Pactul de stabilitate și creștere și six pack-ul

Lucrarea de fata isi propune sa prezinte motivele ce au dus la aparitia Pactului de Stabilitate si Crestere si a Six Pack-ului, principalele reforme si modificari prin care au trecut acestea dar si de ce este atat de importanta existenta lor in economia actuala.

Pentru exemplificare vor fi prezentate patru tari aflate in etape diferite de dezvoltare economica, atitudinea acestora cu privire la Pactul de Stabilitate si Crestere precum si modul in care au reusit sau nu sa indeplineasca reglementarile impuse.

CUVINTE CHEIE: Pactul de Stabilitate si Crestere, Six pack. Deficit, datorie publica, reforme.

In urmatoarele pagini va vom prezenta ce inseamna Pactul de Stabilitate si de Crestere Economica si Six Pack-ul, obiectivele, evolutia si reglementarile acestora si impactul care l-au avut asupra tarilor care au semnat aceste doua pacte, dar si “sanctiunile” pe care membrii le suporta atunci cand incalca prevedirile prevazute de pact.

Pactul de stabilitate si de crestere creeaza cadrul pentru luarea unor masuri preventive mai ferme menite sa preintampine situatiile in care tările UE pot acumula un deficit excesiv si comite, astfel, erori majore de politica economica. Componenta preventiva a Pactului de stabilitate si de crestere le impune statelor membre sa avanseze semnificativ catre indeplinirea obiectivelor bugetare pe termen mediu.

Tarile din zona euro isi prezinta programele de stabilitate, prin care sunt stabilite pozitiile lor bugetare individuale in raport cu regulile Pactului de stabilitate si de crestere si prin care se estimeaza cum vor evolua acestea in urmatorii 3 ani. Ipotezele economice care stau la baza programului permit o evaluare a rezistentei acestuia la factorii externi. Toate statele membre ale UE din afara zonei euro prezinta programe de convergenta care contin aceleasi informatii si care permit supravegherea modului in care economiile lor converg spre cele ale zonei euro. Programele de stabilitate si de convergenta constituie un element important al sistemului de supraveghere a guvernantei economice în UE, oferind informatii cu privire la alte tari din UE și un punct de pornire pentru recomandari viitoare.

Procesul de elaborare a politicii economice prin Pactul de stabilitate si de crestere a evoluat treptat pentru a face fata provocarilor nou aparute si continua sa evolueze. Criza economica și financiara care a inceput in 2008 a scos in evidenta, in mod special, necesitatea consolidarii guvernantei economice la nivelul UE și al zonei euro, acest lucru il vom putea observa in cele ce urmeaza ilustrat in grafice.

Criza economica cu care se confrunta UE reprezinta functionarea imperfecta a Uniunii Ecomonice si Monetare(UEM) introdusa prin tratatul de la Maastricht, in 1992, reprezentand etapa finala a integrarii economice europene, proces ce debutase in anii ’50 prin crearea unei piete comune sectoriale pentru carbune si otel.

Tratatul de la Maastricht a fost considerat un „contract incomplet” in ceea ce priveste implementarea UEM, intrucat nu era foarte clara legatura intre gestionarea politicilor monetare si economice la nivelul UE – distinctia dintre cele doua tipuri de politici fiind esentiala pentru intelegerea integrarii economice europene. Acest deziderat a devenit operational doar dupa introducerea in 1997 a Pactului de Stabilitate si Crestere, drept sistem de disciplinare bugetara a statelor membre, pregatind astfel faza finala a UEM – introducerea monedei euro in 1999.

Odata cu introducerea monedei Euro statele participante si-au transferat suveranitatea monetara nou infiintatei Banci Centrale Europene (BCE). In timp ce competentele monetare au fost transferate la nivel european, politicile economice au ramas in sarcina statelor membre. PSC a fost creat tocmai cu scopul crearii unei anumite coerente intre politicile economice nationale. In absenta unei autoritati economice federale la nivel european, PSC i-a revenit sarcina de „a coordona proactiv politicile economice nationale respectand in mod esential prerogativele nationale ale statelor membre asupra politicilor fiscale” .