Rolul Diplomației Preventive și a Diplomației Coercitive în Asigurarea Păcii și Securității Internaționale

„Diplomatia: Arta de a-i lăsa pe altii să facă

de bună voi ... ceea ce le spui tu”

Abraham Lincoln

INTRODUCERE

Conceptul de diplomație a apărării nu are o definiție sau caracterizare unanim acceptată, fiind încă un concept controversat. Mai întâi este necesar să răspundem la întrebarea dacă există, cu adevărat, o diplomație a apărării. Părerile au fost la început împărțite, în sensul că unii diplomați de profesie nu acceptau această existență susținând faptul că diplomația, în general, acoperă toate aspectele legate de pace și război. Analizată în sens îngust, această opinie poate fi adevarată. În sens larg însă, se poate vedea ca diplomația apărării și diplomația militară nu se referă numai la pace și război ci și la alte aspecte legate de relațiile militare și politico-militare dintre state sau dintre state și organizații internaționale. Avândîin vedere abordarea tot mai frecventă a aspectelor militare și politico-militare în negocierile diplomatice, diplomația apărării și-a construit treptat un loc aparte în arta și știinta diplomației. Ca multe alte concepte moderne și diplomația apărării abordează un domeniu de graniță și anume acela al interferenței aspectelor militare în diplomație. De aceea este util ca atât diplomații de cariera să cunoască componentele militare ale diplomației cât și pentru militari să cunoască aspectele diplomației în sensul clasic al acesteia.

Pentru multi cititori există un semn de întrebare referitor la diferențele dintre diplomația apărării și diplomația militară.

DIPLOMAȚIA APĂRĂRII este un concept mai larg în care „diplomația militară” este doar una din componente.

Diplomația apărării este un concept politico-militar care cuprinde toate componentele sistemului de securitate națională și modulîin care acestea se reflectă sau sunt interpretate în relatiile internaționale.

DIPLOMAȚIA MILITARĂ este acea componentă a diplomației apărării care se referă numai la fenomenul militar și parțial politico-militar.

Căile și mijloacele prin care diplomația apărării își îndeplinește rolul sunt variate și își modifică forma și modul de acțiune de la caz la caz având în același timp o evoluție istorică în funcție de evoluția societății, a riscurilor și amenințărilor la adresa ei.

CAPITOLUL I

DIPLOMAȚIA PREVENTIVĂ

Diplomația preventivă urmarește găsirea celor mai bune soluții și mijloace pentru detensionarea situațiilor conflictuale ce pot apărea în diferite regiuni. Conform definiţiei din „Agenda pentru pace”, noţiunile de diplomaţie preventivă, peacemaking şi peace-keeping constituie un tot unitar. Diplomaţia preventivă – este acţiunea de a preveni apariţia disputelor între părţi, de a preveni ca disputele existente să escaladeze în conflicte

şi de a limita extinderea acestora în cazul în care ele izbucnesc. Peacemaking – este acţiunea de a aduce părţile ostile la o înţelegere, prin mijloace paşnice cum sunt cele prevăzute în Cap.VI al Cartei ONU. Peace-keeping – înseamnă amplasarea prezenţei ONU în teren, cu acordul tuturor părţilor implicate, în mod obişnuit implicând personal militar şi/sau de poliţie, precum şi, în mod frecvent, personal civil.

În general dialogul este principala modalitate prin care situațiile se pot detensiona. Dialogul însă nu este o discutie simplă ad-hoc. Acesta trebuie abordat într-o formă structurată, cu obiective precise, cu stabilirea unor subiecți care participă, cu un cadru asumat de părțile implicate. Acest cadru poate fi o instituție sau prin folosirea unuia sau unor intermediari.

În prezent se fac noi paşi spre consolidarea mecanismelor de prevenire şi soluţionare a conflictelor, diplomaţia preventivă fiind desfăşurată de un număr larg de actori care folosesc diferite instrumente .

