Tradiție și Modernitate în Activitatea de Informații

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Scopul fundamental al serviciilor de informaţii îl reprezintă o înţelegere foarte bună a strategiei inamicului, astfel încât planurile acestuia să poată fi dejucate, iar el să poată fi învins, cu cele mai mici pierderi posibile. Sun Tzu sublinia că este mai important să demontezi strategia adversarului decât să să te confrunţi şi eventual să-l învingi pe câmpul de luptă.

Viziunea tradiţională reflectă conceptele clasice ale activităţii de informaţii. Această viziune îşi are originea în una dintre cele mai vechi analize pe tema activităţii de informaţii, „Arta Războiului”, scrisă de Sun Tzu, general şi strateg militar chinez din secolul 6 î.Hr. El explica importanţa activităţii de informaţii: „Spionajul este elementul principal al acestei viziuni asupra activităţii de informaţii. Dată fiind legătura strânsă dintre cunoaşterea secretelor duşmanului şi înfrângerea acestuia, este de la sine înţeles că protejarea propriilor secrete (contraspionajul) este la fel de importantă ca şi descoperirea secretelor adversarului”. Sun Tzu identifică două metode de a obţine acest rezultat:

- racolarea agenţilor adversarului, prin oferte mai avantajoase;

- infiltrarea propriilor agenţi, în terenul advers, cu scopul de a culege informaţii sau a desfăşura acţiuni subversive.

Timp de secole, serviciile de informaţii au fost în slujba monarhilor şi generalilor. Activitatea acestora a scos la iveală secretele altor puteri, în scopul obţinerii unor avantaje. Agenţii de informaţii au uneltit pentru a-i discredita pe inamici ori pentru a-i sprijini pe adversarii lor din propria lor tabără.

Activitatea de informaţii este similară unui conflict armat, diferenţa constând în mijloacele utilizate. Timp de secole, activitatea de informaţii a fost pecepută ca acea activitate prin care un serviciu de informaţii descoperă un plan secret al duşmanului şi îl dezvăluie monarhului, în scopul ca acesta să poată câştiga bătălia. După cel de-al doilea război mondial, în urma experienţelor acumulate, s-a conturat o viziune nouă asupra activităţii de informaţii, care se deosebea, în privinţa unor aspecte fundamentale, de viziunea tradiţională. În perioada postbelică, această viziune a continuat să capete contur, atât în rândul comunităţii de informaţii, cât şi în lumea academică.

În cadrul noii viziuni se pune accent pe analiza informaţiilor, pe corelarea şi centralizarea unor informaţii disparate în vederea conturării unei imagini situaţionale cât mai corecte şi complete. Această nouă viziune acordă mai puţină atenţie confidenţialităţii, punând un accent deosebit pe funcţia analitică şi pe aplicarea unor noi tehnici de anticipare a unor evenimente probabile, în detrimentul explicării evenimentelor trecute. Importanţa analizei informaţiilor este o trăsătură definitorie a acestei noi viziuni asupra activităţii de informaţii. Activitatea de culegere de informaţii generează imediat necesitatea analizei, fie tehnice (de exemplu descifrarea mesajelor codificate), fie cu caracter general (de exemplu compararea rapoartelor din două surse diferite pentru a verifica dacă informaţiile coincid sau se contrazic). Este nesesară evaluarea informaţiilor primite pentru a stabili dacă acestea trebuie acceptate ca fiind reale/adevărate sau dacă trebuie considerate ca o tentativă de dezinformare din partea adversarilor.

Maniera de acţiune a serviciilor de informaţii, în timpul Războiului Rece, se baza pe ameninţările la adresa statului naţiune dar a fost abandonată, după 11 septembrie 2001, în favoarea unei maniere de acţiune influenţate de un climat caracterizat de ameninţări transnaţionale, non-statale şi asimetrice, devenind necesară colaborarea globală la nivel de intelligence. În practică, această perioadă a marcat trecerea de la logica „need to know” la aceea de „need to share”. Având în vedere faptul că politica de securitate naţională, face parte din marea familie a politicilor publice, serviciile de informaţii au intrat astăzi în spaţiul public, începând să caute, să analizeze şi în final să anticipeze, probleme de natură politică, economică, socială sau militară.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Traditie si Modernitate in Activitatea de Informatii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 747 cuvinte
Nr caractere:
15 189 caractere
Marime:
24.22KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Alte domenii
Predat:
la facultate
Materie:
Alte domenii
Sus!