Cazul Ballestero

Intre anii 1979-1981, un oarecare domn Jaime Ballestero a reusit sa convinga un numar de patru banci sa acorde imprumuturi la patru societati ce-i apartineau sau care erau controlate de el. Suma totala acordata de cele patru banci se cifra la cca 80 milioane franci. Fiecare imprumut fusese acordat pe termen de doi ani. Drept garantie pentru aceste imprumuturi, Ballestero a lasat in gaj un set de pietre pretioase alcatuit din smaralde, safire si rubine precum si o polita de asigurare financiara ce acoperea riscul de depreciere a valorii pietrelor pretioase. Valoarea acestora era certificata de un institut de specialitate care efectuase evaluarea in numele societatilor ce solicitasera imprumutul.

Ulterior bancile platitoare au cerut o contraexpertiza unui cunoscut specialist in domeniu din Zurich, care a certificat valoarea lor.

Dintre garantiile cerute, bancile se bazau in primul rand pe politele de asigurare, polite in care bancile figurau in calitate de coasigurati sau beneficiari. Fiecare polita continea o clauza de excludere a fraudei. Politele de asigurare au fost incredintate spre plasarea unei reputate firme de intermediari Lloyd s Ernest Natoutl Co. Ltd, firma ce isi avea biroul la Londra, Beckam si Cardiff. Intermediarul care a negociat si plasat respectivele polite a fost Roy Lee, acela care in 1979 ocupa functia de director al sucursalei, iar in 1980 a devenit director regional.

Acordarea imprumutului era conditionata atat de depunerea pietrelor pretioase, cat si mai ales de existenta politei de asigurare.

Aceasta din urma trebuia sa fie mai intai plasata si dupa aceea avea loc acordarea creditelor.

Bazandu-se pe existenta acestor garantii, bancile au acordat creditele respective societatilor apartinand sau controlate de Ballestero. La implinirea termenului de rambursare societatile respective nu au restituit insa creditele primite. S-a descoperit astfel ca Ballestero a imaginat si comis o serioasa frauda sub acoperirea societatilor aflate sub controlul sau, bancilor creditoare.

In aceasta situatie bancile au incercat sa recupereze sumele pe seama pietrelor pretioase ce le posedau drept garantie depusa, dar s-a descoperit ca valoarea acestora era neglijabila si deci expertii care atestasera initial o valoare ridicata pentru acestea comisesera o evaluare frauduloasa.

Mentionam ca au mai existat totusi si alte garantii, cum ar fi diverse actiuni si o serie de bunuri personale apartinand lui Ballestero, dar care s-au dovedit la o examinare mai atenta a fi lipsite de valoare. Atat fondurile cat si Ballestero disparusera peste noapte fara nici o urma.

In aceasta situatie bancile au incercat recuperarea fondurilor sau mai bine zis acoperirea pierderilor suferite prin intermediul politelor de asigurare.

Raspunsul asiguratorilor a fost insa acela ca ei nu au nici o raspundere fata de pierderea suferita de banci, aceasta fiind cauzata de frauda comisa de Ballestero stiind ca politele de asigurare cuprindeau clauza de ...