În anul 2005, la Summit-ul Uniunii Europene de la Madrid, statele membre s-au obligat să edifice „o cultură a prevenţiei”, prin consolidarea, în acest scop, a O.N.U. în adoptarea de măsuri colective eficiente pentru prevenirea şi eliminarea ameninţărilor la adresa păcii. Consiliul de Securitate, în rezoluţia sa 1325(2000) a făcut apel la statele membre pentru o implicare mai mare în prevenirea conflictelor, recunoscând importanţa mecanismelor regionale de soluţionare a conflictelor. Unele dezvoltări normative la nivel global au fost întreprinse la nivel regional în Africa, Asia, Europa şi America. Pe continentul african, doctrina neamestecului a fost înlocuită de principiul „ne-indiferenţei” faţă de ameninţările iminente la adresa păcii şi securităţii popoarelor, inclusiv faţă de schimbarea neconstituţională a guvernului. Un număr de organizaţii subregionale în Africa au anticipat sau au continuat noua dezvoltare. În America este prioritară soluţionarea diferențelor care pot duce la crize datorită OSA. Noi grupări, precum Uniunea Naţiunilor Sud-Americane, au devenit actori regionali activi, inclusiv în diplomaţia preventivă. Pot fi date şi alte exemple.

Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007.

Strategia Naţională de Apărare, Bucureşti, 2008.

Anghel, Ion M., Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.

Auga, Michele, Crises and Wars in Times of Globalization, Compas 2020, Germany in international relations: aims, instruments, prospects. Friedrich Ebert-Stiftung.

Baylis, John; Smith, Steve; The Globalization of World Politics, 3rd edition, Oxford University Press, Oxford, 2005.

Bonciog, Aurel, Drept diplomatic, Editura Paideia, Bucureşti, 1997.

Constantinescu, P., Istoria diplomaţiei, vol. 1, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1962.

Cull, Nicholas J., Public Diplomacy before Gullion: The evolution of a Phrase, Us Center on Public Diplomacy.

Diaconescu, G.; Şerban, F.; Pavel, N., Controlul democratic asupra armatei, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996.

Ene, Constantin, Bădescu, Paraschiva, O pagină „uitată” de diplomaţie: deţinerea de către România a Preşedinţiei O.S.C.E. (anul 2001), în Pagini din diplomaţia României, vol.IV, Editura Junimea, Iaşi, 2012.

Frunzeti, Teodor, Diplomația Apărării, Editura U.N.Ap. „Carol I”, Bucureşti, 2011

Frunzeti, Teodor (coord.); Zodian, Vladimir (coord.), Lumea 2011, Editura CTEA, Bucureşti, 2011.

Frunzeti, Teodor, Geostrategie, Editura CTEA, Bucureşti, 2009.

Frunzeti, Teodor, Globalizarea securităţii, Editura Militară, Bucureşti, 2006.

Frunzeti, Teodor, Securitatea naţională şi războiul modern, Editura Militară, Bucureşti, 1999.

Frunzeti, Teodor, Soluţionarea crizelor internaţionale, Institutul European, Iaşi, 2006.

Frunzeti, Teodor; Buşe, Dorel, Politici şi instituţii de securitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2010.

Frunzeti, Teodor; Buşe, Dorel, Relaţii internaţionale, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2010.

Grotius, Hugo, Dreptul războiului şi al păcii, Editura Politică, Bucureşti, 1968.

Kissinger, Henry, Diplomaţia, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2003.

Leonard, Mark; Small, Andrew; Rose, Martin, British public diplomacy in the Age of Schisms, February 2005.

Maliţa, Mircea, Diplomaţia, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970.

Maliţa, Mircea, Diplomaţia. Şcoli şi instituţii, 2nd edition, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.

Maliţa Mircea, Jocuri pe scena lumii. Conflicte, negocieri, diplomaţie, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007.

Miroiu, Andrei (coord.); Ungureanu, Radu-Sebastian (coord.), Manual de relaţii internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2006.

Riordan, Shaun, Noua diplomaţie, Editura Antet XX Press, Filipeştii de Târg, 2004.

Ross, Christopher, Pillars of public diplomacy: grappling with international public opinion (Perspectives), Harvard International Review, 2003.

Ungureanu, Radu-Sebastian, Securitate, suveranitate şi instituţii internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2010.

Bădescu, Paraschiva (ambasador), Diplomaţia Preventivă într-o Lume Globalizată accesată la 26.11.2014 la pagina: http://rseri.srpsec.ro/wp-content/uploads/2014/03/ Paraschiva-Bădescu-DIPLOMAȚIA-PREVENTIVĂ-ÎNTR-O-LUME-GLOBALIZATĂ.pdf

Diplomatia Apararii