatism.

Proba se realizează prin înregistrarea electrocardiografică a F.C. iniţial în clinostatism, după o perioadă de stabilizare a valorilor de aproximativ 5 minute, după care se continuă înregistrarea în ortostatism, până la stabilizarea valorilor F.C. în această poziţie.

Interpretare :

-VALORI BUNE În jur de 0,200

-VALORI NEADAPTATE În jur de 0,300

-VALORI NEECONOMICOASE În jur de 0,400

Proba apreciază adaptarea neurovegetativă a aparatului cardiovascular la modificarea de poziţie a corpului, adaptare care se face prin intervenţia reflexelor cardiace în reechilibrarea hemodinamică în cadrul unui efort minim reproductibil.

a).Proba SCHELLONG clino-ortostatică urmăreşte tot adaptarea neurovegetativă cardio-vasculară la modificările de poziţie, respectiv trecerea din clino în ortostatism, prin aprecierea iniţială şi comparativă a valorilor F.C. şi T.A. După o perioadă de stabilizare a valorilor în clinostatism de circa 5 minute se măsoară valorile de repaus, de bază, ale F.C. şi T.A., după care se face trecerea lentă la poziţia ortostatică. După un minut se recoltează din nou valorile F.C. şi T.A.

Interpretarea ţine cont de valorile celor doi parametrii, în clino şi ortostatism:

- valorile de bază – F.C. normală este cuprinsă între 60 – 80 b/min.

Valorile mai mari de 80 b/min sunt considerate tahicardice, în timp ce valorile sub 60 b/min sunt considerate bradicardice şi sunt caracteristice sportivilor cu un înalt grad de antrenament. T.A. sistolică normală este de 100 – 140 mmHg. Valorile ce depăşesc 140 mmHg sunt considerate hipertensive, în timp ce valorile mai mici de 100 mmHg sunt considerate hipotensive. T.A. diastolică normală reprezintă 1/2 din T.A. sistolică + 10 mmHg, iar T.A. diferenţială normală nu trebuie să fie mai mică de 30 mmHg

- în ortostatism – F.C. creşte în mod normal cu 12 – 18 b/min (limita

superioară pentru fete), T.A. sistolică şi diastolică cresc sau scad cu 5 – 10

mmHg, iar T.A. diferenţială nu trebuie să fie mai mică de 30 mmHg.

b).Proba PACHON-MARTINET urmareşte evolutia F.C şi a T.A. sistolică diastolice în repaus (clinostatism), după efectuarea probei clino-ortostatice, după un efort standard reprezentat de 20 de genuflexiuni executate în 40 de secunde şi în perioada de revenire, respectiv 5 minute în clinostatism.

Proba oferă relaţii în ceea ce priveşte echilibrul neurovegetativ al organismului şi adaptarea cardio-vasculară la efort standard.

Interpretarea se face astfel :

-pentru valorile de repaus interpretarea se face ca şi în cazul probei

SCHELLONG

-pentru reacţia clino-ortostatică interpretarea se face de asemenea ca şi în

cazul probei SCHELLONG

-pentru reacţia la efort – se consideră normală creşterea F.C. cu 40 – 60 %

faţă de valorile de repaus, fără a depăşi însă valoarea de 120 b/min, valoare

considerată tahicardie moderată. De asemenea este considerată normală creşterea T.A. sistolice cu 20 – 30 mmHg şi creşterea sau scăderea T.A. diastolice cu 5 – 10 mmHg (valoarea putând rămâne chiar şi nemodificată). T.A. diferenţială creşte uşor.

Proba are avantajul că este accesibilă şi prezintă o mare utilitate în procesul de dirijare a antrenamentului.