Premise teoretice ale raportului mit ideologie utopie în doctrinele politice contemporane

Proliferarea inflationista a termenului mit si a sintagmei sale corelative, mitul politic isi trage forta propulsiva din structura memoriei colective si din imaginarul social. Sub presiunea noilor sloganuri propagandistice, categoriile si formele gandirii politice tind sa se trransforme in veritabile fetisuri care, prin repetare lor in discursul ideologic, marcheaza ca niste borne mitice viata politca, indeplinind rolul si functia unor modele exemplare: intrucat mitul e vorbire, orice tine de discurs poate fi mit. Mitul nu se defineste prin obiectul mesajului sau, ci prin felul in care il spune: mitul cunoaste limite formale, nu substantiale. Hermeneutica mitului, realizata magistral de Mircea Eliade, ne permite sa individualizam canalele prin care constiinta mitica influenteaza comportamentul si psihologia omului modern. Ca eveniment primordial care se exprima sub o haina metaforica o realitate sacra si exemplara, mitul arhaic supravietuieste in epoca moderna sub forma unor reziduuri ideologice in care functiile lui sunt adaptate la noile conditii de viata a omului modern nereligios. Ca istorie sacra, mitul relateaza nasterea unor realitati primordiale de catre fiintele supranaturale, zei sau eroi care, datorita exemplaritatii sale, fundamenteaza lumea. functia esentiala a mitului este aceea de a fixa modele exemplare ale tutror activitatilor umane semnificative: munca, alimentatie, educatie, etc., prin intermediul unui model transuman trranscendent Pentru a percepe urmele pe care gandirea mitica le-a lasat in constiinta moderna, sa analizam activitatea de rememorare, de reactualizare si de fixare a mitului in comunitatile arhaice. aceste activitati sunt realizate prin ritualuri periodice, prin ceremonii a caror functie este de a reactualiza gesturile principale ale zeilor savarsite in illo tempore. Rolul sarbatorilor si al ceremoniilor este de a-i invata pe oameni sacralitatea modelelor, deoarece in cadrul timpului festiv al procesiunilor, ceremoniilor, gesturile umane repeta modelele exemplare fixate de zei. In crestinism, de exemplu, desi evenimentele s-au desfasurat in istorie, imitatarea unui model transuman, repetarea unui scenariu exemplar si refuzul timpului profan permit recuperarea periodica a Timpului sacru, primordial, a acelui illud tempus al inceputurilor. Experienta religioasa a crestinului se bazeaza pe imitarea lui Hristos ca model exemplar, pe repetarea liturgica a vietii, a mortii si a renasterii Domnului si pe contemporaneitatea crestinului cu illud tempus care se deschide la Nasterea din Betleem si se termina provizoriu cu Inaltarea. Reprezentarile timpului sunt componente esentiale ale constiintei lor sociale, a carui structura reflecta evolutia societatii, a grupurilor, a mentalitatilor. In constiinta arhaica, timpul era saturat in valoare afectiva; el putea fi bun sau rau, favorabil anumitor forme de activitate si nefast altora; cel al sarbatoririi, al sacrificiului, al interdictiei, al ...