Exista modele de stabilire a agendei: fiecare ia in considerare si accentueaza asupra unor factori semnificativi in acest proces. Dintre aceste modele, cele ale lui Kingdon si Sabatier au un grad ridicat de generalitate si incearca sa ia in considerare mai multi parametri semnificativi care intervin in stabilirea agendei.
Un model integrator e propus de Cobb, Ross si Ross (1976). Potrivit celor trei autori, construirea sau stabilirea agendei are patru faze care marcheaza trecerea unei probleme de pe agenda publica sau sistemica pe cea formala sau institutionala:
1) initierea problemei;
2) specificarea solutiilor pentru acea problema;
3) extinderea sprijinului pentru problema;
4) intrarea problemei pe agenda institutionala.
Cei trei autori considera ca trecerea unei probleme de pe agenda publica la cea formala se realizeaza in trei mari scheme sau modele: 1) modelul initiativei exterioare; 2) modelul mobilizarii; si 3) modelul accesului interior.
In modelul initiativei exterioare, problemele sunt ridicate de grupuri neguvernamentale; ele devin mai intai componente ale agendei publice (sau sistemice) si abia apoi sunt aduse pe agenda formala (sau institutionala). Asadar, rolul central in acest model il au grupurile sociale: ele formuleaza nemultumiri fata de situatia existenta si solicita rezolvare problemei de catre guvernare. Pentru aceasta, e nevoie ca ele sa atraga sprijinul altor grupuri. Impreuna, aceste grupuri fac lobby, contesta, pentru a muta problema lor pe agenda formala. Dar succesul in acest sens nu inseamna si ca decizia guvernamentala va fi favorabila: nu inseamna decat ca problema respectiva s-a desprins din suma problemelor societatii pentru a i se acorda o considerare mai ridicata.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
